Străbunicii mei s-au născut înainte de Primul Război Mondial. Am „cunoscut” o singură străbunică, pentru că aveam în jur de 4 ani când a murit. Auzeam însă povești despre ei de la părinții și bunicii mei. Unul dintre ei a deținut o pădure în perioada interbelică, iar altul a luptat în al Doilea Război Mondial. Asta e tot ce știu.
Mai târziu, vacanțele de vară le petreceam cu bunicii de pe linia paternă, pentru că atunci se mutau la țară, iar eu aveam parte de natură și spațiu să mă joc.
Copil fiind, am crescut cu multe televizoare în casă, înainte să am primul computer. Un televizor era obligatoriu deschis pe canale de știri sau muzică populară, iar celălalt televizor — al meu și al fratelui meu — era adesea pe Cartoon Network sau Fox Kids.
Bunicii de pe linia maternă au fost întotdeauna mai îngăduitori și mai permisivi. Deși diferența de vârstă era enormă (mama a fost al treilea lor copil, cu 15 ani mai tânără ca fratele ei cel mare), nu intram în conflicte prea des.
Mai târziu, în vacanțele de vară din pre-adolescență și adolescență, petreceam mult timp în natură, mergeam cu bicicleta și înotam. Îmi făcusem mulți prieteni și stăteam afară până târziu, uneori chiar și până la 6-7 dimineața.
Foarte multă vreme nu am înțeles de ce bunicul meu de pe linia paternă, fost colonel de armată, mă trezea la 8, 9 sau 10. Îi spuneam constant că vreau să dorm, fiind în vacanță. Era un conflict stupid.
Bunicul meu era un om foarte rigid. Copil fiind, nu știam ce înseamnă armata. Și nici nu aveam să aflu, pentru că serviciul militar obligatoriu a fost scos înainte să îndeplinesc vârsta necesară.
Însă tata îmi lua întotdeauna apărarea. Am avut parte de o libertate fenomenală în copilărie, inclusiv mai târziu. Am fost încurajat să fac lucruri, să caut, să explorez. Să mă bucur de copilărie. Totuși, chiar și cu el am avut diferențe de opinie în adolescență, pe care nu le afișam din respect, precum și bătălii de mentalitate atunci când mi-am schimbat cariera — el fiind cu 33 de ani mai în vârstă ca mine.
Observația mea, chiar de atunci, mergea în direcția următoare: conflictul dintre generații e cu atât mai mare cu atât diferența de vârstă între „personaje” e mai mare.
Practic, mama, fiind mai tânără, îmi era mai aproape. Apoi urmau tatăl meu și bunicii.
Uitându-mă în spate, am avut o copilărie extraordinară. Nu încape îndoială. Zicala „It takes a village to raise a child” a fost extrem de corectă în cazul meu. Am fost crescut înconjurat de o familie foarte extinsă, iar pentru asta sunt recunoscător.
Indiferent care e povestea ta, indiferent ce vârstă ai, știi că mereu există conflicte între generații. Între copii și părinți, între părinți și bunici, între bunici și străbunici.
Credem că noi suntem unici.
Nu suntem.
Iar în timp, fără să ne dăm seama, vom „aluneca” în generația mai în vârstă a părinților sau bunicilor noștri.
Nu o spun eu, o spune istoria.
Înțelegând însă mecanismul, putem reduce conflictele și ne vom putea înțelege mai bine unii cu ceilalți. Putem crea o societate mai bună.
Cum apar diferențele de mentalitate?
În funcție de contextul geopolitic, avansul tehnologic, fiecare generație din ultimii 100 ani are între 4 și 20 ani1 ca și interval.
În viață dezvoltăm abilități, ne șlefuim identitatea, colectăm experiențe. Fiecare interval e dominat de anumite circumstanțe pe care fiecare generație le percepe într-un mod diferit. Cei în vârstă au un bagaj puternic de experiențe și filtre prin care trec întâmplările. Generațiile tinere nu au uneltele astea la îndemână.
Mintea preferă rutina2 și uniformitatea
Metaforic vorbind, viața e un fel de pâlnie care te aproprie tot mai mult de ceea ce consideri tu că se aliniază cu identitatea ta și valorile tale. Automat, obiceiurile se adaptează, comportamentele se modifică, mentalitatea se transformă, inclusiv oamenii cu care te înconjori ajung, în timp, să fie o „oglindă” a ta.
În timp, toate aceste elemente se stabilizează.
Dacă decada 20-30 este despre testosteron și estrogen, energie, entuziasm și tinerețe, lucrurile ajung să se mai echilibreze în următoarea decadă.
Cei mai mulți oameni au o vagă idee despre cine sunt ei între 30 și 40 de ani. E și perioada în care simți cu adevărat „vârsta” și trecerea timpului — pentru prima dată.
Fiind fix între cele două decade la momentul scrierii acestui text, nu am să descriu ce se întâmplă mai departe, pentru că nu a fost focusul observării mele.
Ideea e simplă.
Pe măsură ce trece timpul, identitatea noastră, la pachet cu obiceiuri, mentalități și comportamente, se „sedimentează”.
Devine mai rigidă.
Curiozitatea scade. Rutina crește.
Apare tentația oamenilor mai în vârstă de a judeca, uitând că și ei au fost acolo, pe baricadele vieții.
Oamenii mai în vârstă tind să creadă că generațiilor mai tinere le lipsesc acele abilități și mentalități pe care ei le posedă din abundență.
Oamenii mai în vârstă tind să creadă că ei „au fost acolo” și „știu mai bine”. Se consideră mai îndreptățiți la replică.
În realitate, oamenii mai în vârstă poartă o responsabilitate mai mare decât ar crede.
Despre flexibilitate și empatie
Deși sunt puternic implicat în activități de marketing și trebuie să fiu constant atent la trenduri, mai ales că piețele noastre țintă sunt dominate de adolescenți și tineri adulți, recunosc faptul că am fost sceptic cu privire la Tik-Tok.
La început, am ales calea ușoară, să spun: „Ah, e pentru copii!” sau „De ce ai pierde timpul acolo?”.
Apoi mi-am dat seama că, dacă nu iau măsuri, mă transform încet în generația rigidă, inflexibilă, deloc curioasă a părinților și bunicilor mei, care nu înțelegeau de ce ascultam Linkin Park la 15 ani sau de ce petreceam ore în șir pe internet la 16 ani.
Acum, copii de 15 ani fac lucruri pe care eu le percep diferit față de ei.
Și trebuie să le dau o șansă.
Copil fiind, nu știam că pot înțelege că oamenii sunt diferiți și că nu trebuie să judec.
Ani mai târziu însă, adult fiind, vreau să îmi reamintesc constant faptul că trebuie să acord atenție „copiilor”. Nici eu nu am fost luat în serios când am fost mai tânăr — nici măcar când am pornit firma prima dată.
Și nici atunci când le-am spus oamenilor în vârstă că am visuri mari.
Soluția rezolvării conflictului dintre generații e flexibilitatea în gândire. Dezvoltarea abilității de a te pune în pantofii altcuiva, cu adevărat.
Nu le putem cere copiilor și tinerilor nimic.
E responsabilitatea noastră, a generațiilor mai în vârstă, chiar dacă avem 20, 30, 40 sau 50 de ani, să nu ne transformăm.
Ci să îmbătrânim diferit.
Referințe
- Generations X,Y, Z and the Others – http://socialmarketing.org/archives/generations-xy-z-and-the-others/
- Routines and Meaning in Life, Samantha J. Heintzelman, Laura A. King, 18 septembrie 2018 – https://journals.sagepub.com/doi/full/10.1177/0146167218795133
Credit imagine: https://www.smithsonianmag.com/
