„Tati, cum au murit dinozaurii?” am întrebat eu tare de pe bancheta din spate a mașinii, în timp ce șuieratul geamului deschis bâzâia constant în fundal. Nu mai țin minte ce a răspuns tata cu ochii săi mijiți, în mașina fără aer condiționat, dar știu că puneam o tonă de întrebări pe drumul clasic de o oră, o oră și un sfert până la țară. În copilărie mergeam foarte des la bunici, în special primăvara și vara. Timpul acela de stat în mașină are o conotație puternic emoțională pentru mine, tocmai pentru că eram extrem de curios și aveam șansa de a primi răspunsuri la întrebări despre lume. Părinții mei erau prinși acolo, cu mine, într-o bucată de tablă. Nu aveau unde să plece.
Dacă mă uit în urmă, pot arăta cu degetul spre acele momente pentru a găsi o sursă a setei mele de cunoaștere. Primele dialoguri le-a început tatăl meu, dar văzând că îmi place să aflu lucruri noi, el și mama mi-au cumpărat enciclopedii și un atlas imens, animat, cam de un metru înălțime și jumătate de metru lățime. Le-am primit pe rând, fie la câte un Crăciun, fie de ziua mea.
În anii ’90 nu aveam internet și nici computer, așa că în timpul liber fie mă uitam la desene animate, fie mă jucam fotbal cu prietenii, fie citeam din enciclopedii sau alte materiale pe care le primeam.
Dintre toate, atlasul acela imens a fost cel care m-a atras cel mai mult.
L-am ținut peste un deceniu în cameră. Atunci am fost fascinat pentru prima dată de locurile îndepărtate ale planetei, văzând ilustrații frumos desenate cu piramidele din Egipt, Muntele Rushmore sau cangurii din Australia.
Ulterior am continuat să explorez și să mă afund în cunoaștere, un element pe care eu îl consider o responsabilitate. Cred cu tărie că doar prin a înțelege complexitatea lumii în care trăim, avansul tehnologic de care ne bucurăm azi și postura omului în universul cunoscut, doar astfel putem să fim mai recunoscători pentru viață, în ansamblul ei.
De-a lungul timpului m-am gândit de multe ori la diferența între cunoaștere și înțelepciune, dar nu pusesem cap la cap detaliile. Nu am stat prea mult să observ intricațiile fiecărui concept în parte, dar la un moment dat m-am prins.
Este o diferență fundamentală între cele două.
Ce înseamnă cunoaștere?
Cuvântul „cunoaștere” este definit ca reprezentând „cunoașterea faptelor, adevărurilor sau principiilor, ca urmare a studiului sau investigației”, fiind descris în limba engleză undeva pe la 1300 d.Hr.
Însă dincolo de o explicație din dicționar, cunoașterea poate fi privită și din alte unghiuri.
- Cunoașterea este informație brută.
- Cunoașterea este un pixel pe un ecran de computer.
- Cunoașterea este precum laserul, extrem de precisă.
- Cunoașterea înseamnă „a ști” și se referă la abilitatea de a avea o judecată solidă asupra unui subiect.
Ce înseamnă înțelepciune?
La polul opus, înțelepciunea este definită ca „starea de a fi înțelept”.
În limba engleză („wisdom”) înseamnă „a avea puterea discernământului și a judeca corect ceea ce este adevărat sau corect”. Este un cuvânt mai vechi decât cunoașterea (fiind descris pe la 900 d.Hr.), iar sufixul „-dom” (tot în engleză) pare că transmite o „stare generală”, așa cum o face cuvântul „freedom” (libertate).
Dar nu e de ajuns această descriere. În antiteză cu cunoașterea, înțelepciunea poate fi privită în felul următor.
- Înțelepciunea este capacitatea de a interpreta informația brută.
- Înțelepciunea este ecranul de computer care afișează imaginea de ansamblu, nu doar o serie de pixeli.
- Înțelepciunea este un peisaj care oferă o privire generală asupra lumii, nu doar asupra unui singur subiect.
- Înțelepciunea înseamnă „a înțelege” și se referă la abilitatea de a „conecta punctele”.
Ideea de final?
Cunoașterea nu e niciodată de ajuns. Are nevoie de un cadru de referință. Are nevoie de volum pentru a putea organiza informația și pentru a putea crea un cadru ce poate fi cântărit, observat și analizat.
Iar apogeul său este „absolvirea”, transformarea lentă în ceea ce numim înțelepciune.
