fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

Observare de sine

O

Prima dată când m-am așezat cu o agendă în față ca să îmi scriu viitorul a fost în 2016, atunci când am avut epifania de a schimba cariera medicală pe antreprenoriat. A fost un moment crucial, trei ore în care am scris și m-am analizat în cel mai brutal mod — cu puncte forte, slăbiciuni, curaj și temeri.

De atunci mi-am făcut un obicei din a apăsa frâna ori de câte ori simțeam că mergeam într-o direcție nepotrivită. E o abilitate pe care am dezvoltat-o în timp, o abilitate care necesită mulți „senzori”, dacă ar fi să mă exprim plastic.

Iar dacă ești atent și lucrezi la tine, senzorii aceia se îmbunătățesc așa cum evoluează tehnologia.

Lună de lună. An de an.

La final de an calendaristic

Tot din 2016, la fiecare final de decembrie îmi scot agenda și îmi notez eșecurile și succesele din anul care se încheie. Apoi îmi notez planurile pentru anul următor și trasez mini-obiective lunare și trimestriale.

Uitându-mă în spate, am deviat masiv de la anumite planuri — fie le-am adaptat considerabil, fie am spus „da” unor oportunități care nu erau inițial pe hârtie, fie am amânat țeluri, fie am eșuat. Însă faptul că mi-am luat mereu câteva ore din cele 8760, câte are un an calendaristic, a fost un lucru magic. E un obicei care m-a ajutat enorm și care mi-a imprimat direcția de ansamblu.

Am avut un nivel default la care să mă raportez.

Aniversarea

Am început apoi să îmi blochez câteva ore strict pentru mine în fiecare an de ziua mea — timp în care îmi contemplam mortalitatea și în care revizuiam notițele și ideile personale scrise anterior, însă prin prisma viziunii pe termen lung, nu a obiectivelor anuale.

Aniversarea mea are o semnificație specială pentru mine. Analizez cine sunt și cântăresc deciziile pe care le-am luat în trecut. Filtrez informația, o observ din diverse unghiuri și stabilesc dacă mă îndrept încotro îmi doresc.

Mă uit dincolo de conceptul de personalitate, mă duc la rădăcina minții mele.

Mă duc în umbră. Mă duc acolo unde sunt fricile mele, monștrii pe care trebuie să îi cunosc și cu care nu vreau să mă lupt. Monștrii pe care vreau să îi înțeleg și cu care să mă aliez.

***

Până la vârsta de 50 ani vreau să călătoresc în toate țările de pe planetă, vreau să am o familie numeroasă, vreau să mențin relația extraordinară pe care o am cu soția mea și vreau un business matur care să aibă un impact considerabil în societate. Vreau să îmi cumpăr o casă cu vedere spre mare sau ocean într-o țară cu climat cald, un loc unde să mă retrag câteva luni pe an atunci când vine iarna în România.

Apoi vreau ca spre finalul vieții să am suficient de multe experiențe sub centură ca să știu, în adâncul meu, că m-am bucurat în totalitate de tot ce are de oferit planeta. În final, vreau să contribui la schimbarea societății prin „educarea” noilor generații și prin a oferi exemplul meu personal — acela că poți reuși dacă îți asumi responsabilitatea pentru fiecare părticică a vieții tale.

Cred cu tărie că generațiile care vin din urmă au nevoie de repere și e rolul fiecăruia dintre noi să își joace rolul pe tabla de șah a realității în care trăim.

Știu că voi face toate astea.

E inevitabil.

Dar momentele în care iau pauză și mă analizez sunt momentele cheie de care am nevoie. Sunt momentele de care fiecare om are nevoie. Pentru că avem deja toate răspunsurile, trebuie doar să oprim zgomotul de fundal și să tragem obloanele minții pentru a ajunge la ele.

Umbra

Din exterior, ni se spune de mici că suntem defecți. Ni se spune ce nu facem bine. Ni se spune cu ce greșim. Ni se spune că suntem imperfecți. Ni se impregnează în ADN conceptul de rău vs. bine, ca doi poli opuși, dintre care trebuie să acceptăm doar unul.

Deși noi suntem… oameni. Imperfecți.

Cu rău și cu bine.

Iar apoi, religia îți spune să tinzi către un absolut pe care nu îl poți atinge, diminuând și mai mult încrederea ta în tine.

De mic, ești judecat până în măduva oaselor și ți se pun etichete. Ești învățat să pui etichete. Ești „învățat” cum să te comporți, cum să gândești. Ești învățat să urăști, dar să nu cumva să apreciezi sincer un lucru sau o persoană.

Să nu cumva să îți exprimi emoțiile.

Ești programat de la zero, prin toate straturile gândirii tale, pentru că te dezvolți și devii „adult” prin modelarea celor din jur. Funcționează, dar „crearea” de noi ființe umane vine la pachet cu „bug-urile” versiunilor (generațiilor) anterioare, iar tu, ca om, trebuie să repari bug-urile alea la tine.

E responsabilitatea ta.

Care sunt principalele bug-uri?

  • Reprimarea emoțiilor
  • Lipsa responsabilității
  • Anihilarea creativității
  • Distrugerea visurilor prin critică, atac și dezarmare
  • Călcarea pe inițiativă
  • Împușcarea bunelor maniere și a eticii
  • Arestarea vulnerabilității și onestității
  • Împingerea în întuneric a caracterului autentic al persoanelor, prin judecată
  • Promovarea superficialității
  • Neînțelegerea faptului că fiecare om e diferit, are un background diferit și gândește diferit, iar judecata nu își are locul
  • Utilizarea de „măști” în societate. Mult prea multe măști, care ne forțează să ascundem ceea nu e „politically correct” și frumos – undeva, în umbră.

Tu ca om, trebuie să îți asumi tot ceea ce faci, gândești și simți.

Asta e responsabilitatea ta, să privești și spre umbră și să accepți ce vezi.

Să nu te mai lupți cu monștrii de acolo.

Pentru că ei sunt tu.



1 comentariu

idei, principii, strategii, gânduri