idei, principii, strategii, gânduri

Tu alegi finalitatea

T

Gândirea clasică a stoicilor spune că orice eveniment e obiectiv. La polul opus, percepția în sine a evenimentului e subiectivă. Modul în care noi descriem lucrurile din jurul nostru, în special ale altor oameni — ca fiind acțiuni intenționate sau nejuste — este alegerea noastră. Noi alegem finalitatea rațiunii.

Nelson Mandela a stat peste 27 de ani în pușcărie, dintre care primii 18 i-a petrecut pe celebra Robben Island. Și-a executat pedeapsa într-o cameră mică, fără pat. A fost forțat să muncească într-o carieră de piatră. Avea dreptul să scrie și să primească o scrisoare o singură dată la fiecare șase luni, iar odată pe an avea dreptul să se întâlnească cu un vizitator pentru 30 de minute.

Cu siguranță a trecut prin dificultăți extreme. Cu siguranță au fost momente când își pierduse speranța, însă și-a menținut facultățile mintale scriind.

A fost o alegere.

Jurnalistul sud-african Sahm Venter a publicat, mulți ani mai târziu, 255 de scrisori ale lui Mandela care demonstrează luciditatea și determinarea celui care avea să devină primul președinte de culoare al Africii de Sud. În 1993 Nelson Mandela a câștigat premiul Nobel pentru pace — pentru implicarea sa în tranziția de la politica apartheid, cu segregare rasială, către o democrație multi-rasială.

Esența constă în faptul că fiecare dintre noi avem alegeri de făcut în fiecare zi. Ceea ce ni se întâmplă nu poate fi schimbat — de cele mai multe ori. Nu putem controla vremea, accidentele, politica și nici deciziile altor oameni.

Însă putem schimba finalitatea evenimentelor în alt mod. Putem alege să interpretăm diferit realitatea din jurul nostru. Putem accepta ceea ce ni se întâmplă.

Iar acceptarea e primul pas dintr-un proces activ de evoluție și dezvoltare personală. Odată ce acceptăm că nu putem controla nimic din exterior, toată atenția merge către ceea ce putem controla.



5 comentarii

idei, principii, strategii, gânduri