Text postat inițial pe feed-ul personal de Facebook, pe 3 ianuarie 2019.
3 ianuarie.
Astăzi se fac doi ani de când am aterizat în București, la 2:30 dimineața, întorcându-mă cu Cătălina dintr-o călătorie de aproape 3 săptămâni în Asia.
Am condus apoi direct până acasă, în Craiova, în aceeași noapte și am mers direct la spital, în ceea ce avea să fie prima mea zi de lucru ca medic rezident.
Arghh… ce momente.
Terminasem facultatea de medicină cu câteva luni în urmă și luasem rezidențiatul.
Aveam un job în sistem.
Două ore mai târziu, după instructajul de la medicina muncii, am mers la resurse umane și am cerut concediu fără plată pentru un an.
Îmi amintesc și acum momentul în care m-am oprit în mijlocul aleii din curtea spitalului și m-am întrebat, uitându-mă în sus, ca și când mintea mea ar fi putut să îmi dea un răspuns:
„Mihai, chiar vrei să faci asta? E o decizie grea.”
Mi-am spus că dacă vreau să caut excelența, nu am cum să o găsesc în majoritate.
Trebuia să fac dreapta acolo unde toată lumea mergea în stânga.
Am semnat actele.
Am lucrat o lună ca și medic, iar la 1 februarie 2017 a început experimentul meu.
A fost ca și când Matrixul din jurul meu a dat eroare.
„Sistemul” s-a blocat pentru moment.
Părinții mei au luat foc.
Am avut bursă în facultate, am plecat cu Erasmus, am avut sesiune cu 10 pe linie, premiul I la congres internațional ca autor.
Aveam salariu cu spor de 65% și o profesie foarte respectată în România.
Totul putea fi confortabil în viața mea.
„De ce dracu ai face asta?”, poate te întrebi acum.
Pentru că aveam deja un business din facultate, îmi doream mai mult și aveam cât de cât bani ca să îmi permit experimentul (varianta scurtă și neinteresantă).
Pentru că aveam o viziune și ceva înăuntrul meu îmi spunea că trebuie să îmi construiesc eu drumul, nu să merg pe cel bătătorit (varianta lungă).
Și pentru că, în interiorul meu, știam că nu avea să fie doar un experiment.
Avea să fie o nouă viață.
O nouă carieră.
Dacă mă întrebi acum…
Știu că valoarea mea primordială e libertatea, iar viziunea mea e prea largă, am descoperit mai târziu, pentru a avea un job cu un set definit de responsabilități.
Eu nu vreau o fișă a postului predefinită.
Vreau să o definesc eu.
Nu vreau să fiu un pion pe tabla de șah, vreau să fiu jucătorul.
Nu vreau să fiu o rotiță în sistem.
Vreau să creez sistemul.
Eu vreau să ajung pe Marte.
Vreau să vad toate țările din lume.
Vreau să vadă și alții toate țările din lume.
Vreau ca oamenii să înțeleagă faptul că nu mai există țări, există o singură planetă și în curând toți vom vorbi aceeași limbă, literalmente.
Vreau să inspir oamenii să se educe.
Vreau să creez produse și servicii care să le facă oamenilor viața mai ușoară.
Vreau să mă bucur de ce are planeta asta de oferit și vreau să aflu, chiar dacă poate nu voi afla niciodată, de ce existăm.
Vreau multe.
Vreau să pun umărul la sisteme care să ajute oamenii, indiferent că este printr-un business sau printr-un ONG.
Vreau libertate.
Vreau putere de decizie.
Vreau o lume mai bună.
Pe scurt, eu vreau să creez sistemul meu, până la un anumit nivel, bineînțeles — pentru că cel actual nu rezonează cu principiile mele.
Știu un lucru din istorie: nu trebuie să te lupți cu sistemul vechi, trebuie să creezi un sistem nou, mai bun, care să îl facă pe cel vechi inutil.
Vreau să fiu lider, să inspir, să construiesc, să creez sisteme mai bune în domeniile în care intru, totul pentru a face o schimbare reală în societate.
Revenind la subiect…
Pentru a fi un om de succes, performant, în orice domeniu, ai nevoie de:
1. muncă asiduă și
2. talent.
Însă mai e un ingredient cheie…
3. Trebuie să îți placă al dracului de mult, adică să ai o pasiune reală pentru un lucru.
Dacă îmbini 2 + 3, ți-ai găsit vocația.
Iar eu am aflat, după 6 ani de facultate, că îmi place știința și medicina, însă nu „ard” pentru asta.
Nu mă ține treaz noaptea.
Nu mă bagă în stare de flux.
Nu mă hipnotizează.
Mie îmi place acțiunea.
Îmi place să fiu pe baricade…
Explorând oportunități, Căutând experiențe, Construind relații Și asumându-mi riscuri. Nu sunt omul care stă.
Sunt omul care își suflecă mânecile și se apucă de treabă, chiar dacă îi spui că e imposibil.
Sunt omul care crede că poate face din zero, unu, prin pură transpirație și viziune.
***
Am riscat.
Am semnat cererea de a-mi lua concediu fără plată, denumirea legală a ceea ce făceam eu, pentru că în România asta e singura modalitate de a-ți lua un an sabatic.
Cântăream decizia de peste patru luni.
Îmi doream un an sabatic, o pauză de la drumul pavat oferit de societate, un moment pentru mine, în care să descopăr cine sunt, ce vreau de la viață.
Îmi doream să fiu antreprenor un an, să văd cum „se simte” viața în straie de non-medic.
Societatea te pune pe o bandă rulantă și ți se spune ce să faci, din toate părțile.
Ești un produs ambalat, cu tot cu etichetă, dar nu îți dai seama.
Trebuie să îți astupi urechile, să petreci timp singur, să înnebunești, la început, de singurătate și să reflectezi asupra „de ce-ului” tuturor lucrurilor pe care le faci.
Mi-am luat anul sabatic și am „fugit” în SUA și Mexic timp de vreo 5 luni și jumătate, apoi prin Chile, Japonia și Coreea de Sud timp de încă aproape 2 luni.
Chiar stăteam și calculam, cu Cătălina, cât timp am petrecut efectiv în apartamentul nostru de când ne-am mutat, creându-ne locuința mult visată.
Puțin peste 1 an din aproape 2 ani.
M-am antrenat sute de ore pentru competiții IronMan, timp pentru care sunt extrem de recunoscător, pentru că am învățat enorm de multe lucruri despre viață și despre mine în timpul acelor lungi antrenamente.
Am muncit de peste tot, pentru că business-ul e online.
Am lucrat la platformele noastre educaționale online din cafenele din toată lumea, timp pentru care sunt, din nou, recunoscător.
Sunt recunoscător pentru toate astea.
Am lucrat din tren, din avion, din terminal, din feribot, din mașină, din metrou, din hoteluri, de pe plajă, am lucrat chiar și din cel mai înalt turn din Tokyo.
Sunt recunoscător pentru tot ceea ce am, pentru tot ceea ce am creat, pentru toți oamenii de lângă mine, care au avut răbdare cu unele schimbări de temperament, sunt recunoscător pentru toate locurile în care am fost.
Am pierdut bani.
Am făcut bani.
Am donat bani.
Am strâns bani pentru cauze umanitare.
Am greșit mult. Enorm de mult.
Dar am și învățat multe.
Mi-a fost al dracului de greu să mă disociez de imaginea de medic, să îmi dau jos pălăria acestei profesii.
Mi-a fost greu să îmi schimb identitatea pentru că, în esență, asta am făcut.
Primul an a fost revelator prin prisma experiențelor, însă la fel de înfricoșător prin prisma întrebărilor „cine sunt eu?” și „ce urmează?”.
Mi-am găsit, însă, răspunsul în decembrie 2017.
Mi-am dat demisia din profesia de medic, o profesie pe care o respect enorm, dar care nu mă inspiră.
A fost un moment… genial.
Am ieșit pe poarta spitalului… fericit.
Am zâmbit tâmp.
Eram liber.
Le-am dat mesaj persoanelor dragi mie: „am facut-o, e oficial”.
Am scris povestea asta, lungă ce-i drept, pentru că am învățat câteva lecții în ultimii doi ani.
– Pe plan personal, dar și profesional (ordinea e total aleatorie).
1. Pune-ți constant întrebări despre umanitate și despre existență. De aici pleacă totul.
2. Trebuie să îți asculți vocea interioară dacă vrei să ai o viață fericită, făcând ceva ce îți place. Ceva pentru care luni dimineața să te facă să sari din pat la 4-5-6 AM, iar vineri seara să te găsească muncind la visul tău.
Vocea interioară, luni și 5AM… Știu că sună ca un New Age bullshit, dar te asigur că e pe bune. Caută experiențe și momente care te fac să te gândești la care-i rostul tău pe planeta asta.
„Dezbracă-te” de toate principiile și prejudecățile pe care le-ai primit de la societatea în care ai fost crescut.
Nu lua în seamă sfaturile de la familie și prieteni. Crede-mă, pe cuvânt.
Trebuie să ai coloană vertebrală și să faci ce îți dorești tu.
3. Citește. Mult. Nu doar pe domeniul tău. Imaginează-ți un om care stă într-o încăpere mică și care poate privi în afară doar printr-o mică fereastră, aflându-se la nivelul solului. Câmpul său vizual e limitat. Apoi imaginează-ți un alt om, liber, care se află sus de tot, pe o stâncă, și poate vedea la zeci de kilometri distanță, bucurându-se de peisaj. La nivel de percepție, în viață, cam ăsta e avantajul pe care ți-l oferă cititul. O viziune mai largă, per ansamblu.
4. Călătorește. Mult. Imaginează-ți un pește într-un acvariu și apoi un pește în mijlocul oceanului.
5. Să pornești un business/să fii propriul tău șef nu îți va crește (imediat) calitatea vieții și nici nu este un drum pentru toată lumea.
Nu este „confortabil”, trebuie să dai drumul unor convingeri pe care le ai, trebuie să devii mai responsabil și să muncești de 10 ori mai mult.
Trebuie să muncești.
Trebuie să muncești.
Fiecare ban pe care îl faci e muncit de tine, nu îți permiți să pierzi timpul.
Tot aici, mai e o vorbă care merită consemnată: „liderii adevărați mănâncă ultimii”.
6. Pe aceeași notă, nu lua de-a gata tot ce ai mai bun în viață.
7. Evită oamenii toxici. Renunță la toți oamenii care nu te sprijină, renunță la toți oamenii negativiști.
8. Frica e ceva natural. Chiar dacă îți e frică, nu înseamnă că nu poți avea curaj. Toți războinicii simt frică, dar acționează în pofida ei.
9. Spune „nu” mai des.
10. Succesul nu înseamnă overworking și burnout, e o combinație de hard + smart work.
11. Succesul nu înseamnă nimic dacă nu ai un echilibru. Nu înseamnă să îndepărtezi persoanele apropiate pe parcurs, nu înseamnă să faci sașe zerouri și să te îngrași 20kg sau să îți pierzi sănătatea. E ușor să cazi pradă banilor.
12. Degeaba faci mulți bani, dacă nu ai timp.
13. Să „dai drumul” nu e același lucru cu „a renunța”. Una vine dintr-o poziție de putere, cea de-a doua dintr-o poziție de frică.
14. Mulți oameni vor banii și libertatea unui antreprenor de succes, însă puțini vor să depună efortul, să suporte chinul, disperarea sau confuzia care apar uneori. Pentru că sunt puțini cei care reușesc să își gestioneze emoțiile și stresul într-un mod eficient.
15. Trăim momente interesante. Atenția noastră costă bani. Suntem distrași din toate părțile. Puterea de concentrare e mușchiul care trebuie antrenat, indiferent de obiectivul pe care îl ai.
16. Starea de flow (flux) e Steaua Nordului când îți cauți vocația. Caută lucrul acela care te hipnotizează și te face să uiți că există timp, lucrul acela care te face să uiți că îți este foame.
17. Răbdarea e mai puternică decât forța, în timp.
18. Să petreci timp singur, zilnic, e obligatoriu într-o lume atât de conectată.
Poți face asta prin sport, printr-o plimbare, prin meditație, scriind – deci nu singur în fața unui dispozitiv conectat la internet.
Acum repetă asta de 100 ori, e cel mai important punct de pe lista asta.
19. A urma o profesie doar pentru partea financiară sau doar pentru statutul oferit e chinuitor. Și trist în același timp.
Pentru că nu o faci pentru tine, o faci pentru ceilalți.
20. Nu trebuie să îți pese ce cred ceilalți despre tine.
E o linie fină aici, pentru că reputația se poate pierde într-o clipă, însă trebuie să acționezi dând fix doi bani pe părerea celorlalți.
Oamenii judecă, judecă dintr-o poziție de inferioritate, pentru că tu îndrăznești să faci.
E normal să te simți mic atunci când tu ai renunțat.
Oamenii „mari” te ajută și te încurajează.
Mergi înainte.
21. Fericirea nu se află pe o plajă în Caraibe sau în Oceanul Indian, nu se află într-o mașină de lux, nu se află într-un hotel de 5 stele, nu se află în mai multe zerouri în cont.
Crede-mă, pe cuvânt.
Fericirea e aici și acum, în momentul acesta, în momentul în care ești recunoscător pentru ceea ce ai, în momentul în care înțelegi miracolul conștiinței umane și nu te mai gândești, fiind pe o plajă în Caraibe sau în Oceanul Indian, sau într-o mașină de lux, sau într-un hotel de 5 stele, la problemele pe care le ai.
Fericirea e atunci când nu te mai compari cu nimic, cum ar zice budiștii.
Fericirea e când zâmbești ca prostul chiar și când ți se întâmplă ceva nasol, pentru că reprezintă o oportunitate să înveți o nouă lecție.
Fericirea e atunci când închizi maimuța asurzitoare din creierul tău într-o cușcă.
22. Trebuie să fii flexibil în ceea ce privește mentalitatea. Ceea ce este rigid, moare. Trebuie să te transformi constant, să crești. Fă din asta o prioritate.
23. Banii au valoare pentru că noi credem că au valoare.
24. Capitalismul e departe de a fi perfect.
25. Banii nu aduc fericirea, dar îți cumpără timp și energie să faci ceea ce îți place.
26. Antreprenorii sunt motorul societății. Antreprenorii inovează constant și aproape toate avansurile tehnologice de care ne bucurăm astăzi au fost create de antreprenori.
27. Mi-am luat acreditarea de coach într-un efort random de a-mi „face un upgrade” în rolul de lider și manager, în căutarea mea constantă de a fi mai bun. Am aflat că a fi coach înseamnă să știi să asculți oamenii — abilitatea asta a devenit o mină de aur pentru mine. Tot aici am învățat și diferența între coach și consultant. Primul are rolul de a te ajuta să scoți ce-i mai bun din tine, iar al doilea îți oferă expertiza lui profesională.
28. Internetul, automatizarea și inteligența artificială sunt viitorul. Ia asta în calcul, următorii 20 ani vor fi interesanți.
29. Oamenii sunt cel mai important lucru. Investește în a învăța cum să relaționezi cu oamenii, indiferent de domeniul în care lucrezi. Și investește și mai mult în relațiile personale.
30. Oamenii au „butoane”, exact precum telecomanda. Dacă știi pe ce butoane să apeși, oh well…
31. Nu există limite.
***
Sunt în Israel acum, însă fotografia e din Hawaii.
Ilustrează foarte bine minusculitatea omului în raport cu măreția planetei.
Scriu de aproape două ore.
Au trecut doi ani de când am ales altă cale și au fost cei mai tari ani din viața mea.
Au fost anii experimentului și anii iluminării pentru mine.
A fost greu?
Probabil de 10 ori mai greu decât prima cale, cea de medic.
Societatea îi numește pe cei ca mine antreprenori.
Eu văd antreprenorul drept un paria.
Piesa „stricată” de pe banda de asamblare.
Glitch-ul din Matrix.
Visătorul.
Creatorul.
Muncitorul.
Cel care își asumă riscul.
„Cel care se aruncă de pe stâncă sperând că își va construi aripi până jos.”
Cel care creează viitorul.
M-am întrebat în 3 ianuarie 2017 dacă este ceva în neregulă cu mine?
Da, m-am întrebat.
Mi-a fost teribil de frică.
Și nu s-a oprit niciodată.
Mereu mi-e frică de următoarea decizie, de următorul obiectiv, dar sentimentul de frică a devenit o bornă.
Atunci știu că mă aflu în direcția potrivită, știu că nu stagnez.
Mesajul pentru final este următorul: fă ceea ce îți dorești, dar nu uita că trebuie să ai un rol în societate. Trebuie să servești oamenii. Trebuie să aduci un aport celor din jur.
Fă ceea ce îți dorești și ajută oamenii din jurul tău.
Astăzi.
Nu mai aștepta răspunsuri de la alții.
Nu mai căuta în exterior.
Redu zgomotul societății la minim și caută în interior.
Oriunde te-ai duce pe planeta asta, nu vei găsi răspunsul.
Oricât de dureros ar suna, călătoria e a ta și trebuie să îți asumi responsabilitatea.
Dă-ți jos masca pe care o afișezi în public și vezi cine ești tu cu adevărat.
S-ar putea să îți placă sau să nu îți placă.
S-ar putea să nu reușești.
Însă simplul fapt că depui un efort și lucrezi la persoana ta va face această societate una mai bună.
Asumă-ți responsabilitatea.
