idei, principii, strategii, gânduri

Atunci când trebuie să continui

A

Când am început să mă antrenez prima dată pentru un maraton, în 2013, aplicam o tehnică simplă pentru a-mi duce la capăt alergările lungi. De atunci, am folosit metoda inclusiv pentru IronMan, unde antrenamentele deveniseră mult mai lungi și mult mai obositoare. Schema e simplă: ies din oraș — indiferent că e vorba de alergare sau bicicletă, în cazul meu.

Parcurg jumătate din distanța țintă, apoi sunt nevoit să mă întorc. Nu am nici o scurtătură. Nu sunt într-un parc, nu pot lua un taxi. Nu am alternativă.

Dacă obosesc, trebuie să continui.

Mi-am respectat cu sfințenie peste 90% din antrenamente de-a lungul timpului, însă simplul fapt că nu am de ales și că trebuie să merg înainte îmi dă o stare de confort mintal. Pentru mine, sportul e un fel de meditație activă, deci pot reflecta liniștit asupra problemelor din viața de zi cu zi. Analizez, introspectez, gândesc, cântăresc decizii.

Scriu textul acesta din Astorga, Spania. Sunt de 18 zile pe Camino de Santiago, iar călătoria pe care am început-o pe 20 august 2020 e similară cu antrenamentele mele.

Practic, cel mai important lucru e să pornești motorul. Apoi inerția care se formează are o energie formidabilă. E obositor dimineața, știind că trebuie să merg pe jos 4, 5 sau 6 ore, cu rucsacul în spate?

E foarte obositor. Uneori e foarte frig la 6 dimineața. Uneori n-am chef să mă trezesc. Alteori stau cu gândul la inbox-ul plin. Uneori am treabă și trebuie să aștept să termin etapa ca să pot începe.

Însă sunt pe traseu, trebuie să merg înainte.

Nu am alternativă.

Challenge-ul meu de a scrie un an de zile, în fiecare zi, este un alt exemplu de „atunci când trebuie să continui”.

Nu am alternativă.

Asta mă duce cu gândul la faptul că sunt multe situații în viață unde putem aplica metoda asta. Dacă vrei să nu mai consumi alcool, scoate tot alcoolul din casă și nu mai cumpăra. Nu mai merge în locuri unde se consumă alcool. E atât de simplu — manipulează mediul și situațiile astfel încât să te ajute în atingerea obiectivului. E valid pentru orice altceva — carne, dulciuri, fumat, anturaj, internet.

Mediul ne modelează mai mult decât credem, iar atenția la finețea detaliilor oferă oportunități fascinante de schimbare și îmbunătățire.

Gândește-te, tu câte alternative îți oferi fără să îți dai seama?

Dacă sunt „scuze deghizate”?

Arde corăbiile

În noiembrie 2017 stăteam pe Piramida Soarelui în Teotihuacán, celebrul oraș antic mai vechi cu 1000 de ani ca aztecii și mă bucuram de ultimele câteva zile din anul meu sabatic în Americi. În același timp, era un gând în mintea mea care mă frământa pe măsură ce se apropia zborul de plecare.

Cu aproape un an în urmă, chiar în prima zi de lucru la spital, ca medic rezident, îmi luasem concediu fără plată — forma legală de „an sabatic” în România. Anul se încheia și trebuia să iau o decizie — prelungeam „concediul” sau îmi dădeam demisia?

Atunci mi-am adus aminte de conceptul de „ardere a corăbiilor”.

Se spune că, în 1519, Hernán Cortés a pornit spre Mexic într-o expediție, cu scopul de a cuceri ținuturile și de a captura o comoară imensă. Când a ajuns la țărm, Cortés a ordonat oamenilor săi să ardă corăbiile. Mesajul său era simplu: nu mai era cale de întoarcere.

Ori cucereau, ori mureau.

În doi ani, Cortés și oamenii săi au cucerit imperiul Aztec într-o mișcare de amploare care avea să rămână în istorie.

Mi-am bazat decizia pe foarte mulți factori și am cântărit situația timp de aproape un an jumătate, însă mereu am ținut cont de faptul că mediul te transformă.

Oricât de puternic aș fi, nu am vrut să îmi las alternative, pentru că mediul e mai viclean decât oricare dintre noi. Nu am vrut să mă obișnuiesc cu salariul de la spital, nu am vrut să împrumut din mentalitatea oamenilor cu care nu rezonam, nu am vrut să îmi las nici măcar o portiță prin care m-aș fi convins singur că nu „merită” să îmi urmez visul.

Ori aveam să închid o ușă definitiv și să merg înainte, fără să mă mai uit înapoi, ori aș fi continuat cu un backup.

Cu jumătate de măsură.

Când mi-am dat demisia, în decembrie 2017, mi-am ars corăbiile.

Nu am mai avut alternativă. Am zâmbit tâmp când am ieșit pe poarta spitalului cu documentul acela semnat în mână. Eram fericit că făcusem un pas înainte spre o viață cu mai mult sens, o viață pe care aveam să o construiesc într-un mod mai palpitant.

A trebuit să mă reinventez constant.

A trebuit și încă trebuie să evoluez constant.

A trebuit să țintesc mai sus.

A trebuit să risc mai mult.

A trebuit să construiesc mai mult.

A meritat?

Absolut. A fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată.

***

În final, cheia este să creezi un design al vieții care te împinge înainte. Care te scoate din zona de confort. Care te face să te miști.

Iar marele secret e să începi. Pentru că după trebuie să continui.

Și vei găsi o cale.

Doar n-ai încotro.



Adaugă un comentariu

idei, principii, strategii, gânduri