fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

Despre acceptare de sine prin conștientizare

D

Eforturile de a-ți crește nivelul de conștientizare pot duce la un lucru nu tocmai plăcut. Pe măsură ce înțelegi mai bine realitatea înconjurătoare, la pachet cu colțurile ascunse ale propriei minți, vei recunoaște sursa a tot felul de emoții neplăcute, precum și diverse tipare de gândire (unele egoiste, unele pur și simplu ciudate). Prin chestia asta numită „descoperire de sine” poți ajunge să îți dai seama că nu ești chiar omul care credeai că ești. Nu e tocmai plăcut, pentru că te expui din toate unghiurile și îți dai seama care sunt slăbiciunile tale la un cu totul alt nivel.

Ajungi să îți înțelegi tendința de polarizare, prejudecățile, înclinațiile, mecanismele iraționale. Ajungi să îți gestionezi mai bine emoțiile slabe. Dar tocmai efortul acesta de conștientizare poate duce la un sentiment de frustrare. Poți ajunge să urăști procesul, poți ajunge să îți dai seama că ești atât de imperfect, cu toate defectele pe care le ai. În mod evident, nu aici este finalitatea.

Nivelul acesta în care îți confrunți demonii și chiar efemeritatea este doar o etapă.

A te judeca singur pentru gestionarea greșită a emoțiilor sau pentru că ai gânduri părtinitoare și egoiste e o capcană. Pare că ești foarte conștient. Poate chiar te gândești în felul următor: „Nu trebuia să reacționez așa exagerat în sedința respectivă și nu trebuia să ridic tonul la cel care mi-a atacat ideea pentru că ego-ul meu era amenințat. Sunt defect, mai am de lucrat la mine.” În plus, poate că se aude o mică rundă de aplauze în mintea ta după această recunoaștere a unui moment în care puteai reacționa mai bine în preajma celorlalți.

Ingredientul secret din jocul conștientizării

Creșterea nivelului de conștientizare nu îi face pe toți mai fericiți, dimpotrivă1. Așa cum spune Peter Parker în Spider-Man, „cu multă putere vine multă responsabilitate”. Un nivel crescut de conștientizare și înțelegere a realității înconjurătoare și a propriei minți este asociat cu auto-judecata, asta însemnând că devii mai conștient și de toate modurile în care poți fi judecat.

Faptul că înțelegi mai bine imaginea de ansamblu în viață poate veni și la pachet cu deschiderea unor uși din mintea ta, uși care adăpostesc lucruri nu tocmai plăcute. Însă ideea este că genul acesta de bias-uri există în mintea oricărui om, tot timpul. Nu ești o persoană rea doar pentru că îți observi propriile gânduri, înclinații și prejudecăți.

Plato spunea că tot răul îți are rădăcina în ignoranță. Dacă te gândești la cei mai răi oameni care există sau au existat, ei sunt astfel nu pentru că au defecte, ci pentru că refuză să recunoască și să accepte că au defecte. Asta mă duce cu gândul la probabil cel mai important element din ecuația conștientizării, borna principală spre acceptarea de sine.

Compasiunea.

Doar acceptându-ne propriile defecte, propriile slăbiciuni în emoțiile noastre și în mințile noastre putem să privim defectele emoțiilor și minților altor oameni. Dar aici intervine cireașa de pe tort. În loc să le judecăm sau să le urâm, cheia este să simțim compasiune, empatie.

Cu alte cuvinte, suntem capabili să îi iubim pe cei din jurul nostru și să îi acceptăm în măsura în care ne iubim și ne acceptăm pe noi înșine. Acum mulți ani aș fi spus că treaba asta e un clișeu, dar am realizat în timp că este ceva perfect adevărat.

Pentru că a-ți accepta toate defectele, prin empatie față de propria persoană, prin compasiune și prin acceptare, nu prin a te judeca singur non-stop (fără o finalitate clară), vei ajunge să înțelegi și să ierți toate aceste lucruri și la alți oameni. Asta e singura modalitate prin care poți să simți cu adevărat ceea ce este numește iubire (față de o altă persoană sau față de tine).

Atunci când refuzi să accepți cine ești, te întorci la nevoia constantă de a amorți durerea, inconfortul și emoțiile pe care nu vrei să le confrunți. Te distragi cum poți. În mod similar, nu vei fi capabil de a-i accepta pe ceilalți așa cum sunt, și vei căuta moduri de a-i schimba, de a-i manipula sau de a-i convinge să fie altfel, așa cum ei nu sunt, de fapt.

Relațiile tale vor deveni tranzacționale, condiționale, toxice.

În final, jocul conștientizării e dificil, dar vital pentru o viață fericită și împlinită.

Iar treapta cel mai greu de atins este acceptarea de sine.

.



  1. Silvia, P. J., & O’Brien, M. E. (2004). Self-awareness and constructive functioning: Revisiting “The human dilemma.” Journal of Social and Clinical Psychology23(4), 475–489

Adaugă un comentariu

idei, principii, strategii, gânduri