Prima dată când am pus lapte în ceaiul negru eram în Myanmar. Era anul 2016 și mă aflam într-o piață imensă din orașul Yangon când mi-a atras atenția un stand care vindea ceaiuri. După ce am plătit echivalentul a 2 lei românești pe un ceai primit într-un pahar ieftin de plastic, vânzătorul m-a întrebat dacă vreau și lapte. Myanmar e fostă colonie englezească, iar moștenirea britanică încă se vedea în arhitectură și micile moravuri.
În mintea mea a început, deodată, o bătălie — între identitatea mea fundamentală și o experiență nouă.
„De ce ai pune lapte în ceai?”
Totul a durat o secundă. Am zâmbit și am răspuns.
„Yes, I would like milk too. Thank you. ”
Am primit lapte de capră. Am băut jumătate de pahar și l-am aruncat.
Myanmar este o țară extrem de săracă, iar orașul Yangon era plin de mirosuri… unice. Între arome de gunoi, mizerie, urină și „rânced”, priveliștea din jurul tău era specifică unei țări de lumea a treia. Nu sunt deloc fan lapte de capră, iar un miros în plus era prea mult pentru simțul meu olfactiv.
Experiența respectivă mi-a deschis însă apetitul pentru cultura britanică. Tot în 2016 începusem să beau, pentru prima dată în viața mea, cafea mai mult de o dată pe săptămână. De atunci am avut multe pauze de 3-6 luni, timp în care am înlocuit cafeaua cu ceaiul negru cu lapte.
Am băut ceai negru cu lapte și miere în foarte multe țări după momentul acela. Mi-am rafinat gustul, am citit despre sortimente de ceai și știu exact ce să cer și în ce locuri să îl beau.
Esența e simplă — atunci când vânzătorul m-a întrebat dacă vreau și lapte, aș fi putut răspunde cu un simplu „nu”. Mi-aș fi putut motiva decizia prin faptul că „eu nu beau ceaiul cu lapte” sau „nu sunt genul acela de persoană”.
Însă am ieșit din zona de confort și am descoperit un lucru care îmi place enorm.
TEDx, scris, medicină, antreprenoriat, sport de anduranță și călătorii
Fii cu ochii pe rezultat. Întreabă-te ce lecții îți vor oferi experiențele noi pe care le încerci, nu te gândi la efortul depus pentru a le finaliza. Nu te gândi la inconfortul inițial. Întreabă-te cine vei fi la final. Gândește-te că fiecare experiență nouă e doar o piesă de puzzle și poate nu vei vedea transformarea decât peste ani de zile.
Gândește pe termen lung și încearcă lucruri noi ca să ai material prin care să îți construiești identitatea. Tu ești suma mindset-ului + experiențelor + abilităților + relațiilor pe care le ai.
Fie că îți place să crezi sau nu, funcționezi fix ca inteligența artificială. Rolul tău e să feed-uiești informație creierului, să îl provoci, să îl pui în circumstanțe variate din care să învețe.
TEDX
Îmi aduc aminte de primul meu speech la un TEDx, în toamna lui 2019. Uitându-mă pe înregistrarea de pe YouTube nu pot să nu observ greșelile pe care le-am făcut. Nu m-am încadrat în timp, nu am repetat suficient, nu am creat structura discursului așa cum ar fi trebuit și nu mi-am gestionat emoțiile corect. Am învățat multe de acolo și am mers mai departe cu lecții și o experiență valoroasă sub centură. Am crescut enorm după acel speech.
A fost o provocare? Da. Am ieșit din zona de confort? Da.
Nu contează că pentru mine nu a ieșit așa cum mi-aș fi dorit, contează că am avut experiența și am plecat de acolo cu lecții pentru viitor.
Scris
De-a lungul timpului am primit foarte multe complimente pentru modul în care scriu. Prima dată le-am primit în 2008, când am deschis un blog unde îmi notam diverse idei și gânduri. Apoi am început să scriu pe Facebook, texte chiar și de 3000 de cuvinte.
Au fost multe momente în care m-am îndoit de calitățile mele, pentru că în anumite perioade mi-aș fi dorit să fiu mai degrabă un excelent negociator, un excelent vânzător sau un excelent marketer.
Multă vreme am ignorat „abilitatea” asta pentru că nu am văzut-o ca fiind prea valoroasă. Iar provocarea de a scrie în fiecare zi timp de 365 de zile nu e altceva decât o experiență nouă, o provocare care abia aștept să văd cum mă va transforma, mai ales că văd deja schimbări formidabile.
Medicină
Înainte să dau la medicină, dar și în primii 2-3 ani de facultate, multă lume îmi spunea: „Wow, dar sunt 6 ani de învățat. Apoi urmează rezidențiatul. Nu e mult?”
Medicina a fost o parte esențială a parcursului meu. Am învățat să fiu atent la cele mai mici detalii, am învățat ce înseamnă etica muncii și ce înseamnă să gestionezi volume uriașe de materie înainte de examene. Am învățat să gândesc într-un anumit mod și să am răbdare — pentru că medicina nu e un joc rapid.
E un joc pe termen lung. Iar dacă aș fi refuzat să dau la medicină pentru că facultatea e „prea lungă”, aș fi ratat foarte multe experiențe și nu mi-aș fi luat lecții esențiale.
Nu m-aș fi transformat în omul care aveam să devin.
Antreprenoriat
Prima dată când am înțeles conceptul de antreprenoriat eram în liceu. Pentru mine a fost fascinant și înfricoșător în același timp. Să nu ai o plasă de siguranță, să îți asumi responsabilitatea pentru construirea unui business cu tot pachetul — echipă, proceduri, finanțare, strategie — și să îți desenezi viitorul, la propriu, necesită mult curaj.
Niciodată nu m-am văzut ca un antreprenor înainte să termin medicina. Experimentul meu de 1 an sabatic, care s-a finalizat cu demisia din sistem și începerea unei călătorii în lumea antreprenorială a fost un alt exemplu de „a face lucruri noi”. Aveam 25 de ani, toată viața înainte și știam că puteam să eșuez la greu. Aveam timp și eram dispus să merg prin noroi ca să reușesc în business.
Sport de anduranță
Primul semi-maraton a fost o provocare excepțională. Limitele mele erau mici.
Primul maraton a fost o provocare și mai mare. Primul ultra-maraton a fost și el un pas mare înainte, dificil, chiar dacă știam deja „rețeta.
Primul IronMan a fost wow, o experiență formidabilă, încă un pas în față care mi-a arătat că limitele sunt subiective și pot fi depășite cu mindset-ul potrivit, cu efort și disciplină.
Am spus-o de multe ori — sportul de anduranță, chiar dacă doar ca hobby, mi-a schimbat viața. M-a transformat în foarte multe moduri, nu doar fizic. Am dezvoltat un psihic de fier. Am învățat să renunț la scuze. Am învățat că nu există vreme proastă, doar oameni slabi.
A meritat disconfortul de la început? Cu absolută siguranță.
Călătorii
Să călătoresc a fost ușor pentru mine. Nu m-am temut niciodată de disconfortul din țările sărace, oboseală, oameni și „copleșirea” cu care vin experiențele noi din alte țări — toleranța mea pentru inconfort e foarte mare, dat fiind sportul de anduranță. În plus, am fost mereu recunoscător pentru faptul că am putut ajunge în atâtea locuri pe planetă, rareori m-am plâns de climă, condiții și oameni.
Mai mult, a fost ușor pentru că eu nu am călătorit deloc în afara țării până în 2012, așa că dezvoltasem o „foame” de a vedea lumea.
Cu alte cuvinte, călătoriile au fost cel mai ușor de îmbrățișat experiențe noi pentru mine.
Odată ce m-am pus pe picioare din punct de vedere financiar, am plecat să văd lumea. Puteam să cumpăr imobiliare, mașini scumpe și alte lucruri materiale, dar am ales să cumpăr o tonă de experiențe.
Am stat și m-am întrebat dacă are sens să adaug paragraful acesta, având în vedere că e o experiență nouă care nu a fost o provocare în sine. Am ales să o adaug, pentru că această epopee de a călători în diverse locuri de pe planetă și de a cunoaște oameni, culturi noi și de a vedea cât de frumoasă e planeta, a fost transformatoare pentru mine.
Și fix despre asta e vorba.
În viață, încercăm lucruri noi nu neapărat pentru că sunt provocări, ci pentru că sunt… transformatoare.
La final, devenim oameni mai buni.
Mai compleți.
Fă un pas și în alte direcții, nu doar spre confort
Una dintre cele mai simple modalități de a crește și evolua este să încerci lucruri noi. Lucruri pe care nu le-ai mai făcut niciodată.
Situațiile noi ne provoacă. Creierele noastre trebuie să lucreze la capacitate maximă pentru a înțelege noi pattern-uri, în loc să le refolosească pe cele vechi. În situații complet noi suntem ca peștii pe uscat. Poate fi inconfortabil și ciudat, iar rezultatul sau performanța vor fi, în cele mai multe situații, slabe.
Dar asta e rețeta spre a progresa ca om. Nu există altă cale.
Chiar dacă eșuezi, pleci de acolo cu o lecție. Data viitoare vei fi mai bun.
Un efort, oricât de prost este executat, e întotdeauna mai bun ca zero efort.
Câtă noutate experimentezi în viața ta? Întâlnești frecvent oameni noi, te expui unor medii sau experiențe diferite și ieși din zona ta de confort? Faci lucruri care se simt „ciudat”?
Ținte minte, nu există câștigător care să nu fi fost vreodată începător.
Realitatea dură e următoarea — dacă vrem să creștem, trebuie să îndurăm stingheritatea experiențelor noi.
În loc să spui „nu voi folosi niciodată asta”, spune-ți „poate îmi va fi util într-o zi”. Eu am combinat abilități în cele mai creative moduri, pe care nu le anticipasem deloc prima dată când le-am învățat. Am combinat lecții și experiențe din trecut și m-am folosit de ele în diverse circumstanțe.
Am combinat dezvoltarea personală cu business-ul, medicina cu business-ul, scrisul cu marketingul, scrisul cu PR-ul, psihologia cu strategia, călătoriile cu antreprenoriatul, călătoriile cu dezvoltarea personală, sportul cu business-ul, dezvoltarea personală cu relațiile.
Ego-ul nu are loc în procesul acesta. E perfect OK să te descurci extraordinar de prost la început — și da, dacă nu faci suficient de multe lucruri la care nu ești bun, înseamnă că nu te provoci suficient.
Mergi și eșuează.
Simte-te inconfortabil.
Pentru că doar așa vei cuceri inconfortabilul.
Iar când faci asta de suficient de multe ori, nimic nu te mai poate opri.
