idei, principii, strategii, gânduri

CategoriiObiective

5 principii pentru decizii mai bune (fără clișee)

5
Bărbat pe bicicletă

Vitezometrul bicicletei îmi spunea că pedalam cu aproximativ 32 kilometri pe oră. Vântul îmi lovea cu putere fața, iar ochelarii transparenți care îmi protejeau ochii aveau o amprentă a degetului meu ce îmi deranja puțin câmpul vizual, dar nu aveam nimic de bumbac cu care să îi șterg. Liniștea era însă hipnotizantă. Drumul european pe care mă antrenam era gol în dimineața aceea de sâmbătă, fiind...

Același timp, efort similar, rezultate diferite

A
Efort, timp, energie

Eram în primii ani de facultate când am citit cartea lui Tim Ferriss, The 4-Hour Workweek. Acolo am citit o comparație extrem de interesantă ce face referire la prioritizare și maximizarea efortului. M-a impactat atât de mult încât nu de puține ori m-am oprit din lucrurile pe care le-am făcut de-a lungul timpului pentru a mă întreba: „Oare amplitudinea efortului meu merge în direcția potrivită...

Fă în fiecare zi un lucru pe care îl urăști

F
Când ceva ceea ce urăști se află în fața ta

„Ce carte iei cu tine de data asta?”, m-a întrebat logodnica mea înainte să ieșim pe ușa locuinței, grăbiți fiind să prindem un avion ce avea să ne ducă în America de Sud. Fața lui Andre Agassi se vedea pe coperta de nuanță verde cu alb, emanând subtil un miros de hârtie proaspătă. Litere mari, de tipar, formau cuvântul ce reprezenta titlul cărții: „OPEN”. Era decembrie 2017 și primisem...

„Relația” cu alarma

Femeie dimineața, apăsând alarma

Dacă folosești alarma pentru a te trezi dimineața, gândește-te la relația pe care dorești să o creezi cu dispozitivul care te trezește (poate fi un ceas, sau poate fi chiar telefonul mobil). Dar cum ar fi dacă dispozitivul respectiv ar fi un om? Care ar fi cea mai sănătoasă versiune a acestei relații pentru tine? Iar dacă tu ai fi un ceas cu alarmă sau un telefon, ce fel de relație ai vrea să ai...

E-mailul e agenda celorlalți

E
E-mailul e agenda celorlalți

Am experimentat diferite metode de lucru de-a lungul timpului, variate modalități de a începe ziua într-un mod optim, dar și de a o gestiona cât mai inteligent. În urmă cu mulți ani, când tehnologia nu se instalase atât de adânc în viețile noastre, puteam să învăț (student sau elev fiind) sau să lucrez (ulterior) cu telefonul lângă mine, cu notificările pornite. La un moment dat a trebuit să...

idei, principii, strategii, gânduri