fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

Cum recunoști stresul cronic

C

Am crescut într-o familie de economiști care s-au transformat în antreprenori la începutul anilor ’90, imediat după ce m-am născut eu. Părinții mei au folosit banii de la nuntă ca să-și deschidă un magazin. S-au lovit de noua realitate economică imediat și s-au adaptat ușor la tranziție. Cu un preț — mult, mult stres.

De-a lungul anilor, au plecat de la un Trabant și au schimbat mai multe mașini pentru a transporta marfa — se extinseseră la vreo 5-6 locații, iar cum pe atunci nu existau distribuitori, erau aproape mereu pe drumuri.

Timpul a trecut, tânărul cuplu a achiziționat câteva proprietăți, a dezvoltat business-ul, s-au lovit de angajați care furau bani, au pierdut bani, au pierdut marfă, au pierdut… liniște.

Acum, adult fiind, mă uit în spate și îi înțeleg mai bine. Au trecut prin introducerea conceptului de TVA — ei erau plecați în București, iar în ziua în care se introdusese, bunicul meu, care vindea la un magazin și nu știa, a vândut toată marfa din magazin fără să aplice TVA-ul aferent.

A durut.

I-am văzut cum au „tehnologizat” magazinele când s-a introdus conceptul de casă de marcat. Acum pare ușor, dar într-un „vest sălbatic” al anilor ’90, când pentru românul de rând nu existau proceduri, procese și alte concepte de genul, orice schimbare era dificilă.

I-am văzut cum negociau cu echipele care construiau sau renovau. I-am văzut cum munceau weekend-uri, aproape mereu pe baricade. I-am văzut cum concediau oameni.

Auzeam des cuvântul „stres”.

It runs in the family.

Pe linia paternă, cuvântul stres a existat în vocabularul familiei mele mult mai frecvent, poate pentru că bunica mea a suferit câteva accidente vasculare cerebrale și medicii au indicat stresul ca fiind o parte semnificativă din cauză.

***

Am crescut și m-am întrebat frecvent ce e stresul. Nu l-am simțit ca și copil. Nu l-am simțit cu adevărat niciodată până pe la 26-27 ani.

Până acum câteva luni, știam că a fost acolo după ce mă relaxam cu adevărat.

În 2019, ca în fiecare din ultimii 4 ani, mi-am luat luna decembrie liberă și am plecat pe alt continent. Soția mea mi-a spus după câteva zile de așa-zisă relaxare:

„Wow, se vede că nu mai ești stresat. Câtă energie ai!”

A fost un indiciu excepțional, m-a împins să studiez mai bine problema.

De-a lungul anilor, am început să înțeleg că am devenit adult și că trebuie să manageriez stresul. Pentru că și trecerea la viața de adult este fix ca trecerea la stresul cronic.

Insesizabilă.

Am fost foarte multă vreme brutal în privința stresului. Iau foarte puține pauze — în general, am laptopul cu mine cam peste tot. Conceptul de echilibru nu a existat multă vreme în vocabularul meu.

Ideea e simplă — stresul te împinge la acțiune. Te ține în stare de alertă, ceea ce este foarte util atunci când vrei să construiești, să produci, să faci lucruri. Când vrei să crești business-ul, spre exemplu. Când vrei să alergi un maraton între timp și să și călătorești.

Repet. E util.

Până când provocările cresc și devine damaging.

Tentația este să spunem că există un buton de switch off.

În realitate, nu poți opri mașinăria de tot, la comandă. Metaforic vorbind, trebuie să o pui pe standby. E treabă de finețe și necesită o combinație de efort cerebral + să își cunoști foarte bine corpul și mintea, să vezi semnalele și să te oprești la limită.

În termeni binari, am putea spune că stresul = 1, relaxarea = 0.

Doar că, la fel ca o mașină care prinde viteză, se consumă foarte mult combustibil” la accelerație.

Noi, oamenii, consumăm mult timp și efort să trecem de la 0 la 1. Adu-ți aminte ce greu îți intri în ritm după sărbători, după vacanțe, după momente de pauză.

Strategia pe care am descoperit-o este să cauți și să îți descoperi „butoanele” care fac tranziția asta rapid. Să perfecționezi procesul — în timp. Cu atenție.

Creierul uman e leneș și preferă oricând să rămână într-o anumită stare, pentru că nu consumă energie. Practic, te lupți cu tine.

Un exemplu bun de tranziție rapidă e starea de flow — conceptul propus de Mihaly Csikszentmihalyi (starea de flow este un fel de echilibru între stres și relaxare). The sweet spot. Secretul este să NU faci următoarea corelație: stres mare = rezultate mari. Trebuie să fii atent unde e granița.

https://images.squarespace-cdn.com/content/v1/5a2e9e72fe54ef8917645fc7/1522868457869-7PCL3MG06C85B0I6QFFV/ke17ZwdGBToddI8pDm48kNgFyjlEyNHlSWEjE-QCU1p7gQa3H78H3Y0txjaiv_0fDoOvxcdMmMKkDsyUqMSsMWxHk725yiiHCCLfrh8O1z5QPOohDIaIeljMHgDF5CVlOqpeNLcJ80NK65_fV7S1UdLKTLgsLX9_T7LnpaostY9WYLb0IFNaX6bgMhY2dUNBWIB-7cQgYKo_bDpR6cEVkg/Flow+Diagram.jpg?format=1500w

Cum recunoști stresul cronic?

În primul rând, ce este? Folosind ceea ce am scris mai sus, stresul cronic apare atunci când omul stă foarte mult în „starea binară 1” și hormonul stresului acționează pe termen lung.

Nu am răspuns one-size-fits-all. Fiecare om are o percepție diferită a realității, fiecare individ trăiește și simte în modul său unic. Unii oameni nu mai zâmbesc deloc, alții sunt iritați mereu, alții au libido scăzut, alții se îmbolnăvesc mai ușor. Alții devin neproductivi. Unii procrastinează la greu.

Mie îmi fură vitalitatea și energia. Sunt mai iritat. Procrastinez. Am migrene.

Stresul crește nivelul de cortizol în organism — un horman secretat de glanda suprarenală care duce la o serie de schimbări. Ele sunt mult prea variate ca să le enumăr aici.

Ideea e simplă — se inhibă relaxarea, este afectat testosteronul și inhibat sistemul imunitar.

În final, stresul cronic este o „stare de alertă” constantă și cea mai bună modalitate de a-l recunoaște este să îți observi corpul în două ipostaze:

  1. în momentele când simți stresul acut (generat poate de un deadline sau eveniment imediat)
  2. în momentele în care te relaxezi complet (cum ar fi în vacanță)

Recunoscând cele două extreme, mergi din aproape în aproape și vezi care e the sweet spot. Necesită multă atenție, mult timp și multă finețe?

Absolut.

Însă e responsabilitatea fiecăruia dintre noi să fim observatori cât mai buni ai realității în care trăim.



3 comentarii

idei, principii, strategii, gânduri