Marcus Aurelius, unul dintre împărații Romei antice, a crescut ca un copil obișnuit. A ajuns să acceadă la tronul celui mai mare imperiu din vremea aceea prin bunăvoința unchiului său, în calitate de fiu adoptat. Odată ajuns împărat, Marcus a avut puterea de a-și „zeifica” soția și tatăl adoptiv. Dar ce înseamnă să ai puterea de a face pe cineva zeu? Nu am un răspuns. Însă cu siguranță mulți romani credeau că acesta este apogeul, vârful spre care poți tinde.
Unde vreau să ajung cu asta? A fi conducătorul unui imperiu incomensurabil este genul de putere care te poate seduce instant. Însă fix acest lucru e remarcabil la Marcus Aurelius.
Stoic convins, a căutat mereu să fie într-un echilibru constant. A căutat să nu se lase cucerit de putere. În scrierile sale, Marcus a vorbit despre ce înseamnă să reziști conceptului de „imperializare”. A sugerat o serie de tactici de gândire care erau concepute să transforme capcanele puterii în lucruri insignifiante.
„Această mantie este doar o mantie obișnuită vopsită cu sânge de crustacee” (așa obțineau romanii culoarea mov), scria el. „Sunt puțini oameni care își amintesc numele împăraților anteriori, cu toții sunt uitați”, sublinia el mai departe. Marcus Aurelius a scris acum aproape 2000 de ani despre cum să nu te lași distras de capcanele pe care societatea le întinde, iar ideile sale reverberează și astăzi.
Mâncărurile scumpe sunt, în definitiv, tot plante și animale moarte. Hainele extravagante și elegante sunt fabricate, poate, cu ajutorul unor minori sau angajați plătiți sub nivelul minim pe economie. Oamenii bogați merg la toaletă ca toți ceilalți și au aceleași frici ca orice persoană obișnuită.
Privește obiectele așa cum sunt și străpunge-le cu adevărul absolut. Mergi la rădăcină și dă la o parte legenda care încrustează puterea, oamenii, ideile, miturile și ierarhiile.
Privește totul așa cum este, de fapt.
Cu toții suntem înlocuibili
Da, împărații erau faimoși. Da, dețineau o putere desăvârșită și averi incomensurabile. Da, puteau „zeifica” alți oameni.
Dar erau chiar atât de speciali?
La Aquincum, tabăra romană unde Marcus Aurelius a scris mare parte din paginile care aveau să fie așezate în cartea „Meditații”, arheologii au descoperit o statuie imensă a unui împărat într-o togă.
La prima vedere părea că cineva distrusese capul. Însă o inspecție mai atentă a demonstrat faptul că respectivul cap fusese proiectat să fie înlocuibil. Statuia făcea parte dintr-un altar pentru cultul împăratului… așa că își doreau să poată schimba capul de fiecare dată când cineva nou prelua tronul.
Ca împărat roman, ești special acum, dar nu pentru totdeauna. Nu ești însă suficient de special pentru a avea o statuie permanentă. Ești înlocuibil, ceea ce înseamnă că ești, de asemenea, „uitabil”.
Ar trebui să ne dăm seama că toți suntem înlocuibili. Sigur, s-ar putea să avem un birou elegant acum, dar în cele din urmă îl va ocupa altcineva. În cele din urmă, afacerea se va închide, vor dărâma clădirea și o vor transforma într-o parcare. Sau poate roboții vor abandona complet planeta și nici măcar solul pe care obișnuiai să pășești nu va mai exista.
Cine știe?
În cele din urmă, totul va fi transformat fundamental.
Da, poți să fii faimos, poți să ai un succes fenomenal în prezent, dar cineva mai tânăr, cineva cu o „foame” mai mare e întotdeauna în spatele tău. Mulțumile vor întotdeauna ceva nou. Iar averile tind să reziste câteva generații, apoi se diluează, se pierd. Încetează să existe.
Ești bogat acum. Dar nu pentru totdeauna.
Asta e viața. Suntem cu toții efemeri în imaginea de ansamblu a realității în care trăim. Concluzia nu este despre nihilism, ci despre a conștientiza că nimic nu este suficient de valoros pentru a-ți umfla egoul, mai ales cu prețul lucrurilor care contează cu adevărat.
Nimic nu justifică gândirea că ai fi mai bun sau mai important decât alți oameni.
Cu toții suntem călători pe planeta asta.
Însă ceea ce facem și ceea ce devenim poate să lase ecouri în eternitate.
