fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

O lecție și un polițist american

O

Goneam cu 160 km/h pe un drum relativ îngust din deșertul „vestului sălbatic” american — în Utah — atunci când mi-am fixat privirea pe oglinda retrovizoare și am văzut sirena unei mașini de poliție în spatele meu. Mi-am dat seama imediat de ce. Franc vorbind, m-am panicat.

Mașina era pe pilot automat, NU eram pe autostradă și tocmai depășisem o coloană de vreo 10 mașini într-o porțiune unde drumul se lățise cu încă o bandă. Un polițist local era în coloană, a crezut că am viteză doar ca să depășesc și când a văzut că nu încetinesc, a început urmărirea.

***

În 2017, vizitam parcuri naționale și orașe cheie în vestul Statelor Unite într-un tur de circa 4000 km. Închiriasem o mașină destul de puternică din Los Angeles și mă bucuram de șoselele splendide ale continentului american. Nu văzusem deloc poliție pe drum și m-am gândit că ar fi o idee fantastică să prindem apusul de soare în Salt Lake City — unde urma să înnoptăm.

***

Am tras pe dreapta, mi-am păstrat mâinile pe volan și l-am urmărit cu privirea pe polițistul care tocmai ce închisese sirena. Aveam geamuri fumurii. S-a apropiat ușor, cu mâna pe pistol, prin dreapta mașinii noastre.

„Are you in a hurry to go somewhere?

Neinspiratul din mine a răspuns afirmativ, însă m-am corectat repede. I-am spus că sunt turist și că nu văzusem limita de viteză. I-am spus, în alt moment de neinspirație, că eram pe pilot automat.

All hell broke loose.

Să explic mai bine.

Încă de la prima interacțiune cu polițistul, am putut observa indignarea profundă a omului cu care vorbeam.

Nu era vorba despre faptul că mergeam cu viteză — adică încălcam legea — și trebuia să fiu pedepsit.

Nu.

Mi-a spus că datorită nebunilor ca mine, el asistă la accidente cu morți care sunt apoi băgați în saci negri și duși la morgă. Mi-a pictat un tablou extraordinar al consecințelor și m-a tratat, așa cum am simțit din glasul său, ca pe fiul lui.

It’s wrong. You’re putting other people’s lives in danger.

Polițistul acela, un funcționar public într-un mic orășel american din deșert, a vorbit cu o pasiune incredibilă. M-a mișcat.

M-a tras la răspundere și pentru faptul că prietenii mei de pe bancheta din spate nu purtau centură.

Mi-a spus că eu sunt responsabil.

Eu, șoferul.

Ar fi putut foarte bine să îmi ceară pașaportul, să trimită informațiile către judecătoria orașului (în SUA, nu polițistul scrie amenda, el doar constantă încălcarea legii și judecătorul urmează să atribuie o pedeapsă).

Ar fi putut să îmi „dea amendă” și să se întoarcă la treaba lui.

Dar, nu.

Omul acela și-a asumat responsabilitatea pentru job-ul pe care îl are și a înțeles că simpla pedeapsă nu funcționează întotdeauna. M-a învățat o lecție pe care nu era obligat să o facă.

Cultural vorbind, lecția a fost puternică pentru mine pentru simplul fapt că am crescut și m-am format în România.

Instinctiv, am avut așteptarea să primesc amendă și gata. Cu dezinteres, poate chiar cu răutate.

Polițistul acela american m-a învățat o lecție prin simplul fapt că i-a păsat cu adevărat de ceea ce face.

I-am spus sincer că îmi pare rău.

În loc să scrie 100 mi/h în acea declarație, a scris 90 mi/h.

Câteva zile mai târziu, în loc să primesc 540$ amendă, am primit doar 270$. Am apreciat sincer acest mic detaliu.

Nu am prins apusul.

Însă am primit o lecție care îmi va fi de folos toată viața.



2 comentarii

idei, principii, strategii, gânduri