fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

Perfect vs. Imperfect

P

Multe covoare fabricate manual de indienii Navajo au erori, distorsiuni în tiparele vizuale, la nivelul liniilor și formelor. Unii oameni spun că acele greșeli sunt făcute intenționat, ca o reamintire a imperfecțiunii omului. Alții spun că erorile nu sunt intenționatee, iar ceea ce e intenționat este doar „dorința de a nu se reîntoarce pentru a le repara”. Aceste erori, țesute în material, sunt acolo pentru a rămâne.

Indienii Navajo consideră că un anumit lucru este foarte important — covorul imperfect, țesut de mână și cu o poveste este mult mai frumos ca unul creat la milimetru și cu atenție într-o fabrică performantă.

Comunitatea Navajo vede greșelile ca momente în timp. Nu sunt intenționate. E ca atunci când urci un munte. Dacă urci o culme înaltă, mai mult ca sigur vei călca și greșit pe drumul până sus. Dar continui să mergi. Nu te oprești și nici nu pornești de la început dacă te împiedici sau intri pe cărarea greșită. Doar mergi înainte.

Nu ștergi pasul acela eronat, pentru că nu ai cum. S-a întâmplat, e parte din urcarea ta. Iar când ascensiunea e finalizată, ai terminat. Dacă ajungi în vârful muntelui, nu numești experiența o greșeală.

Japonezii numesc conceptul acesta „wabi-sabi”. Este unul dintre cuvintele care nu au echivalență nici în engleză, nici în română. Tot japonezii au inventat un tip de artă numit „kintsugi”, care se referă la repararea vaselor din ceramică și porțelan cu aur. Ideea din spate constă în acceptarea imperfecțiunilor și punerea lor în valoare prin crearea unor piese de artă mai rezistente și mai frumoase. Fiecare spărtură este unică și în loc să o repare complet, japonezii utilizează tehnica pentru a pune în evidență „cicatricele” din design.

Imperfecțiunea e normală

Perfecționismul e stimulat puternic de validarea din exterior. Omul ajunge adult funcțional în societatea în care trăim prin feedback pe care îl primește din exterior în timp ce trece prin perioadele tipice de dezvoltare — de la nou-născut, trecând prin perioada de pre-școlar, școlar, pubertate, adolescență și până la maturitate.

Suntem educați în cea mai mare parte prin conceptul de pedeapsă, fiind normal ca teama de a ne expune imperfecțiunile să crească. Apare frica de a nu mai primi validarea din partea celorlalți, ajungând să lucrăm o viață întreagă la a prezenta o imagine perfectă celor din jur, un fel de persona ideală.

Ajungem să purtăm măști pe care doar noi le vedem. Și ajungem să ascundem cine suntem cu adevărat, de teama criticilor. Apoi ajungem să nu acționăm într-un mod autentic în direcția visurilor și dorințelor pe care le avem pentru că unele ar păta imaginea „perfectă” pe care o proiectăm în exterior.

Perfecțiunea e un miraj

Motivul pentru care Instagram a ajuns la un public atât de mare este fix prin prisma modului în care îi ajută pe utilizatori să exprime o imagine cât mai perfectă despre ei. Digitalul ne permite să manipulăm imagini și video-uri folosind idealul: linii drepte, forme perfecte, echilibru și culori vii.

Uite un exemplu. YouTube are o tonă de clipuri cu pasionați de fitness și antrenori personali care se mișcă fără probleme de la un exercițiu la altul, fără să respire greu și fără să transpire atunci când execută repetările. Uneori ai impresia că urmărești roboți.

Însă perfecțiunea e pentru roboți și produse. Perfecțiunea e un miraj pentru oameni și mindset.

Pentru că oamenii vin la pachet cu defecte.

Cultura umană cere perfecțiune

Nimeni nu vrea să cumpere un laptop nou care să aibă defecte. Nimeni nu vrea să cumpere o mașină cu zgârieturi. E de înțeles. Roboții creează cea mai mare parte dintre produsele pe care le utilizăm în societatea modernă, iar efectele automatizărilor se observă peste tot.

Avem o lume colorată, echilibrată, frumoasă. Din multe puncte de vedere.

Însă ideile pe care le notez aici nu sunt despre ceea ce produc mașinăriile și inteligența artificială. Este vorba de ceea ce creează omul și despre dorința de a transpune perfecțiunea materială în modul nostru de a gândi și acționa.

A căuta perfecțiunea, mai ales într-o societate care ne permite să facem enorm de multe prin tehnologia care abundă în jurul nostru, nu e nimic anormal.

Anormal este să rămânem blocați în timp și cu visurile în buzunar pentru că așteptăm „momentul perfect”. Sau pentru că „nu a ieșit așa cum am vrut”.

Acțiunea > perfecțiunea

Cu ceva timp în urmă stăteam de vorbă cu un tânăr regizor care are visuri mari. Îmi spunea că are atât de multe piese și scurtmetraje scrise încât a creat o colecție consistentă. Însă nu a publicat nimic pentru că viziunea ei despre viață e „ciudată”. Apoi nu le-a publicat pentru că mai are mult de învățat.

Am simțit imperfecțiunea din glasul ei.

Însă soluția este să acționeze și în cealaltă direcție, să publice ceea ce scrie. Doar așa poate primi critici, feedback. Doar așa poate ajunge la oportunități și doar așa poate să evolueze în această carieră.

Echivalentul tânărului regizor în alte profesii e următorul — un medic care e medic doar pentru familia lui, un inginer care își pune în valoare expertiza doar pentru a construi un foișor în curte, un antreprenor care ține produsele pe stoc de teama feedback-ului, un scriitor care scrie doar într-un jurnal personal și un avocat care se teme să intre într-un tribunal.

În final, acțiunea cel mai important lucru.

Acțiunea imperfectă bate perfecțiunea prin simplul fapt că imperfecțiunea înseamnă progres și autenticitate.

Fiecare putem alege să fim perfecționiști sau oameni de acțiune care iubesc progresul, nu idealul.

Însă idealul nu va exista niciodată fără progres.



1 comentariu

idei, principii, strategii, gânduri