fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

Nu poți înțelege cu adevărat un lucru până când nu îl trăiești

N

Era anul 2010 și intrasem pe ultima sută de metri înainte de admiterea la medicină. Învățam de aproape un an, iar cu câteva zile înainte de examen, extrem de stresat fiind, am încercat un lucru pe care îl evitasem mereu până atunci. Am ieșit să alerg pentru prima dată în viața mea. Poate că zâmbești acum, dar trăiam cu multe presupuneri false la momentul respectiv. Iar povestea din spate e teribil de amuzantă.

Eu nu crezusem niciodată în acest sport din simplul motiv că toată viața mea fusesem slab. Trăisem mai mult de jumătate din viață fără internet până la acel moment, într-o lume mult mai închisă decât cea pe care o avem astăzi. Dacă acum trăim în bule sociale și culturale, atunci trăiam tot în bule, dar nu știam că există așa ceva.

Prejudecata mea era derivată din cultura care mă înconjura, fiind simplă, de altfel: alergatul era pentru oamenii care își doreau să slăbească, nu pentru cei slabi.

De ce ai alerga, dacă nu vrei să slăbești? În anii 1990 și 2000, în colțul meu de lume alergatul era văzut drept un sport practicat de cei care aveau probleme cu greutatea. Era oricum ceva ce vedeam în filme, în societățile mai avansate, nu pe străzile unei țări din estul Europei.

Alergatul nu era încă „mainstream.”

Trebuie să trăiești experiența ca să înțelegi

Am fost la alergat de două ori înainte de examenul de admitere din vara aceea și m-am oprit imediat după. Nu mă prinsese.

Atunci puteau să vină la mine Scott Jurek sau Dean Karnazes și să îmi explice cum e cu alergarea de anduranță, dar nu aș fi înțeles niciodată despre ce vorbesc. Puteau să îmi povestească în detaliu experiențele lor, dar nu m-ar fi atins cu adevărat. I-aș fi ascultat, probabil, cu plăcere și cu o masivă curiozitate, dar nu aș fi înțeles nici măcar 5% din ce înseamnă, de fapt, alergarea pe distanțe lungi.

Poate că aș fi verbalizat cuvântul „înțeleg”, dar a trebuit să alerg zeci de maratoane și ultra-maratoane ca să înțeleg exact ce înseamnă alergarea. Tot pe calea asta am înțeles de ce prietenii și cunoscuți mei nu pricep de îmi place atât de mult. Pentru că ei nu au trăit experiența, nu au trecut de pragul acela psihologic unde alergarea se transformă într-un soi de meditație activă.

Iar același lucru se aplică în orice alt domeniu și în orice altă experiență pe care o poți avea ca om.

  • Aș fi putut să citesc sute de cărți despre business, dar percepția legată de ce înseamnă să fii antreprenor, investitor, manager, marketer, mentor, negociator sau partener s-a transformat fundamental în momentul în care am început să „schimb pălăriile” în funcție de rolul pe care l-am avut de jucat de-a lungul timpului în afacere.
  • Aș fi putut să citesc o tonă de cărți despre relații și aș fi putut să fac cursuri despre asta, dar relația de cuplu pe care am nutrit-o peste un deceniu cu Cătălina mi-a schimbat radical percepția pe care o aveam înainte de experiența asta. Nu aș fi înțeles niciodată ce înseamnă cu adevărat o relație de cuplu dacă nu aș fi trăit experiența în sine o perioadă atât de mare.
  • Aș fi putut să mă documentez ca un nebun despre călătorii. Aș fi putut să ascult experiențele altora, aș fi putut să fiu ochi și urechi, dar niciodată nu aș fi înțeles cu adevărat modul în care te transformă vizitarea a peste un sfert din țările și teritoriile planetei. A trebuit să călătoresc pentru a „înțelege.”

Aș putea continua lista asta.

Am extrem de multe lucruri față de care aveam prejudecăți în trecut, dar percepția asupra lor mi s-a schimbat fundamental în momentul în care am trăit experiențele în sine.

Prejudecățile se transformă în timpul experienței

Această simplă observație a realității din jurul meu, această mini-concluzie la care am ajuns, m-a învățat să fiu mai puțin radical în tot ceea ce spun. M-a învățat să fiu mai flexibil și mai deschis către nou. M-a învățat să îmi doresc să trăiesc o experiență anume ca să pot fi capabil să am o opinie cu baze reale.

Scriu toate astea pentru că e ușor să spui că „înțelegi” când un om îți spune că a trecut prin dificultăți în viață. E simplu să spui că „înțelegi” când cineva îți povestește despre viața sa. E ușor să menționezi că nu „înțelegi” când cineva ia o decizie (mă refer aici inclusiv la cere grele, precum schimbarea de carieră sau schimbarea de sex). E ușor să judeci pentru că „înțelegi” cum stă, de fapt, treaba. Și e la fel de ușor să lansezi o opinie despre cineva sau ceva când crezi că „înțelegi” un subiect anume.

În realitate, nu „înțelegi” nimic așa cum crezi tu, pentru că nu ești acolo. Dacă nu trăiești sau nu ai trăit experiența respectivă, tu îți formezi o opinie fundamentată pe o serie de „senzori” pe care îi primești – cuvinte, formulări verbale sau scrise, uneori chiar prejudecățile altora. Dar vorbim aici de senzori mici, de suprafață.

Până nu transpiri, până nu simți teamă, adrenalină și până nu ești fizic în situația respectivă, în experiența aceea, oricare ar fi ea, nu ai nicio șansă să spui că înțelegi cu adevărat despre ce e vorba. Abia după ce trăiești momentul se vor șterge cu buretele prejudecățile. Abia când îți vei angrena toate simțurile vei înțelege despre ce e vorba.

 

Un fundament care trebuie diseminat în societate

Cred cu tărie că acest concept ar trebui inclus în manualele școale, cu predare încă din clasele mici. Este un fundament al vieții – nu poți înțelege cu adevărat un lucru până când nu îl trăiești.

Ar fi o modalitate simplă, un pas spre a avea o societate mai bună. Ar fi o modalitate prin care am avea, poate, mai puțină agresiune și violență. Am avea, poate, o lume în care nu am mai judeca atât de mult și nu am mai arăta cu degetul spre lucruri pe care doar avem falsa impresie că le înțelegem.

În definitiv, ar fi o metodă prin care am face mai mult și am vorbi mai puțin.



Adaugă un comentariu

idei, principii, strategii, gânduri