În școala generală am fost unul dintre tocilarii clasei. Să citești nu era ceva extrem de popular, iar să faci un sport aparent fără sens precum alergatul era deja într-o altă dimensiune. Sunt totuși un norocos. Am fost suficient de inspirat să încep să fac sport în anul 3 de facultate, într-o sesiune foarte aglomerată la medicină. Foarte, foarte mult timp nu vedeam sensul în a alerga — eram deja slab, nu?
Mitul urban al unei lumi conservative și reticente la nou și-a pus amprenta asupra mea multă vreme, însă faptul că eram obșinuit din copilărie să merg pe drumul meu, cu glumele sau insultele de rigoare la adresa mea a dat roade mai târziu.
Dualitatea efort-confort
Cred cu tărie în mantra dualității efort-confort în lumea modernă. Viața devine din ce în ce mai aglomerată pe măsură ce avansezi în vârstă, pe măsură ce te implici în noi proiecte, pe măsură ce zeul comodității — consumerismul — își face loc cu putere în conștiința colectivă.
De-a lungul timpului, mi-am „rafinat” modul de a observa și jongla cu mrejele confortului.
Pe măsură ce adaugi cifre la numărul de ani, tinzi să te domolești dacă folosești mindset-ul colectiv. Cei mai mulți oameni adaugă kilograme, stres și boli pe termen lung. Eu mi-am promis că nu voi face asta.
„Trebuie să existe o alternativă”, mi-am spus.
În funcție de mediul în care creștem, suntem programați din copilărie să judecăm — mai mult sau mai puțin. În cazul meu, să fac pasul spre a-mi construi o viață conform propriilor principii a necesitat mult efort și multă atenție pentru a scurtcircuita ceea m-a învățat societatea.
Îmi apreciez enorm familia și prietenii, însă uneori cele mai bune exemple de inspirație când vine vorba de a-ți „picta” viața le găsești la mii de kilometri distanță, într-o altă carieră, în cărți bune sau, pur și simplu, prin experimentare.
Să încep alergarea de anduranță, în 2012-2013, a fost modul meu de a face un pas în afara zonei de confort. Așa cum am mai spus anterior, mi-a schimbat viața în multe feluri și am devenit, per total, un om mai bun.
A fost primul meu pas spre o viață sănătoasă, construită așa cum îmi doream eu, chiar dacă inițial nu m-a crezut nimeni când le-am spus că vreau să alerg maratoane și ultra-maratoane.
În timp, am început să văd momentele de solitudine din timpul orelor lungi de alergare ca fiind pură introspecție, un soi de meditație activă din care extrăgeam idei, unde rumegam întâmplări și cântăream viitorul.
De-a lungul anilor, alergările și, mai târziu, antrenamentele pentru IronMan, au devenit modul meu de a-mi răci motorul turat la maxim de stresul cotidian.
Însă dualitatea efort-confort are și un unghi mai puțin vizibil.
Despre a fi umil
Conduc o mașină premium, cu opțiuni înșiruite lejer pe două pagini. Îmi place confortul. Locuiesc într-un apartament renovat cu atenție, până la cele mai mici detalii, o locuință care oferă un nivel superior de confort.
Îmi place să îmi tratez simțurile regește. Ador să am grijă de corpul meu, așa cum am grijă de mintea mea.
Când călătoresc, cântăresc foarte bine alegerea locului unde îmi voi petrece timpul. Vara, ador o priveliște genială și iarna prefer oricând să stau în fața unui șemineu adevărat, la căldură, atunci când troienele de zăpadă domnesc afară, în regatul frigului.
Îmi place să scot mai mulți bani din buzunar atunci când merită și îmi fac viața mai ușoară.
De ce spun toate astea cu atât de multă franchețe?
Pentru că simțurile mele nu scapă ușor. Primesc și opusul. Nu trebuie niciodată să se obișnuiască cu tratamentul regal.
Zilnic le „biciuiesc” cu durere și inconfort — afară, în ploaie, în nămol, în frig, kilometru cu kilometru și aproape zi de zi. Pentru că nu-i nimic mai frumos în viață decât echilibrul, iar acesta e prețul pe care eu aleg să-l plătesc pentru a balansa cele două extreme.
Unde vreau să ajung cu asta?
În lumea consumerismului actual riști să cazi pradă confortului. Riști să ajungi într-un punct în care devii sclavul simțurilor și uiți de echilibru.
Conform Worldometers, astăzi sunt 1,7 miliarde de oameni care sunt supraponderali și 763 milioane care sunt obezi. Așadar, o treime din populația globului este peste indicele de masă corporală considerat a fi normal — cu repercursiuni imense asupra sănătății și calității vieții pe termen lung.
Mantra mea în direcția asta e dualitatea efort-confort.
Dimineața în nămol, alergând, cu sângele care fierbe în mușchi, pentru a-mi „câștiga” dreptul la confort.
De ce?
Pentru că nu trebuie să uit niciodată că sunt om și am puterea elegantă de a alege.
