fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

De ce să manageriezi energia, nu timpul

D

În facultate am făcut un curs de training care m-a ajutat în trei moduri. Am învățat cum să vorbesc mai atent în fața oamenilor și cum să livrez mai eficient un mesaj, apoi am învățat că trebuie să mă pregătesc cu răbdare. Momentul în care am făcut cursul respectiv a coincis, mai mult sau mai puțin, cu perioada în care am început să cresc distanțele pe care le alergam, intrând astfel în sportul de anduranță. Mai departe, mi-am dat seama de un lucru.

Am ținut câteva training-uri de nutriție, time management și leadership pentru studenții din organizația locală, fiind un exercițiu extraordinar pentru mine. Însă mi-am dat seama ulterior că ceea ce explicam la managementul timpului e doar o parte din ecuație.

De-a lungul anilor am rafinat enorm modul în care planific și modul în care abordez diverse circumstanțe și situații, iar productivitatea mea a crescut exponențial față de momentele în care doar puneam lucruri în calendar.

Sportul de anduranță m-a învățat un lucru — faptul că îmi consumă energie și trebuie să fiu atent ce pun în calendar în preajma antrenamentelor. Iar provocarea de a scrie în fiecare zi timp de cel puțin 365 zile a scos la suprafață un lucru esențial.

E mai important să gestionezi energia, nu timpul.

Începe ziua cu cel mai dificil task

În august 2020, parcurgând Spania pe jos din sudul Franței până aproape de Atlantic, am învățat din nou cât de importantă e energia. Acolo nu aveam de ales în ceea ce privea programul — trebuia să parcurg etapa planificată în prima parte a zilei, atunci când temperaturile erau scăzute.

If it’s your job to eat a frog, it’s best to do it first thing in the morning. And If it’s your job to eat two frogs, it’s best to eat the biggest one first.

Mark Twain

Aveam apoi puțin peste jumătate de zi să răspund la e-mail-uri, să lucrez, să scriu, să mă ocup de logistica pentru următoarea zi și să fac orice altceva mai era necesar. Pentru mine, actul de a scrie e cel mai dificil, pentru că am nevoie de energie și claritate ca să pot scoate un rezultat bun.

Prin prisma circumstanțelor, am scris și la ora 6:00 și la ora 23:00.

Diferența e enormă.

La ora 6:00 sau la ora 10:00 creierul meu e pe steroizi. Sunt fresh. Pot muta munții din loc. Apoi nivelul de energie începe să scadă ușor după prânz și mai am un boost în jur de ora 17:00.

În peste două luni în care am scris în fiecare zi, o sarcină exigentă peste ceea ce am oricum de făcut zilnic, am experimentat cu diverse ore. Cel mai bine scriu dimineața. Atunci sunt mai creativ, mai atent, mai concentrat și am mai multă răbdare.

Ideea de a începe ziua cu cel mai dificil task nu e nouă, e o noțiune de bază în orice manual de productivitate. Însă are sens și din punct de vedere al nivelului de energie — iar cu cât amâni mai mult, cu atât cazi într-un mix toxic de procrastinare combinat cu lipsă de energie.

Nu suntem roboți

Farfuria mea e mereu plină, metaforic vorbind. Am mereu ceva de făcut, mereu se poate mai bine, mereu apare o întâlnire, mereu apar oportunități, mereu există lucruri care îmi caută atenția. Iar uneori trebuie să mă ocup de sarcini dificile când sunt obosit și nu am de ales.

Soția mea mi-a spus de câteva ori în ultimii ani că sunt ca un robot. Eu am învățat pe calea grea că nu managementul timpului e cel mai important, ci gestionarea energiei — corelarea sarcinilor exigente cu momentele din zi în care tu te simți cel mai capabil.

Manageriind energia ajungi să gestionezi timpul, pentru că ceea ce ar dura o oră atunci când ești odihnit poate să dureze trei ore atunci când ești obosit.

Ascultă-ți corpul.

În definitiv, secretul nu e să cauți perfecțiunea, ci să maximizezi zilele în care te ocupi de sarcinile consumatoare de energie în primele ore ale dimineții.



2 comentarii

idei, principii, strategii, gânduri