În 2004 o serie de cercetători elvețieni au publicat un studiu fascinant în revista Science. Studiul s-a bazat pe celebrul Trust Game, în care o parte din participanți le-au încredințat partenerilor din studiu o sumă de bani, doar ca să afle că ceilalți participanți au păstrat banii pentru ei.
Cercetătorii le-au oferit participanților care au fost „trădați” șansa de a-i pedepsi pe partenerii lacomi, însă acest privilegiu putea fi „achiziționat” doar contra unei sume suplimentare de bani. Pentru câteva minute, cât victimele cântăreau decizia, activitatea cerebrală le-a fost înregistrată.
Decizia de a-i pedepsi pe trădători, s-a observat, genera activitate neuronală crescută în nucleul caudat, o zonă a creierului responsabilă cu procesarea recompenselor. Practic, zona din creier care se „aprindea” e aceeași care se activează și atunci când râvnim după ciocolată, nicotină sau cocaină — așa cum s-a descoperit în alte studii.
Cu cât zona din jurul nucleului caudat se aprindea mai tare, cu atât șansele ca participantul respectiv să se răzbune creșteau. În momentul deciziei de răzbunare, atunci când decidea să plătească, se „aprindea” o zonă a cortexului ventro-medial și orbital care, în termeni simpli, e responsabilă cu analiza durerii și plăcerii în diferite situații și direcții de acțiune.
Practic, în acel moment, participantul calcula costul răzbunării raportat la rush-ul de satisfacție pe care îl simțea.
Concluzia? Răzbunarea chiar e dulce.
Însă un studiu din 2008 arată că planificarea răzbunării nu are efecte pozitive pe termen lung, iar „rumegarea” actului în sine nu ne face mai fericiți pe termen lung. Dimpotrivă.
Diferența dintre bărbați și femei
Modul în care creierul tău răspunde atunci când cineva pe care nu îl placi simte durere depinde de sexul tău. Tania Singer și colaboratorii săi au rugat 16 bărbați și 16 femei să joace un joc de negociere în care au fost „păcăliți” de unul dintre cercetători, dar ajutați de altul.
Întrebările ulterioare din procesul studiului au confirmat că participanții nu au plăcut persoana care i-a păcălit, dar au plăcut persoana care i-a ajutat.
Mai departe, echipa a scanat creierul fiecărui participant, prima dată când li se aplica un mic șoc electric la nivelul degetelor de la mână, a doua oară când priveau persoana care i-a înșelat în timp ce primea șocul electric, apoi, în a treia situație, când priveau persoana care i-a ajutat în timp ce primea șocul electric.
Aceleași zone ale creierului (cortexul anterior și girusul cingular anterior) se activau atunci când participanții simțeau durere și atunci când vedeau pe cineva care simțea durere.
Aici vine partea interesantă. Atunci când participanții priveau persoana pe care nu o plăceau, femeile simțeau empatie, după cum se vedea pe scanările în timp real.
În schimb, bărbații care NU plăceau persoana căreia îi se administra șocul electric prezentau activitate neuronală crescută în zona creierului responsabilă cu procesarea recompenselor — nucleul caudat, cel menționat la începutul articolului. Zona respectivă era cea mai aprinsă la participanții bărbați care demonstraseră o dorință mai puternică de răzbunare asupra cercetătorului care îi păcălise.
Participanții respectivi se „bucurau” pentru durerea celuilalt.
În același timp, zona din creier responsabilă pentru empatie era mult mai întunecată la bărbați. Răzbunarea, pe scurt, e un fel de inhibare a empatiei.
Concluzia? Femeile sunt mai pacifiste. Întrebarea este —a fost oare lumea un loc mai bun în ultimii 70 ani pentru că femeile au căpătat tot mai multă putere în societate?
Spirala percepției
Răzbunarea a avut un rol evolutiv puternic în istoria umanității. A ajutat la crearea primelor reputații și a stabilit primele bariere în dinamica socială a Homo Sapiens.
Acum 5000 de ani sau acum 200 de ani, dacă un bărbat ucidea — din greșeală sau intenționat — un alt bărbat, întregul grup extins sau întreaga familie putea căuta răzbunare. Răzbunarea a fost prima unealtă pentru dreptate într-o lume fără conceptul de Leviathan, o formă de guvernământ care să medieze conflictele și să aplice legea.
Răzbunarea a evoluat, așadar, ca o formă de intimidare. O pedeapsă aplicată ca atenționare pentru ceilalți.
Întrebarea cheie e următoarea. De ce încă există? De ce nu e ca bomba atomică după al Doilea Război Mondial? O busolă morală care să ne țină pe toți în echilibru?
Răspunsul stă într-un termen numit „moralization gap”.
Oamenii consideră că daunele, ofensele, vătămările pe care ei le produc sunt justificate și „uitabile”, iar daunele, ofensele, vătămările pe care ei le suferă sunt neprovocate și dureroase.
Cu alte cuvinte, se ajunge la o „contabilizare” a daunelor pentru că fiecare parte consideră că celălalt a acționat intenționat și cu mai multă „forță”. Chestia asta se numește percepție greșită și e unul dintre cele mai mari bias-uri ale omului.
Subestimăm ceea ce facem noi și supraestimăm ceea ce fac alții în raport cu noi.
Paul Bays și colaboratorii săi au făcut un studiu fantastic în 2003 și este despre spirala percepției la aplicarea forței fizice între oameni.
Experimentul a constat în crearea de perechi care să execute, pe rând, un proces simplu. Fiecare participant punea degetul sub un mecanism care apăsa cu o forță extrem de exactă. Instrucțiunea primului participant din pereche a fost să apese pe degetul celuilalt participant pentru 3 secunde cu același nivel de forță simțit inițial de primul participant.
Al doilea participant a primit aceleași instrucțiuni.
Rezultatul? După 8 ture, al doilea participant apăsa cu o forță de 18 ori mai mare ca în prima rundă. Motivul? Oamenii subestimează forța pe care o aplică în comparație cu forța pe care ei o simt. Practic, participanții au escaladat forța cu care au aplicat mecanismul pe degetul celuilalt cu 40% la fiecare tură.
Percepția greșită a dus la o spiralare a situației. A escaladat ferm, rapid.
În realitate, viețile noastre sunt fix la fel. Percepția greșită nu e doar la nivel fizic, ci și la nivel moral. Uneori simțim dorință de răzbunare din motive total greșite.
Spirala percepției e unul dintre motivele pentru care avem nevoie de legi. Un sistem de guvernământ care să aplice legea, care să fie (teoretic) neutru și care să dețină monopolul asupra „pedepsei”. În caz contrar, fiecare neînțelegere ar spirala într-o lume fără absolut nici un control.
Gânduri de final
Faptul că simplul gând al răzbunării ne produce o stare de euforie și satisfacție ne arată cât de multă influență a avut conceptul de răzbunare asupra evoluției umanității. A fost un rău necesar pentru primele linii trasate în dinamica socială.
În continuare, știința ne arată că „rumegarea” și contemplarea actului de răzbunare nu ne face mai fericiți. Dimpotrivă.
Sexul ne spune enorm de multe lucruri despre neurofiziologia unei persoane. La nivel macro, studiile recente explică de ce bărbații sunt competitivi și mai răzbunători.
În final, probabil cel mai interesant studiu este cel despre spiralarea situațiilor datorită percepției greșite. E un studiu cu o valoare fantastică pentru lideri și oameni de decizie, pentru că escaladarea diferitelor situații și pierderea controlului poate duce la consecințe urâte.
Înțelegerea naturii umane ne face, în timp, mai buni. Dezamorsează demonii din mintea noastră, creează ordine, ascute simțurile și oferă claritate într-o lume care are nevoie de asta.
