Știrile, mass-media, oamenii apropiați, toate ne „instalează” frica în subconștient. E ca un sistem de operare default. O avem în conștiința colectivă. Sistemul educațional are ca și fundație „dansul” dintre recompensă și pedeapsă. Este ceea ce a funcționat mii de ani pentru civilizațiile construite cu sânge, durere și trădare. De ce? Pentru că frica e cea mai utilă mașinărie de control în masă.
Frica de pedeapsă, fie că este „pedeapsa supremă” a iadului în religiile occidentale, fie că este doar o amendă banală de parcare, are aceeași destinație: o serie de consecințe în viitor la care tu, ca individ, te gândești.
Trăim ancorați într-un viitor probabil și paralizăm de frică în timp ce căutăm să evităm pedepse.
Pe de-o parte, e normal. Unele trebuie evitate și trăim într-o societate unde regulile sunt necesare.
Dar ce se întâmplă când frica devine un stil de viață?
Zoom out
Privim viața cu teamă, cu gândul la ce se poate întâmpla rău și cum putem evita ceea ce „doare”. Fugim de lucruri. Procrastinăm succesul. Mergem pe autostrada vieții cu frâna pusă sau pe banda de urgență, dar mereu atenți la viitor și prea puțin concentrați pe prezent.
De ce?
De teamă că viitorul ne va prinde nepregătiți.
Cum ar fi însă dacă am privi lucrurile dintr-un alt unghi?
Cu curaj, cu forță, cu putere, cu gândul că suntem în contorl. Cu încredere că nivelul de default e abundența și nu limitele cu care suntem învățați să trăim.
Consecința cea mai puternică a fricii e limitarea. Limitarea în gândire, timiditatea în acțiuni, nesiguranța în planificare.
Cum ar fi dacă am face zoom out?
Cum ar fi?
Opusul.
Pentru prima dată în istorie, fenomenul numit globalizare a pus în mâinile majorității unealta care oferă o putere excepțională individului: internetul. Accesul aproape gratuit la un infinit de informație.
Am văzut cum companii imense au fost detronate (vezi duelul Netflix vs. Blockbuster), am văzut cum tranziția la digital a născut coloși în tehnologie în timp ce alți „mamuți” sunt pe cale de dispariție.
Am văzut cum individul a căpătat din ce în ce în mai multă putere. Din ce în ce mai multe opțiuni.
Totul e posibil. Vrem să mergem pe Marte. Vrem să cucerim universul, planeta am cucerit-o demult.
Eu numesc asta abundență. Trăim în era abundenței.
Iar opusul fricii e abundența. Spargerea limitelor.
Ia-ți timp să cercetezi cât de mult a avansat umanitatea în ultimii 100 ani. Noi, ca specie, avem o forță incredibilă.
Vom fi și mai puternici când vom înțelege că puterea întregului e dată de forța fiecărui individ în parte. Fiecare dintre noi trebuie să gândim prin filtrul abundenței—iar beneficiile vor fi de ambele părți.
Vom avea, per ansamblu, o lume mai bună.
Un exemplu simplu
Personal, folosesc noțiunea de „abundență” atunci când caut subiecte pentru a scrie, ca parte a challenge-ului meu.
Frica de a nu găsi subiecte, frica de a nu scrie suficient de bine, frica de eșec, frica de asumare a responsabilității, frica de commitment.
Toate există în mintea mea, într-un colț, la un moment dat. Nu pot să neg asta și mi le asum cu tărie, pentru că doar așa le pot controla. Doar așa le pot ține în pivnița minții mele, în timp ce eu îmi fac de cap într-un ocean de infinit.
Să privesc prin filtrul „fricii” e ineficient. Nu aduce rezultate.
Ce fac, mai exact?
Zoom out.
Mintea mea e un munte de informații și experiențe, un super-computer capabil să se adapteze la obstacolele pe care le înfrunt, o adevărată mașinărie care nu doarme niciodată.
Mai important de atât?
E în subordinea mea.
Pot alege să îmi schimb atitudinea cu care privesc ceea ce fac. Iar eu aleg să cred că sunt un infinit de lucruri despre care pot scrie.
Mai ales lucruri despre natura umană, cu nuanțele ei infinitezimale.
***
Suntem actori într-o scenă de teatru imensă, suntem piese pe o tablă de șah, suntem poate o simulare genială a unei civilizații mult mai avansate ca a noastră.
Nu vom ști niciodată.
Însă știm cu certitudine că universul observabil în care trăim ne face insignifianți în marea schemă a lucrurilor.
Avem… cât? 70-80 ani de trăit, în medie?
Robert Iger, CEO-ul Disney din ultimii 15 ani, și-a numit recenta carte publicată, într-un moment grandios de inspirație, „The Ride of a Lifetime”.
Viața noastră e ca un rollercoaster. E scurtă și palpitantă.
Așadar, dacă vrem să fim împăcați la final și putem alege între frică și abundență, întrebarea este…
De ce am alege frica?
