În iarna dintre 2019 și 2020 am avut o perioadă de o lună în care mă trezeam la 5:00, săream din pat și ieșeam direct să alerg. Frigul mă motiva și mă ajuta să îmi „ranforsez” un anumit nivel de disciplină. Atunci când alerg la prima oră, prefer să ascult muzică, însă atunci doar ce descărcasem cartea On Writing, de Stephen King pe Audible și cumva, povestea mă prinsese.
Două scene cheie mi-au oferit o lecție fundamentală. O lecție de luat ca exemplu și de pus pe un piedestal atunci când vrei să renunți. Este despre perseverență.
1. „Cum v-ați petrecut Crăciunul, domnule King?”
Există un fragment scurt în care Stephen King, unul dintre cei mai celebri scriitori de horror din lume, dezvăluie cum a mințit presa ani la rând.
Poate te întrebi cum.
În primul rând, e un fragment atât de scurt încât l-ai trece ușor cu vederea. Însă mie mi-a rămas în minte. L-am notat.
În special la începutul carierei lui, își alegea foarte bine cuvintele în cadrul conferințelor de presă. Impresia și imaginea contau foarte mult. Așadar, la întrebarea de mai sus, identică și pentru alte sărbători, răspundea mereu că nu a muncit, ci a petrecut timp cu familia.
În realitate, dezvăluie el în carte, King nu ia pauză niciodată.
Nici măcar în ziua de Crăciun.
Scrie mereu. Zi de zi.
2. Carrie, sau cartea care fusese aruncată la gunoi
Înainte să devină celebru, Stephen King a trăit într-o sărăcie cruntă. Era profesor de limba engleză, avea câteva side jobs, trăia într-o rulotă și conducea un Buick legat, literalmente, cu sârmă.
Scria mult, încă din adolescență. Scria povești, mici sau mari, pe care le trimitea către edituri și reviste. Din când în când, mai primea câte un cec care să îi ajungă pentru… a scrie în continuare.
În 1973, o serie de colegi scriitori considerau că Stephen King nu poate scrie din perspectiva unei femei și l-au batjocorit, provocându-l să încerce.
King s-a pus pe scris, iar după primele 3 pagini și-a dat seama că povestea ar fi prea lungă pentru o revistă. În plus, să scrie din perspectiva unei fete era dificil. „Puzzle-ul” nu se lega. Poate că restul aveau dreptate și chiar era un scriitor ratat.
A aruncat foile, scrise la mașina de scris a soției sale, la gunoi.
Ea a găsit foile, cu scrum de țigară deasupra, câteva ore mai târziu. A citit povestea și l-a îndemnat să îi mai dea o șansă. L-a ajutat cu sfaturi, l-a ghidat cu ceea ce el nu știa și, încet, povestea a fost gata câteva săptămâni mai târziu.
30 de edituri au refuzat-o pe Carrie.
Mult timp mai târziu, vocea secretarei școlii unde lucra King s-a auzit în microfoane. Acesta era chemat la telefon. Era soția lui.
Așa cum spune el, trebuia să fie ori ceva teribil de rău, orice ceva extraordinar de bun, pentru că soția lui trebuia să facă un efort fenomenal pentru a suna — nu mai aveau telefon acasă, din lipsa banilor, și trebuia să meargă la vecini.
A fost ceva… nu extraordinar, însă suficient de bun.
2500$. Atât a primit King drept avans de la editura care acceptase să publice cartea și trimisese o telegramă pe adresa lui. Nu era suficient cât să devină scriitor full-time, iar cartea a vândut, în primă fază, doar 13.000 de exemplare.
A continuat să scrie.
Un an mai târziu, telefonul a sunat din nou.
O editură și mai mare a decis să cumpere drepturile de publicare pentru suma de… 400.000 $. Jumătate din bani au mers în buzunarul lui King.
Carrie l-a scos pe Stephen King din întuneric. A vândut 1 milion de exemplare doar în primul an. Iar astăzi, King e al 19-lea cel mai bine vândut autor din lume.
Secretul? Perseverență.
Însă nu doar atât.
5 elemente în ecuație
Sunt 5 factori de care trebuie să ții cont ca să ai rezultate excepționale, în orice ai face.
1) Cantitate: încerci de multe ori
2) Calitate: rafinezi, treptat, modul în care încerci
3) Perseverență: continui să încerci
4) Feedback: încerci din ce în ce mai bine
5) Noroc: vei avea câteva încercări reușite prin prisma factorilor externi favorabili, aleatorii
Nu uita — primele 4 țin de tine.
Dacă reducem totul la o matematică puerilă, de dragul conversației, responsabilitatea ta pentru reușită — în orice domeniu și orice situație — e de 80% din totalul de 100%.
Dacă nu îți place matematica, e ok.
Putem reduce totul la următoarea propoziție:
„Nu te opri.”