fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

Diferența dintre educație și training (+o lecție despre echipe)

D

Generalul american Stanley A. McChrystal descrie în cartea sa, Team of Teams, povestea modului prin care NASA a reușit una dintre cele mai mari realizări ale secolului 20: să aterizeze o navă spațială pe Lună, iar primul om să pășească pe satelitul natural al Pământului, totul la o distanță de 384.000 kilometri de „casă”. Dincolo de faptul că organizația atrage talente de pe tot globul, mereu m-am întrebat dacă în spatele realizărilor se află și altceva în afară de IQ, iar în cartea lui McChrystal am găsit răspunsul.

În anii ’50 și ’60 foarte multe țări lucrau la echipamente pentru a explora spațiul cosmic, pe lângă SUA și URSS. Marea Britanie, Franța, Italia, Germania, de exemplu, produceau componente vitale la momentul respectiv.

Chiar a existat la un moment dat o organizație internațională care se baza pe colaborarea dintre țări, însă defectele de management și incapacitatea echipelor de a cristaliza efortul colectiv într-un singur rezultat paplabil a dus la destrămare în anii ’70, după mai multe lansări ratate.

Și tocmai aici vreau să ajung.

Epifania celor de la NASA

Ceea ce a ajutat SUA să depășească Europa prin rezultatele fantastice ale NASA nu a fost neapărat IQ-ul, ci metodele superioare de organizare. O serie de lideri de excepție au observat că la NASA se lucra în foarte multe echipe mici. Existau echipe care se ocupau de probleme extrem de diverse, însă nu comunicau suficient între ele. Deși toate aveau același scop, acela de a livra o navă spațială în spațiul cosmic și, ulterior, pe Lună, nu aveau imaginea de ansamblu.

Așa s-a trecut la două tabere distincte: cei din afara NASA și cei dinăuntrul NASA. Ce însemna asta? Dacă lucrai la această organizație și te ocupai de o nișă extrem de specializată, trebuia să capeți o înțelegere de ansamblu asupra proiectelor pe care se lucra acolo – pentru că, până la urmă, totul era interconectat. Brusc, devenise insuficient să fii specialist pe domeniul tău și atât.

Abordarea devenise holistică.

 

Paralela cu medicina

Facultatea de medicină durează 6 ani în România și aproximativ la fel de mult în cele mai multe țări din lume. Procesul este similar. Treci prin toate specialitățile medicale și disciplinele de bază care au legătură cu corpul uman. Stai pe baricade și înveți, acumulezi materie în creier, apoi ai nevoie să înveți cum să o utilizezi practic, pe „teren”.

Ulterior urmează rezidențiatul, și nu doar în România, această etapă de „ucenicie” într-o specialitate pe care o alegi după terminarea facultății.

Cu alte cuvinte, un medic care urmează să se ocupe strict de piele (dermatologul) va trebui să parcurgă toate etapele facultății. La fel și cel care se va ocupa strict de sistemul nervos (neurologul) sau cel care se va ocupa de inimă (cardiologul) sau cel care se va ocupa strict de sistemul digestiv (gastroenterologul).

De ce trebuie să parcurgi atât de multe domenii aparent diferite, în atât de mulți ani, dacă urmează să te specializezi pe ceva restrâns?

  • Pentru că sistemul uman este extraordinar de complex și ai nevoie de o abordare holistică în tratamentul patologiilor.
  • Ai nevoie de informații minime generale din mai multe specialități și ai nevoie să înțelegi cum funcționează întregul „sistem”.
  • Ai nevoie să înțelegi cum toate piesele de puzzle sunt inter-conectate. Și pentru că niciun sub-sistem al corpului uman nu funcționează de unul singur.

Procesul acesta prin care înveți, într-un timp relativ lung, cum să abordezi și cum să gestionezi diverse situații (boli, în exemplul meu), se numește educație.

Educația este despre înțelegerea fundamentală a unui anumit domeniu.

Training-ul este despre a înțelege rapid o „bucată” a unui domeniu și este despre acțiuni singulare, utile în fața unor circumstanțe anticipate, predictibile. Training-ul nu are cum să te învețe ce să faci în situații neprevăzute și nu are cum să te învețe să abordezi holistic.

Educația este despre a învăța medicina.

Training-ul este despre a învăța cum să oferi primul ajutor.

Iar succesul, așa cum demonstrează super-organizații precum NASA, ajunge în curtea celor care înțeleg importanța viziunii de ansamblu.



Adaugă un comentariu

idei, principii, strategii, gânduri