fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

CategoriiLifestyle

„Căutăm pe cineva cu experiență”

Bărbat proaspăt angajat și colegii săi

„Îl angajăm pe Dani începând cu 1 decembrie?”, scria într-o notificare pe ecranul telefonului meu, așezat haotic pe noptiera apartamentului închiriat din Monterrey. Mă aflam în Mexic, urma să mi se termine anul sabatic și urma să mă întorc în România după aproape șase luni în care cutreierasem America de Nord. Nu am experiență de corporație, nici măcar experiență prea mare ca angajat, pentru că...

„Voi recupera mâine”

Femeie epuizată

Când mi-am setat o provocare destul de mare, aceea de a scrie și publica un articol în fiecare zi timp de un an calendaristic, habar nu am avut cât efort implică o astfel de decizie. Dar am știut, în adâncul minții mele, de ce nu am ales să scriu o dată sau de două ori pe săptămână. Motivul este relativ simplu. Pauzele, chiar și în cadrul sprinturilor de disciplină extremă, îți oferă timp în care...

Cum ne impactează o mentalitate de supraviețuire

C
Scenă de supraviețuire

„Noi mâncam pâine goală și rămâneam fără încălțări dacă ne trezeam prea târziu dimineața, pentru că nu era suficient pentru toată lumea”, ne spunea bunica mea atunci când refuzam să venim la masă pentru că eram prinși în jocurile video. „Voi nu știți ce înseamnă să nu ai”, continua ea deseori, iar cuvintele ei treceau fix pe lângă urechile noastre, pentru că noi nu înțelegeam la ce se referă...

Dansul distragerilor

D
Epoca digitală, conectivitate, distrageri

„Am nevoie de trei documente diferite ca să pot face solicitarea, ți-am trimis un SMS acum”, s-a auzit o voce de bărbat în boxele mașinii mele. Diferența de volum între muzica pe care o ascultam înainte să sune telefonul și vocea celui care mă sunase mă izbise puternic. Privirea mi-a scăpat pentru o fracțiune de secundă spre un panou alb din stânga autostrăzii pe care scria „Km 78”. Bordul îmi...

Concentrare pe termen scurt și energie pe termen lung

C
Concentrare la laptop

Tastele se auzeau frenetic în camera înaltă de trei metri a apartamentului în care mă aflam, dar dacă cineva ar fi ascultat cu atenție, probabil că sunetul apăsărilor constante reușea să genereze o melodie ciudată, ritmică. Ceasul din dreapta sus al ecranului afișa miezul nopții, iar eu prinsesem unul dintre puținele momente de concentrare la o oră atât de târzie. Agenda de pe birou, aflată în...

idei, principii, strategii, gânduri