Pe 3 ianuarie 2017 m-am oprit preț de câteva secunde în curtea spitalului unde începusem, oficial, lucrul. Mă îndreptam spre biroul de resurse umane pentru a depune cererea pentru un an de concediu fără plată când m-am întrebat, uitându-mă pierdut spre câțiva copaci degerați: „Oare e ceva în neregulă cu mine?” A fost unul dintre cele mai dificile momente pentru mine, alături de ziua în care m-am întors, aproape un an mai târziu, să îmi semnez demisia.
Mi-a fost teribil de frică. Habar nu aveam ce urma să se întâmple. Știam ce aveam de făcut, dar asta nu ștergea emoția de oarecare nesiguranță pe care o aveam.
Uitându-mă în spate, nu s-a oprit niciodată.
Mereu am simțit o doză de frică în fața următoarei decizii, următorului obiectiv, dar sentimentul în sine a devenit o bornă. Atunci știu că mă aflu în direcția potrivită, știu că nu stagnez.
Frica, pentru mine, a devenit un combustibil și o bornă simbolică pe traseul pe care îl urmez. Nu-i altă variantă să îmi pot depăși limitele, să pot trece la nivelul următor, să pot avansa.
Curaj
Devenim mai buni prin provocările pe care le depășim. Devenim mai buni când suntem sub presiune, pe baricade, depunând efort și strângând din dinți când devine inconfortabil.
Avem tendința de a respinge frica ca fiind slăbiciune, dar nu este atât de simplu. De-a lungul anilor, am ajuns să înțeleg frica drept o unealtă extrem de utilă, fiind un semnal care ne arată că facem lucruri și nu stagnăm.
În ideea asta, obișnuiam să cred că oamenii sunt curajoși atunci când aleg să facă lucruri dificile. Și obișnuiam să cred că oamenii curajoși nu simt frică.
M-am înșelat.
Oamenii aceia nu pot fi curajoși decât în prezența fricii.
Nu putem spune că cineva „are curaj” dacă nu există o doză de risc, pericol, durere sau inconfort. Iar toate aceste elemente vin legate de frică. Astfel, singura cerință pentru curaj, singura cerință pentru ca acesta să existe, este o teamă ce trebuie cucerită.
Așadar, frica nu scoate curajul din ecuație.
Este parteneră cu el.
Putere
Când vine vorba de frică, ea capătă putere cu cât te gândești mai mult la lucrurile de care îți e teamă. Cu cât analizezi mai mult, cu cât rămâi în mintea ta și nu acționezi, cu atât pierzi putere.
Singurul mod de a câștiga teren în duelul cu frica este să te expui. Singurul mod este să o privești, să o îmbrățișezi, să dansezi cu ea și să o accepți ca fiind doar o etapă. La început poate fi paralizant, dar nu-i altă cale.
Și nu există un echilibru al puterii.
Ori te lași controlat de frică, iar ea te va domina din ce în ce mai mult, ori te ridici și o înfrunți, înclinând puterea în favoarea ta.
Perpetuu
Frica nu dispare niciodată. Când direcția ta este în sus, când cauți să te dezvolți, provocările de care te lovești și obiectivele pe care ți stabilești vor veni la pachet cu o doză de frică.
Este în natura umană să ne temem, tocmai pentru că asta ne-a asigurat supraviețuirea timp de zeci de mii de ani. Însă frica, în zilele noastre, trebuie privită ca un simbol pentru oportunitatea de dezvoltare și progres. Odată înțeleasă și cucerită, se deschid ușile spre experiențe fascinante.
Frica este, în definitiv, o bornă.
O bornă pe un traseu lung, unde urmează o altă bornă, și o altă bornă.
Pentru că drumul nu se termină niciodată.
