Am o soră care este cu 15 ani mai tânără decât mine. La momentul scrierii acestui articol are aproape 14 ani și este primul copil alături de care am fost constant lângă în viața mea de adolescent și apoi adult. Având în vedere că Maria s-a născut când tata avea 48 ani, am simțit o responsabilitate de a-i fi alături ca prieten, asumându-mi un rol activ în educația ei. Știu foarte bine ce înseamnă conflictul între generații și discrepanța de vârstă.
Crescând într-o familie semi-conservativă, am căutat să fiu fratele mai mare pe care eu nu l-am avut. Am învățat multe lucruri pe parcurs, am observat cum se crește un copil, am analizat cât de important e mediul, dar mai presus de toate, am avut foarte multe momente în care am vorbit cu Maria exact ca și când ar fi un adult, în special după ce a împlinit 11 ani și devenise mai receptivă.
Câteva experimente
În 2017 am plecat în Statele Unite timp de 5 luni, iar la începutul anului respectiv bătusem palma cu Maria să economisească pentru a-și cumpăra laptop. Timp de vreo 2 luni a crezut că glumesc. Apoi a început să strângă banii.
La câteva luni după ce ajunsesem în SUA atinsese cifra limită și l-am sunat pe tata să îi ia banii strânși, să pună diferența promisă și să îi folosească pentru a cumpăra laptopul.
A fost o modalitate de a o învăța valoarea banilor.
Al doilea experiment e despre mindset și se întinde pe o durată lungă de timp. Voi vedea rezultatele când va deveni un tânăr adult. Ideea de bază e simplă — o sprijin în toate experiențele, activitățile, călătoriile și ideile pe care le are. Nu îi tai aripile niciodată.
A făcut volei, balet și dansuri, descoperind că îi place atletismul. Nu îi dezamorsez nici o idee trăznită, deși recunosc că e greu să mă abțin uneori. Nu știu ce va urma, dar sper să încerce cât mai multe sporturi și activități — e singura metodă de a descoperi ce-i place cu adevărat.
Al treilea experiment este despre accountability. Atunci când greșește, nu o mustrez. O ajut să înțeleagă faptul că e responsabilă pentru acțiunile ei, pentru că acestea au consecințe pe termen lung.
Discuția de la 2AM
Acum câteva luni am fost la o zi de naștere unde câțiva prieteni apropiați am rămas la discuții despre viață până târziu în noapte. Având în vedere că vârsta medie era de aproape 30 ani, am ajuns la subiectul educației și creșterii unui copil în societatea actuală.
E ok să faci un copil acum?
Cum îl crești într-o lume care se schimbă constant?
Cum îl educi cât mai „corect”?
Cum te asiguri că nu greșești?
Gândind o replică în timpul conversației mi-am dat singur răspunsul la ceea ce căutam de multă vreme.
Lecția e despre autonomie.
Învață un copil să fie autonom și să se descurce singur și i-ai făcut cadou o viață împlinită, o viață în care obstacolele nu sunt amenințări, ci provocări fascinante.
Cum faci asta?
Îndeamnă-l să finalizeze tot ceea ce începe. Explică-i ce este responsabilitatea și ce sunt consecințele. Nu îi rezolva niciodată problemele pentru că îi furi din experiența uimitoare și extrem de ajutătoare de a le rezolva singur. Învață-l să privească viitorul cu entuziasm și obstacolele ca oportunități pline de aventură și poveste.
Mai departe, copiii modelează comportamentele adulților, iar cea mai puternică metodă prin care să înveți un copil să fie autonom este să fii tu autonom — prin a-ți asuma responsabilitatea pentru tot ceea ce faci.
Lucrează la tine. Evoluează. Citește. Învață.
În definitiv, nu poți ajuta pe nimeni până nu te ajuți pe tine. Și nu poți învăța pe nimeni până nu te înveți pe tine.
