
Orice mall și supermarket e plin cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, iar parcările sunt automat umplute până la refuz. Oamenii caută cadouri, fac cumpărături și se pregătesc de vacanță în toate țările unde se sărbătorește Crăciunul. Am putea fi tentați să spunem că doar românii au febra aglomerației, dar am văzut asta și în alte țări. E în regulă. E natura umană și nu la asta mă voi referi în continuare.
Scriu acest articol la câteva ore după o observație foarte interesantă pe care am extrapolat-o instant la multe alte situații. E o idee utilă în orice zi a anului și în orice circumstanță.
În timp ce urcam scările rulante spre parcarea de la etaj a unui mall, așteptând să încep căutarea mașinii printr-o mare de alte mașini, privirea mi-a rămas fixată pe multitudinea de locuri de parcare goale din zona intrării din față a clădirii.
Am fost extraordinar de surprins.
Cum?
Era oră de vârf și locul relativ îndepărtat unde parcasem eu era deja plin, intrările principale ale parcării fiind la fel de înghesuite. În plus, nu era o zi oarecare în care era extrem de dificil să găsești un loc de parcare, era chiar ziua dinaintea Ajunului.
Instant am venit cu o ipoteză pentru care locurile de la intrare erau goale.
Oamenii presupun că locurile respective se ocupă primele, așa că nici măcar nu încearcă să ajungă la ele. În momentul în care eu mă aflam pe scările rulante și priveam spre parcare, nici un șofer nu se gândise la asta.
Personal, procedez în aceeași manieră. Am mereu o doză de precauție în buzunar și presupun imediat faptul că nu voi găsi locuri de parcare aproape de intrările în mall sau magazin. Având în vedere că riscul de a ocoli mai mult există și nu sunt întotdeauna dispus să pierd timpul, prefer să profit de locurile disponibile pe care le găsesc în drum spre intrare.
Toată scena asta m-a împins să privesc în spatele presupunerii.
Dacă facem o presupunere simplă într-o parcare de mall…
Ce alte presupuneri mai facem?
Am extrapolat conceptul acesta la multe alte domenii din viață pentru că „algoritmul” e același. Dacă intrarea în parcare e egală cu o idee de business și locul de parcare de la intrarea în mall e egal cu succesul în business, poate că cei mai mulți oameni presupun greșit că nu mai au loc sau oricum nu au nicio șansă. Presupun deja că „locurile” sunt ocupate.
Înlocuiește intrarea în parcare cu ce vrei tu, apoi înlocuiește și locurile de parcare de la intrarea în mall cu ceva pe care crezi că nu îl meriți sau ceva pentru care crezi că trebuie să muncești ca să îl ai.
Încearcă un joc de imaginație, caută opusul presupunerii.
Dacă simplul act de a presupune funcționează ca predefinit și în alte momente?
Dacă ne mulțumim adesea cu prea puțin și nu îndrăznim să căutăm, să muncim, să construim, să obținem mai mult, doar pentru că presupunem instant că e dificil sau drumul e prea lung?
Dacă presupunem că alții sunt mai buni ca noi și nu are rost să începem? Dacă presupunem că ai nevoie de talent și nu recunoaștem că efortul câștigă detașat într-o majoritate covârșitoare de situații? Dacă presupunem din start că nu avem nici o șansă? Dacă presupunem că nu merită, fără ca măcar să încercăm? Dacă presupunem că știm ce înseamnă anumite lucruri, fără ca măcar să le fi experimentat vreodată?
Dacă presupunem că noi știm mai bine ca restul, dar nu știm, de fapt? Dacă presupunem că nu ar trebui să urmăm o carieră, doar pentru că „nu dă bine”? Dacă presupunem că e deja „prea târziu” să ne schimbăm cariera? Dacă presupunem că „avem timp” să ne urmăm visurile, dar vom continua să presupunem asta până la finalul vieții?
Dacă presupunem că nu avem nicio șansă, dar avem?
Dacă presupunem că alții ne vor răul, dar noi nu le știm intențiile cu adevărat? Dacă presupunem că alții ne vor binele, dar complotează împotriva noastră, de fapt?
Dacă presupunem că distanța e prea mare, dar nu știm că distanța devine instant mai mică în momentul în care am făcut primul pas? Dacă presupunem că nu putem, dar putem? Dacă presupunem că avem limite, dar nu avem limite? Dacă presupunem că nu ne putem schimba niciodată, dar ne putem schimba și putem deveni mai buni, mai performanți, mai atenți și mai înțelepți, de fapt?
Dacă tot ceea ce presupunem fiecare dintre noi e subiectiv?
Dacă presupunem greșit?