fbpx

idei, principii, strategii, gânduri

Mihai Voinea

idei, principii, strategii, gânduri

Ultimele articole

Cum am devenit mai calm

Peisaj calm, liniștit

Era 00:45 când am închis laptopul. Îmi simțeam pulsul ca un ciocan, lovindu-mi tâmplele pe ritm de adrenalină și pian. Știu asta pentru că ajunsesem să „citesc” stresul atunci când ajungea la un anumit nivel. Eram iritat, neliniștit, mai obosit ca după o alergare foarte lungă și o noapte albă. Dar știam cum se simte. Îmi dezvoltasem un „detector” nenorocit, o senzație pe care ajunsesem să o...

Ce am învățat într-un an de scris în fiecare zi

Bărbat care privește spre noi orizonturi

Mă aflu pe cel mai înalt munte din Africa la momentul publicării acestor rânduri. Împlinesc 30 de ani și marchez această vârstă într-un mod simbolic, într-un fel pe care nu vreau să-l uit niciodată. Marchez intrarea într-o nouă etapă a vieții cu experiența memorabilă de a urca pe Kilimanjaro, un munte care m-a sedus instant în 2018, când am vizitat Tanzania prima dată și pe care circumstanțele m...

Despre vulnerabilitate și expunere

Grup de prieteni

A scrie așa cum o fac eu, expunând idei, principii, concepte și povești din viața mea este un act de vulnerabilitate. Expun voluntar părți din mintea mea și dezvălui bucăți aleatorii din substraturile identității mele, un fel de piese de puzzle care pot fi puse cap la cap pentru a descifra într-o măsură mai mică sau mai mare cine este Mihai Voinea. Desigur, scopul este să transmit o lecție, o...

Cum se simte când scrii și publici zilnic timp de 1 an

Bărbat în fața computerului, în casă

Am început să scriu și să public în fiecare zi pe data de 6 august 2020 pe MihaiVoinea.ro, cu ocazia zilei în care am împlinit 29 de ani. „Nu va fi chiar atât de greu”, i-am spus eu încrezător soției mele în primele zile, într-o perioadă care era programul meu era destul de lejer. Aveam să mă înșel amarnic și aveam să subestimez nivelul necesar de disciplină pentru a duce la îndeplinire o astfel...

O nuanță când vine vorba de oferit sfaturi

Bărbat care se relaxează pe canapea

„În locul tău, eu aș merge mai departe. Pare că nu mai e interesată de tine”, am spus eu pe un ton categoric în aerul incredibil de cald al campusului universitar. Studiam un semestru în Turcia cu o bursă Erasmus și îmi făcusem prieteni noi acolo. Pe drumul spre spital, cam zece minute de mers pe jos, aveam timp să vorbim diverse. Așa am intrat într-o conversație despre o relație care se sfârșise...

idei, principii, strategii, gânduri