A scrie așa cum o fac eu, expunând idei, principii, concepte și povești din viața mea este un act de vulnerabilitate. Expun voluntar părți din mintea mea și dezvălui bucăți aleatorii din substraturile identității mele, un fel de piese de puzzle care pot fi puse cap la cap pentru a descifra într-o măsură mai mică sau mai mare cine este Mihai Voinea. Desigur, scopul este să transmit o lecție, o concluzie puternică sau să îndemn cititorul să exploreze un anumit subiect ori o anumită direcție. Scopul este generarea și diseminarea de cunoaștere. Scopul este să ofer un cadou scris.
Însă esența rămâne.
Mă expun.
Între jumătatea anului 2020 și jumătatea anului 2021 am avut o perioadă de 365 de zile în care am scris și am publicat în fiecare zi pe MihaiVoinea.ro. A fost o experiență transformațională, terifiantă și provocatoare în același timp, o experiență care m-a zguduit din temelii și care m-a împins spre niveluri extreme de introspecție.
Cheia spre relații de calitate
Așa am ajuns să mă gândesc la vulnerabilitate, navigând pe valurile minții mele în căutare de subiecte pe care să le abordez în cadrul ultra-maratonului de scris. Iar vulnerabilitatea este unul dintre sutele de subiecte pe care le-am notat frenetic în aplicația de notițe a telefonului meu, fie că eram la alergat, fie că așteptam să plătesc la o casă de marcat, fie că eram într-o ședință.
Și tot așa am realizat că nu toți oamenii sunt vulnerabili (efectul de consens fals).
Am început, așadar, să observ în jurul meu oameni care dinamitau prin umor atenția care se fixa asupra lor. Am început să observ mecanisme de coping prin care oamenii schimbau subiectele ce intrau în teritorii vulnerabile și am început să observ bariere invizibile care se ridicau uneori în conversații ce ieșeau din sfera obișnuită a superficialului cotidian.
Respect asta. Respect dreptul la intimitate.
Însă vreau să ridic un semn de alarmă și să îndemn la mai multă introspecție în rândul celor care nu reușesc să fie vulnerabili. Este perfect în regulă să nu fii vulnerabil, dar nu este sănătos. Iar prevenția este cel mai bun tratament.
Suntem animale sociale, comunicarea cu semenii este în ADN-ul nostru, iar unul dintre cele mai longevive studii din istorie (The Harvard Study on Adult Development, care se întinde pe aproape 80 de ani) confirmă asta. Fericirea umană derivă, în cea mai mare măsură, din relațiile inter-umane de calitate. Iar relațiile de succes înseamnă, inclusiv din proprie experiență, vulnerabilitate, încredere și transparență de ambele părți.
Dacă ridici kilometri întregi de bariere invizibile în jurul tău, rămâi blocat în traume, în insecurități și în demonii pe care cauți să îi ascunzi, fie că realizezi asta, fie că nu.
La urma urmei, de ce nu ai fi vulnerabil?
Înțelegerea fundamentală a conceptului
Poți spune că ești o persoană timidă, privată și căreia îi place să stea departe de centrul atenției, însă există foarte mulți oameni care nici măcar în conversații profunde și serioase, cu partenerul, cu familia sau cu prietenii extrem de buni nu reușesc să fie vulnerabili. Apoi există cei care nici măcar cu persoana din oglindă nu pot dialoga, cei care își anesteziază emoțiile și fug de singurătate pentru că-i dureroasă și le cere vulnerabilitate.
O spun franc, dacă nu reușești să fii vulnerabil nici măcar cu tine sau cu persoanele apropiate din viața ta, orice ai spune mă face să invoc fenomenul Dunning Kruger. Nu poți înțelege vulnerabilitatea dacă nu ești vulnerabil – pentru că ești incompetent la „subiectul” acesta. Teoria nu e suficientă, e nevoie de practică pentru o înțelegere fundamentală a conceptului în sine.
Deși tonul meu poate fi interpretat ca acid, te îndemn să îți iei câteva momente și să te analizezi din unghiul acesta. Te îndemn să iei în serios subiectul.
- Cât de mult îi lași pe ceilalți să te vadă așa cum ești cu adevărat?
- Cât de mult vorbești despre eșecurile tale?
- Cât de mult vorbești despre insecuritățile tale?
- Cât de mult vorbești despre pasiunile tale?
- Cât de mult discuți despre părțile vieții tale despre care îți este rușine?
- Cât de multe tinzi să ascunzi fără să îți dai seama?
- Și câte experiențe incredibile ratezi pentru că te temi să fii vulnerabil, să lași garda jos?
Motivul pentru care scriu toate astea? Totul se rezumă la a descoperi ceea ce nu știi. Totul se rezumă la a presupune mai puțin și la a explora mai mult. La urma urmei, dacă nu poți vorbi despre demonii tăi, înseamnă că nu ai făcut pace cu ei. Înseamnă că nu i-ai acceptat și înseamnă că nu te-ai acceptat pe tine. Iar asta te frânează considerabil de mult.
Așadar, vrei să mergi prin viață cu frâna de mână trasă?
