În septembrie 2018 am zburat cu Cătălina, soția mea, în Africa pentru o călătorie de aproape cinci săptămâni în Tanzania, Mauritius și Madagascar — în luna noastră de miere. Dintre toate țările pe care le-am vizitat, cea din urmă m-a frapat cel mai mult prin sărăcia pe care am văzut-o și simțit-o. Madagascar e, de fapt, a 11-a cea mai săracă țară din lume.
Când auzi astfel de cuvinte, nu te impactează prea tare. Știi că există sărăcie în lume, știi că Africa e în coada economică a continentelor populate, dar până nu trăiești pe pielea ta experiența dintr-o țară luată ca exemplu, nu „înțelegi” exact la ce se referă.
Înainte să aterizăm, ne făcusem planul de a închiria o mașină pentru a vizita coasta de vest a Madagascarului, plus ceva parcuri naționale în est. Aveam vreo 11 zile la dispoziție, iar drumurile sunt teribil de proaste. În microbuzuri am fi riscat să mergem cu capre și găini lângă noi. Cum eram în luna de miere și căutam să ne relaxăm, am ales varianta de a avea mobilitate mai mare, mai ales că timpul era scurt.
Aveam să aflăm după rezervarea biletelor de avion că drumurile sunt atât de proaste încât durează și o săptămână să mergi din nord în sud.
Când am închiriat mașina, am primit și „opțiunea” de a adăuga un șofer pentru suma de 250$. Wow. Un șofer personal care să ne conducă Toyota Landcruiser-ul — pentru că nu poți traversa țara cu alt gen de mașină — și care urma să vină la el cu cort, ustensile de gătit, absolut tot ce ar fi avut nevoie în expediție.
Mașina a costat 750$ pentru cele 10 zile. M-a frapat diferența de cadrare a prețului serviciilor unui om în raport cu o mașină.
Citind review-urile de pe net am aflat că la intrarea în Parcul Național Tsingy de Bemaraha existau frecvent cazuri de jafuri armate. În plus, parcurgerea ultimilor 70 kilometri durează circa 10 ore. Sunt un șofer bun, dar prefer să plătesc în plus pentru a evita un jaf armat și pentru a lua „expertiza” unui om care dublează și ca ghid.
Am decis să angajăm șoferul.
„Unde dracu’ mergem?”, ne tot întrebam noi înainte să aterizăm.
S-a dovedit că tipul era un profesionist desăvârșit și nu a fost nevoie să doarmă la cort. Ne-a refăcut itinerariul, a negociat prețuri pentru noi, ne-a spus cum să evităm jafurile armate (nu conduci după ora 18:00 și stai pe drumurile circulate). Ne-am împrietenit și în ultima seară am dormit în casa lui, înainte de a pleca spre aeroport. Stătea într-o casă închiriată de vreo 150mp cu zero utilități (în capitală) pentru care plătea fabuloasa sumă de 50€/lună.
De ce nu a dormit la cort? Solidaritatea printre malagasy e atât de mare încât practica frecventă e următoarea: proprietarul hotelului unde stau turiștii oferă adesea o cameră gratuită pentru șoferi. În ceea ce privește gătitul, nu a fost nevoie, i-am plătit noi toate mesele unde proprietarul nu îi oferea și masă.
Au fost 10-11 zile fascinante, în care am văzut sate fără acces la curent electric, fără apă potabilă, fără școli, fără spitale, copii care vedeau mașina și veneau spre noi bătând în geamuri, cerând mâncare (vezi mai jos la ce mă refer și de ce menționez asta).
La un moment dat trebuia să trecem un râu. Nu există poduri acolo. În schimb, urci mașina pe niște paleți ancorați de bărci și pentru 3-4$ treci „dincolo”. În altă zi am mers escortați de poliție pentru a ne proteja de un eventual jaf armat.
În Antananarivo, capitala Madagascarului, am văzut femei care își spălau hainele într-un lac. Am văzut sărăcie lucie așa cum nu văzusem în viața mea până atunci. Am văzut sărăcia așa cum vedeam pe Discovery, în documentare, când eram mic și creșteam în Europa anilor ’90.
Cu toate lipsurile țării, știi ce m-a frapat cât am stat în casa șoferului nostru, în ultima seară? Fericirea autentică a familiei lui. Știau că aveau lipsuri, erau evidente, dar alegeau să se bucure pentru ceea ce aveau.
Acela a fost momentul în care am realizat cât de recunoscător trebuie să fiu că m-am născut în România. Să apreciez mai mult și să văd partea frumoasă a lucrurilor. Mai mult.
Populația planetei în funcție de venitul zilnic
Experiența mea din Madagascar e și motivul pentru care cartea lui Hans Rosling, Factfulness, pe care am citit-o la aproape doi ani de la călătoria respectivă, m-a fascinat prin modul de a explica fabulos, prin cifre, îmbunătățirea pe toate planurile a vieții omului, la nivel global, în ultimii 200 ani. Aici ai, în 4 minute, o explicație foarte pe scurt, dar de impact.
M-a frapat pentru că eu am văzut ceea ce spune Rosling în carte.
Rosling a venit cu o teorie interesantă.
În loc de categorisirea clasică: nord/sud, bogați/săraci, est/vest, majoritate/minoritate, sau stat dezvoltat/în dezvoltare, care sunt vagi și lasă spațiu de intepretare, a venit cu o altă propunere.
A împărțit populația planetei în funcție de venitul zilnic în 4 categorii:
- Nivelul 1 — Sărăcie extremă — câștigă mai puțin de 2$ pe zi
Gătesc la foc, nu își permit o bicicletă, nu au încălțări, iar un loc confortabil de dormit (cu o saltea) e un lux. Adesea dorm pe jos, casele lor sunt făcute din materiale precum pământ sau piatră și au acoperișuri temporare. Își cresc propria mâncare. Accesul la educație e foarte, foarte scăzut. Circa 1 miliard de oameni sunt la Nivelul 1 pe planetă.
- Nivelul 2 — Cu cei mai mulți reprezentanți de pe planetă — câștigă între 2$ și 8$ pe zi
Își permit o bicicletă sau o butelie pentru prepararea mâncării, pot face naveta zilnic (în special pentru apă). Își permit o saltea pentru un somn mai odihnitor. Electricitatea la care au acces e instabilă. Accesul la educație e limitat. Repet, cei mai mulți oameni de pe planetă sunt la Nivelul 2 — circa 3 miliarde.
- Nivelul 3 — Câștigă între 8$ și 32$ pe zi.
Își permit cel puțin un scuter, au acces la apă curentă, au acces la medicație, au adesea un job stabil și pot strânge economii. Își permit un televizor sau un laptop. Electricitatea e stabilă. Hrana este variată și își pot permite o vacanță în locuri apropiate de casa lor. Circa 2 miliarde de oameni pe Terra sunt la Nivelul 3.
- Nivelul 4 — Câștigă peste 32$ pe zi.
Sunt cei mai bogați 1 miliard de oameni de pe planetă. Își permit să cumpere multe lucruri și sunt evangheliștii consumerismului, pot zbura în afara unei țări, pot lua cina la un restaurant. Lucrează, în mod normal, în cadrul unor job-uri care necesită cel puțin 12 ani de educație. Au internet acasă, bucătării dotate cu electrocasnice și își pot permite o mașină, poate chiar două per familie.
Fii recunoscător pentru România
România e o țară dezvoltată. E perfect ok dacă ridici o sprânceană acum. Însă România a intrat oficial pe lista țărilor dezvoltate în 2019.
Tema de astăzi este însă despre a fi recunoscător că te-ai născut în România, la pachet cu toate defectele sale. Dacă citești aceste rânduri, cel mai probabil ești pe Nivelurile 3 sau 4.
Chiar dacă avem una dintre cele mai mari niveluri de corupție din Europa, chiar dacă nu avem suficiente autostrăzi, chiar dacă avem zone rurale extrem de sărace, chiar dacă avem multe lipsuri, suntem membri ai Uniunii Europene.
Avem un pașaport incredibil de puternic.
Avem mobilitate.
GDP per capita a crescut enorm în ultimii 15 ani.
E ușor să ne comparăm cu Marea Britanie, Germania, Olanda sau Spania. E ușor să spunem că suntem la capătul clasamentului în Europa, dar… să nu uităm cel mai important lucru.
Suntem în Europa.
Știi ce înseamnă asta?
Înseamnă oportunitate. Înseamnă libertate. Înseamnă mobilitate. Înseamnă putere de decizie. Înseamnă alegeri. Înseamnă o viață bună, confortabilă.
Când ai toate astea, restul e responsabilitatea ta.
Nu e vina statului că nu se construiesc autostrăzi. Nu e vina statului că nu avem spitale mai curate și mai bine dotate. Nu e vina statului că avem salarii mici. Nu e vina statului că nu se face treabă în România.
E vina ta. E vina fiecărui individ din societate care nu înțelege că societatea și statul sunt chiar el.
Statul e oglinda noastră, a cetățenilor.
Se poate mai rău de atât. Se poate mult mai rău. Și e nevoie să cunoaștem și cealaltă extremă pentru a ne „măsura” mai bine progresul. E nevoie să nu fim ignoranți.
În final, vreau să-ți spun un singur lucru.
Asumă-ți responsabilitatea mai mult.
Și fii recunoscător pentru România.
Dacă nu pentru România, atunci pentru orice altceva.
Pentru că nu vom fi niciodată fericiți cu mai mult dacă nu apreciem ceea ce avem acum.
