Înainte să încep să scriu acest articol, tastasem jumătate de pagină pe un alt subiect — concentrat pe semnificație și sens în ceea ce facem. Apoi mi-am dat seama că trebuie să merg mai „adânc” în problemă. În societate domină două tipuri de mindset la nivel de individ — 1) creștere și 2) rigiditate/stagnare.
În prima variantă, cauți să evoluezi și să fii mai bun în tot ceea ce faci, constant, cu o doză de echilibru sau nu. Practic, îți urmezi călătoria personală, dar la nivel macro faci parte dintr-un sistem — faci parte din natură.
E varianta în care vezi viața ca un joc video, cu niveluri de dificultate, skill-uri și fire epice. E varianta fun. Provocatoare.
E varianta ideală și e povestea pe care eu mi-o spun mie în fiecare zi.
Be better, faster, smarter, wiser.
În a doua variantă, cazi în bucle de rigiditate și rutină neproductivă, iar asta duce la tristețe și zero rezultate palpabile. Pentru că nu urmezi „dorința” naturii. Este varianta celor care văd viața într-un mod liniar. Este varianta rigidă, în care „te opui” din comoditate, lipsă de curiozitate sau din pură alegere.
Nu trebuie să mă crezi pe cuvânt. Experimentează și observă. Însă uite viziunea mea.
Conceptele de fericire, împlinire și satisfacție derivă aproape în totalitate din ceea ce numim progres.
progresul înseamnă împlinire
Buzz Aldrin, al doilea om care a pus piciorul pe lună, s-a întors acasă în urma misiunii Apollo 11 și a devenit alcoolic. Lovit de depresie, viața lui s-a destrămat. Aldrin a trecut prin trei căsătorii și a scris două memorii despre viața sa „semi-distrusă”.
Neil Armstrong, omul care pășit pe Lună chiar înaintea lui Aldrin, și-a petrecut următoarele câteva decenii încercând să-și dea seama ce să facă cu viața lui. A predat scurt timp la o universitate, apoi și-a dat demisia pe neașteptate.
A oferit consultanță pentru NASA, a făcut o reclamă pentru Chrysler și a renunțat, ulterior, la toate lucrurile comerciale. În mare parte, s-a ascuns de public.
Teresa Amabile, o profesoară de la Harvard Business School, a făcut un studiu despre satisfacție și fericire — a cerut unui număr de 238 de persoane să țină un fel de „jurnal” zilnic.
Amabile a analizat cele aproape 12.000 de notițe rezultate, a căutat tipare și a constatat că progresul, indiferent cât de mic, este cel mai important lucru.
Pur și simplu, cheia este progresul. Sentimentul care îți arată că mergi înainte. Că evoluezi spre un obiectiv. Nu contează care e acela.
Mergi cu valul. Sau nu.
Evoluția este cea mai puternică forță din univers, este singurul lucru care e permanent și transformă, conduce, modifică absolut orice — cu răbdare.
Am învățat acum câțiva ani că nu trebuie să mă blochez pe cum ar trebui să fie lucrurile. Sunt multe lucruri în viață pe care eu, ca individ, nu le pot modifica. Păstrând mentalitatea că pot schimba anumite lucruri care nu țin de mine ratez oportunitatea de a învăța cum funcționează viața, de fapt.
Să cred că le știu pe toate ar fi, din nou, o greșeală.
Pot doar să fac un pas în spate, să inspir adânc și să contemplez asupra vederii de ansamblu. E important pentru mine să-mi justific bine acțiunile și să aibă rădăcini și motivații puternice.
Revenind. E contraintuitiv, cumva — mentalitate de creștere, însă cu mențiunea că nu ești 100% în control?
Hold your horses.
Nu spun că individul nu este în control.
Spun doar că anumite lucruri nu pot fi controlate — politica, deciziile altor oameni, evenimente diverse, accidente, legi, circumstanțe.
Natura nu poate fi controlată.
Natura și evoluția funcționează într-un mod simplu: pentru a fi „bun”, orice lucru, ființă sau entitate trebuie să opereze într-un mod consistent cu realitatea, să contribuie la evoluția întregului.
În termeni darwinieni, aș putea spune mai simplu: evoluezi sau mori.
Viața e un dans al evoluției și adaptării. În cartea The Selfish Gene, Dawkins explică excelent faptul că toți suntem aici pentru a ne duce genele mai departe. Faptul că avem conștiență și uneori decidem că nu vrem asta, nu înseamnă că nu suntem optimizați pentru asta.
Dacă viața înseamnă adaptare pentru supraviețuire și reproducere, cum putem extrapola acest concept la modul în care abordăm viața, cariera, relațiile?
Prin efort depus în fiecare zi înspre a fi mai buni în variate domenii ale vieții. Prin progres. Pentru că singurul lucru pe care îl putem controla sunt acțiunile și gândurile noastre.
Realitatea optimizează pentru întreg, nu pentru mine sau pentru tine. Natura are reguli scrise în ADN-ul fiecăruia dintre noi. Obiectivul numărul 1: să ducă specia mai departe și să câștige teren în bătălia speciilor.
Natura optimizează pentru progres.
Dacă te opui, asumă-ți asta.
Ride the way, or don’t do it.
Banalitatea existenței este că ne putem uita la natură pentru a ne lua lecții pentru viață. Dacă natura este programată să evolueze, să îmbunătățească și să adapteze, noi de ce nu am face asta?
Imaginează-ți că nu ești altceva decât o mașinărie mai mică într-o mașinărie gigantică.
Modul optim de funcționare și de abordare al conceptului numit, simplu, viață, există deja. Trebuie doar să îți întorci privirea către el și să înțelegi că nu suntem făcuți să stăm. Nu suntem făcuți să fim rigizi, leneși și relaxați.
Până să avem mâncarea și transportul la un ecran distanță, viața a fost o durere constantă și o luptă contra foamei, o bătălie cu supraviețuirea.
Înțelege lecțiile practice ale naturii
Există un motiv pentru care oamenii aleg un „mindset rigid”, stagnant, în pofida unui „mindset de creștere”.
E mai simplu să accepți un job care plătește decent, dar care nu te împlinește, pentru că „mindsetul de creștere” înseamnă să îți asumi responsabilitatea și să cauți ceva mai bun — care te ajută să te dezvolți. Iar asta vine cu inconfort și durere.
E mai simplu să nu citești, pentru că există Netflix la un click distanță. Să citești e mai greu, poate uneori e monoton. Implică un anumit nivel de disconfort pentru că e un proces activ și nu pasiv, pentru unii oameni — și voi extrapola cuvântul ca fiind tot „durere”.
E mai simplu să nu îți asumi riscuri, să nu începi un business nou, să nu începi un proiect nou. E mai simplu să consumi fast food.
Practic, tot ceea ce este simplu în viață și nu te forțează să faci compromisuri, tot ceea ce nu „doare” (cu toate metaforele de rigoare), nu face parte din creșterea și dezvoltarea ta ca individ.
Ar trebui să te înclini spre provocări sau să te așezi în fața lor precum un boxer care urmează să își un pumn în mandibulă.
De ce?
Pentru că frumusețea vieții constă în efort, în durere, în sentimentul de progres. Împlinirea adevărată nu e același lucru cu fluxul de dopamină care îți inundă creierul când stai pe Facebook, urmărești un serial, bei un pahar de whiskey sau mănânci o pizza.
Fă diferența între toate astea.
Maximizează-ți evoluția.
Înțelege faptul că durerea este parte din dansul vieții. Evoluția utilizează durerea pentru a „tria” cele mai bune exemplare ale speciilor. Exact ca atunci când mergi la sală — trebuie să împingi peste limită ca să îți dezvolți armonios mușchii.
Exact ca atunci când trebuie să înveți pentru un examen — inconfortul și stresul a luni de zile de incertitudine și tensiune sunt un fel de „durere”.
Exact ca atunci când vrei să înveți o limbă străină nouă și te lovești te o curbă lungă de învățare. Total inconfortabilă.
Toate lucrurile frumoase în viață necesită răbdare.
În final, vreau să îți dau formula mea pentru progres.
Durere + Reflecție + Perseverență = Progres.
Fă lucruri. E ok să o dai în bară. E ok să fii criticat. E ok să doară.
Fă lucruri. Iar când greșești, ia-ți timp și reflectează.
Cu răbdare, în timp, vei construi lucruri remarcabile.
Pentru că așa funcționează natura.