În matematică există un concept celebru, cunoscut de toată lumea. Se numește medie aritmetică și este egal cu suma numerelor împărțită la numărul lor. Cu alte cuvinte, dacă ai 24 de milioane de numere, le aduni și le împarți la 24 de milioane. Aia e media (aritmetică). E un răspuns mult simplificat, dar România e media tuturor cetățenilor ei.
Nivelul de educație, respect sau patriotism nu e dat neapărat de extreme, ci de media din rândul populației. Pe aceeași notă, sunt curios pe ce loc s-ar plasa România într-un clasament european cu numărul de înjurături primite de țări per cap de locuitor într-un an calendaristic. Sunt curios care ar fi media în țara noastră, dar sunt tentat să cred că ar fi o cifră ridicată.
În România se fură. În România nu „se face” treabă. În România nu se respectă cetățenii. În România se face ca „să fie”. În România nu poți avea încredere în oameni. În România, fiecare e pentru el. În România nu ai nicio șansă să reușești. În România e mizerie. În România ai nevoie de pile. În România se lenevește. În România, lucrurile durează prea mult. În România nu se face nimic.
Dacă cele de mai sus îți sunt cunoscute, foarte bine.
Mai stai puțin cu mine.
Vreau să adaug ceva cu adevărat util pe lista respectivă.
În România se pasează responsabilitatea.
Să explic. Observațiile prin care arătăm cu degetul spre țara în care trăim nu ajută cu absolut nimic, tocmai pentru că asta e o indignare morală egoistă. Pasăm responsabilitatea, ca și când noi nu am avea niciun fel de rol în toată ecuația.
Cu alte cuvinte, toate nemulțumirile spun, de fapt, următoarele lucruri.
Întotdeauna trebuie să facă altcineva. Întotdeauna trebuie să facă vecinii, politicienii, autoritățile sau cei care sunt în funcții de conducere, dar eu nu trebuie să fac nimic. Întotdeauna trebuie să facă ceilalți ceva. În cazul în care fac ceva ce nu ar trebui să fac, să fim serioși, e doar o dată. Nu am niciun impact asupra modului în care merg lucrurile, sunt doar un simplu cetățean. Nu am putere.
În realitate, fiecare dintre noi reprezintă un număr din media aritmetică.
E un cerc vicios.
Renunțare
Am intrat la medicină în 2010 și am absolvit în 2016. Cochetasem cu ideea de a merge să lucrez ca medic în Germania sau Suedia pentru că era un trend interesant și atrăgător în același timp. În plus, nu vreau să fiu ipocrit, și eu am înjurat România în trecut.
Mi-am făcut multe scenarii în primii ani de facultate, însă am început să mă trezesc la realitate în vara lui 2015, într-un zbor din Istanbul spre București. Mă întorceam din Adana, locul unde studiasem un semestru. Am stat lângă trei români care lucrau în Oman și care se întorceau în concediu. Discuția a alunecat spre emigrare.
Am auzit atunci niște cuvinte banale, dar care pe mine m-au lovit puternic: „Tu crezi că noi am lucra în alte țări dacă în România am câștiga mai bine?”
Pentru ei se rezuma totul la bani, însă eu nici măcar nu știam la ce rezuma viața mea. Nu știam încă ce era important pentru mine. Eu nu luasem în calcul extrem de mulți factori când mă gândisem la plecare.
Rafinându-mi motivele și prioritățile mai târziu, mi-am dat seama că nu era nevoie să emigrez. Mi-am dat seama că îmi doream să mai petrec timp în România, să îi dau o șansă și să îmi dau o șansă, bucurându-mă de partea plină a paharului.
A fost un simț al responsabilității și dorința de a nu alege calea ușoară.
Poate fi acesta un motiv pentru care românii nu sunt patrioți?
Faptul că au renunțat să mai creadă că pot schimba ceva?
Mentalitate
Să spui că „așa e România” e foarte greșit. Înseamnă să pleci de la premisa că nimic nu se poate transforma. E ca și când i-ai spune unui om că nu se poate schimba pentru că „așa e el”. E ca și când i-ai spune unui om că nu poate fi mai respectuos, mai educat, nu își poate îmbunătăți abilitățile, cunoștințele, eleganța și relațiile.
E ca și când i-ai spune unui om că nu poate fi mai bun.
Dar poate chiar asta e problema la noi.
Faptul că avem o mentalitate rigidă, fixă. Faptul că nu avem putere și încredere că lucrurile se pot schimba. Faptul că nici istoria nu ne ajută, după sute de ani vasali altora.
Oare de asta nu suntem patrioți?
Perspectivă
Am crescut într-o țară pe care o înjură toată lumea. Am crescut într-o țară în care am auzit foarte puține lucruri bune despre națiune și despre „patria mamă”.
Nu sunt un patriot fanatic, dar nutresc un sentiment profund de atașament față de România. Am vizitat suficient de multe țări și știu că se poate mai rău de atât. Mult mai rău.
Totul se rezumă la perspectivă.
Și cred că cel mai mic pas spre o imagine mai bună a României este să folosim alte cuvinte. Noi suntem ambasadorii țării oriunde mergem, indiferent că suntem pe teritoriul ei sau pe teritorii străine. Noi facem reclamă.
Mai mult, dacă întreaga Românie și-ar schimba perspectiva astăzi, dacă toți vorbitorii de limba română ar privi spre ceea ce e bine în țară, păstrând doar îngrijorare și atenție spre ceea ce e rău, fără verbalizare excesivă și victimizare, lucrurile s-ar schimba fundamental.
Sub nici o formă nu spun că ar fi mai bine să închidem ochii la nereguli.
Spun doar că ar trebui să avem încredere că putem schimba ceva.
Spun doar că ar trebui să ne iubim țara, așa cum e ea, pentru că astfel am face totul cu drag, nu cu lehamite, chiar și atunci când lucrurile merg rău.
Spun doar că ar trebui să fim optimiști raționali, nu pesimiști resemnați.
