fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

CategoriiObiective

Cum se simte când scrii și publici zilnic timp de 1 an

C
Bărbat în fața computerului, în casă

Am început să scriu și să public în fiecare zi pe data de 6 august 2020 pe MihaiVoinea.ro, cu ocazia zilei în care am împlinit 29 de ani. „Nu va fi chiar atât de greu”, i-am spus eu încrezător soției mele în primele zile, într-o perioadă care era programul meu era destul de lejer. Aveam să mă înșel amarnic și aveam să subestimez nivelul necesar de disciplină pentru a duce la îndeplinire o astfel...

Fluiditatea obiectivelor

F
Bărbat care privește spre obiective

La 25 de ani, în fața marii alegeri de a ieși din domeniul medical, am mers singur într-o cafenea și am stat acolo aproape patru ore. Mi-am făcut un plan extrem de detaliat pentru anul care urma, acel an în care urma să pun pe pauză nedeterminată profesia medicală. Apoi am trasat, în linii mari, câteva obiective pentru următorii 5 ani. Era anul 2016 când am scris rândurile acelea și a fost...

Borna fricii

B
Femeie care simte frică pe scenă

Pe 3 ianuarie 2017 m-am oprit preț de câteva secunde în curtea spitalului unde începusem, oficial, lucrul. Mă îndreptam spre biroul de resurse umane pentru a depune cererea pentru un an de concediu fără plată când m-am întrebat, uitându-mă pierdut spre câțiva copaci degerați: „Oare e ceva în neregulă cu mine?” A fost unul dintre cele mai dificile momente pentru mine, alături de ziua în care m-am...

Ce contează când implementezi un obicei nou

C
Bărbat care aleargă spre un obiectiv

„Ce pot face în cele mai bune zile ale mele?” pare că se întreabă majoritatea oamenilor când implementează un obicei. Cumva, în fundalul minții, cei mai mulți dintre noi tindem să ne construim scenarii în cele mai bune ipostaze ale noastre, în cadre oarecum ideale. Și tocmai această modalitate de a începe un obicei nou ne sabotează crunt, pentru că sperăm să se aplice și în cele mai proaste zile...

Cum se ține un jurnal de performanță cu un exercițiu simplu

C
Femeie cu o agendă în mână

Era ora 18:00 când am scos agenda pentru a vedea ce realizasem în ziua respectivă. Un sentiment acut de dezamăgire, amestecat cu frustrare și epuizare, m-a lovit în moalele capului. Nu reușisem să fac aproape nimic din ce îmi planificasem, dar am intrat în aplicația unde îmi țineam notițele și am scris trei cuvinte simple: „lipsă de somn”. Această mică rutină (de a note elemente care interferau...

idei, principii, strategii, gânduri