Primele mele amintiri din copilărie despre bani se leagă de momentele când mergeam la magazinul din fața blocului pentru a-mi cumpăra dulciuri. Puțin mai târziu îmi aduc aminte că tata ajungea uneori seara cu o plasă de bani, o punea pe măsuța de cafea și se apuca să facă teancuri cu plăți către furnizori — țigări și marfă, apoi un teanc pentru datoriile care trebuiau achitate. Astea sunt câteva dintre „categoriile” pe care mi le amintesc.
Părinții mei au fost antreprenori tipici pentru anii ’90, au avut mai multe magazine, atât cu vad stradal, cât și în centre comerciale. Au avut inclusiv un bar. Firma a intrat în insolvență în 2006, moment extrem de dificil din punct de vedere financiar pentru familia noastră, de altfel un moment pivotal pentru mine.
Dacă mă întorc mai mult în timp, un alt moment cheie pentru mine a fost atunci când tata s-a reîntors la poziția de angajat în 2002, când trebuia efectiv să se ocupe de afacere după ora 16:00. Foarte mulți ani mai târziu am înțeles decizia lui — nu avea mindset de antreprenor și nu se simțea confortabil făcând asta. Mama a fost powerhouse când venea vorba de inițiativă. Ea fusese adevăratul antreprenor din spate, în toți acei ani.
Lecțiile anilor respectivi sunt multe, dar esențiale sunt următoarele. Am văzut ani de zile ce înseamnă libertatea antreprenorială, însă la pachet cu responsabilitatea. Am văzut ce înseamnă să nu te ocupi suficient de un business. Am văzut ce înseamnă să ai bani și ce înseamnă să nu ai bani. Șocul din 2006 a fost suficient pentru mine să îmi dau seama că nu vreau să spun niciodată „nu a mai mers afacerea, asta e”, ci să îmi asum responsabilitatea pentru factorii pe care îi pot controla. Părinții mei au dat vina pe sistem, pe controale și pe stat. Nu s-au uitat la ce puteau face mai bine.
Un alt moment pivotal? Atunci când am rostit cuvintele „Bună, eu sunt Mihai. Cum te cheamă?” fetei care, ani mai târziu, avea să îmi devină soție. La momentul zero, Cătălina era o necunoscută pentru mine. Nu o mai văzusem niciodată. A durat câteva secunde să pun întrebarea, iar restul e istorie.
Următorul moment pivotal a venit în 2013, când un prieten m-a învățat ce înseamnă să fii freelancer și să faci bani online. A fost un moment cheie pentru că am intrat într-o lume extrem de diferită de medicină, însă din care am învățat enorm de-a lungul anilor. Primii bani serioși i-am făcut scriind conținut de toate tipurile, de la reclame și până la articole despre nimicuri. A fost ca o limită mintală depășită, să știu că pot să câștig bani de oriunde de pe planetă. Apoi chiar am făcut asta.
Mai departe, când fratele meu a venit în ianuarie 2014 cu ideea de a crea prima platformă educațională din portofoliul a ceea ce avea să devină Marsilian, am ezitat inițial, însă am spus „da”. Acel răspuns afirmativ mi-a schimbat viața. Dacă în momentul acela aș fi răspuns orice altceva, probabil că aș fi continuat să profesez medicina, nu aș mai fi învățat business, nu aș mai fi scris acest text, nu aș mai fi învățat ce înseamnă responsabilitatea și nu aș mai fi călătorit în toată lumea.
Un alt moment pivotal a fost seara de 5 martie 2013. Mă antrenam pentru primul meu semi-maraton, aveam o săptămână extrem de încărcată și eram deja în a doua săptămână a programului de antrenament. Era în jur de 22:30 atunci când mi-am terminat treaba, nu îmi făcusem alergarea de 7 kilometri (care urma să fie cea mai lungă de până atunci pentru mine), afară ploua torențial și a venit întrebarea logică — are sens să îmi mai fac antrenamentul la ora asta?
Mai avusesem o încercare, la final de 2012, dar renunțasem pentru că era prea frig afară. În ziua aia de 5 martie 2013 mi-am spus că nu pot să mai amân. Trebuia să îmi fac antrenamentul, aveam nevoie să avansez, aveam nevoie de o validare că pot.
Am ieșit și am finalizat antrenamentul pe o buclă de câteva sute de metri. Mi-a luat câteva secunde să scriu fraza, dar nu pot explica în cuvinte motivația de care am avut nevoie să termin alergarea și nici satisfacția incredibilă de la final.
Antrenamentul acela a fost un moment pivotal. Mi-am dovedit că pot. Fără momentul acela cheie probabil că nu aș mai fi participat la semi-maratonul din București o lună mai târziu și poate că nu m-aș mai fi apucat de sportul de anduranță. Nu aș mai fi trecut prin experiențe care, în definitiv, m-au influențat enorm în anii care aveau să urmeze.
Prima dată când am văzut România cu un zoom-out perfect a fost în 2015. Atunci am locuit în Turcia timp de 6 luni și deja începusem să călătoresc mult. Pentru prima dată, România mi se părea un acvariu într-o lume imensă. A fost momentul când am realizat cât de mult vreau să explorez planeta și câte experiențe mai am de trăit.
Pentru alți oameni momentele pivotale pot fi călătorii în locuri unice pe planetă, accidente, critici, demisii, despărțiri, câștiguri financiare sau mutări în alte țări. Pot fi discursuri ale altor persoane, cursuri sau experiențe.
Concluzia textului e cât se poate de simplă. Absolut fiecare moment e important — fiecare interacțiune umană, fiecare ieșire din locuință, fiecare carte, fiecare călătorie, fiecare salut, fiecare decizie.
Pentru că fiecare moment are potențialul de a produce valuri și peste zeci de ani.
Atunci când nu știi ce anume va influența viitorul, fiecare secundă devine cea mai importantă. De aceea, te provoc să îți răspunzi la întrebarea din titlu.
