Acum ceva timp am fost la poalele Masivului Ceahlău cu soția mea și am plecat, la un moment dat, să ne plimbăm prin pădurea densă din zonă cu un vehicul de teren numit RZR. Pe măsură ce loveam gropi și acceleram aspru, timp în care muzica începea să se audă ritmic în fundal, acoperind sunetul râului de lângă, am avut o epifanie în care m-am gandit la imaterialitatea realității înconjurătoare. A durat câteva secunde, dar a părut o eternitate.
În ciuda motorului zgomotos care se agita la fiecare apăsare a pedalei de accelerație, în ciuda vântului care ne lovea obrajii cu putere, în ciuda vibrațiilor generate de terenul denivelat și chiar în ciuda nămolului aruncat de roțile vehiculului în interior, în ciuda tuturor acestor semnale palpabile, materiale și solide, am contemplat asupra cine suntem noi, ca oameni.
La un nivel de bază, suntem toți făcuți din ceva intangibil, fără greutate prea, un „ceva” pe care îl numim informație și energie. Dacă ar fi să ne uităm la componentele corpului uman, la niveluri mai mici și mai fundamentale, am găsi un întreg Univers miniatural de structură în interiorul nostru.
Corpul uman este format din organe, care la rândul lor sunt formate din celule, care conțin organite, care sunt compuse din molecule, care sunt ele însele lanțuri legate de atomi individuali. Atomii există la scări extrem de mici, cu o distanță de doar 1 ångström, dar sunt compuși din constituenți și mai mici: protoni, neutroni și electroni.
Apa, spre exemplu, are o structură mai simplă, fiind formată din oxigen și hidrogen. Iar un atom de oxigen este format din aceleași particule mai mici, cum ar fi protoni și electroni. Dar ele conțin, în cea mai mare parte, spațiu.
Un atom oarecare este 99,999999999999% spațiu.
Și din ce este făcut non-spațiul rămas, în proporție de 0,0000000000001%? Nimic din ceea ce am numi greu sau material. Este o forță intangibilă. Poate că este pur și simplu informație, dar știm că acolo se află energie.
Așadar, într-un sens foarte real, picăturile de apă aruncate de roțile RZR-ului spre mine și soția mea reprezintă doar o formă a imaterialului. Noi suntem o formă a imaterialului. Razele unui soare aflat la 151 milioane de kilometri distanță, care se strecurau atunci timid printre frunzele verzi ale pădurii, dansând ușor cu vântul de deasupra solului, reprezintă o altă formă a imaterialului. Copacii din jurul nostru sunt o altă formă de nimic, la un nivel fundamental.
Conform matematicii și fizicii, tot ceea ce vedem reprezintă acel procent de 0,0000000000001%. Iar tot ceea ce vedem este interpretarea simțurilor fiecăruia dintre noi, rezultatul interacțiunii cu acel puțin de materie care ne înconjoară, care pare atât de palpabil și care ne formează realitatea.
Unde vreau să merg cu toate astea?
La esență.
La faptul că noi, oamenii, putem contempla asupra acestor lucruri.
La faptul că avem privilegiul să avem inteligență și conștiență într-o mare de… nimic.
