Singura bunică pe care o mai am în viață are 83 ani, iar într-o zi am stat lângă ea și am întrebat-o despre părinții și bunicii ei, despre război, despre foamete și despre călătoria printr-o viață dominată de comunism. Până să ajung la 25 ani, viața părea foarte lungă și nu îmi contemplasem mortalitatea. Abia acum, când mă apropii de 30, am început să văd timpul altfel. Poate de asta mi-am ascultat fascinat bunica în timp ce-și povestea viața cu ochii ei mijiți, părul alb imaculat și un zâmbet larg.
Titlul articolului poate sună morbid, dar întrebarea în sine poate fi o unealtă excelentă pentru a-ți măsura și calibra viața în prezent.
Sunt pregătit să mor?
Dacă nu sunt pregătit să mor, ce lipsește? Ce e incomplet?
De ce anume ai nevoie ca să aduci finalitate în viața ta? Ce anume trebuie să mai faci? Ce anume trebuie să mai înveți sau experimentezi și ce anume trebuie să mai cucerești?
Întrebările astea te pot împinge în direcția unor obiective mai importante pentru tine, nu mai importante pentru aparențe. Te duc mai aproape de misiunea ta personală și de definirea unei viziuni. Te pot ajuta să îți aliniezi identitatea, acțiunile și dorințele.
Și bineînțeles, întrebările astea pot preveni multe regrete.
Din câteva puncte de vedere mă simt pregătit să mor. Am călătorit extraordinar de mult în ultimii ani, am fost în câteva locuri de pe planetă care sunt absolut fascinante și pentru care sunt mai mult decât recunoscător. Deși am văzut în jur de 55 țări până acum, vreau să le văd pe toate 195. Însă e o arie a vieții în care am investit enorm și care mi-a oferit un nivel incredibil de împlinire pe plan personal, precum și o altă perspectivă asupra vieții.
Dacă aș muri mâine, aș ști că am făcut tot ce am putut în direcția asta.
Pe aceeași notă, mi-am învins multe frici. Am tras de mine. Am dezvoltat abilități. Am adunat peste 10.000 kilometri alergați în ultimii 8 ani și am un număr relativ mare și pe bicicletă, pe jos și înotând. Mi-am împins corpul peste limite de atât de multe ori și am învățat lecții fascinante pe care le-am transpus în alte domenii.
Am locuit temporar în două țări foarte diferite — în SUA și Turcia. Am văzut cum e viața peste hotare. M-am gândit de multe ori dacă vreau să rămân în România. Cea mai bună alternativă pentru viitor e sudul Spaniei sau Mexic — să locuiesc acolo (pentru climă și limbă) e un lucru pe care încă nu l-am bifat.
La polul opus, simt că mai am mult de lucru în carieră. Nu doar în direcția pură a acumulării financiare, ci în direcția în care vreau să las ceva în urmă care să inspire oamenii mai departe. Așa cum spuneam în primul articol, blogul acesta e parte din acel „compartiment” al vieții mele prin care îmi echilibrez identitatea.
Pe de-o parte sunt businessman, pe de altă parte sunt artist.
Am descoperit că introspecția, scrisul și sportul de anduranță mă ajută în ambele direcții în variate proporții. Dacă sportul mă face mai competitiv în business, scrisul îmi dezvoltă cel mai mult latura de „artist”, mă temperează. Iar provocarea de a scrie în fiecare zi înainte să împlinesc 30 fix despre asta e — recuperez ceea ce nu am investit în latura artistului.
În continuare, mai am foarte multe abilități de învățat. Întotdeauna am fost curios cum e să navighezi pe mare, spre exemplu. Apoi m-am întrebat cum ar fi să fac politică la un moment dat, să pun umărul la o societate mai bună. Per total, mai am vârfuri de urcat, experiențe de trăit și sporturi de încercat.
În ceea ce privește conexiunea umană, relația cu soția mea e unul dintre lucrurile pentru care sunt extrem de recunoscător și care îmi dă o energie formidabilă să merg înainte. În același timp, nu am ajuns încă în punctul în care să avem un copil — și probabil că acesta e următorul pas. Sunt foarte curios cum e experiența de a fi tată.
Apoi am relații puternice de prietenie și nu pot decât să mă bucur pentru asta. Din nou, sunt recunoscător. Sunt oameni care mă sprijină și oameni de care îmi pasă, dar sunt și oameni cu care nu am interacționat mult și de la care totuși am învățat multe.
Răspunzând la întrebările de la începutul articolului, realizez că vreau să contribui mai mult la nivel de societate, la a face lumea un loc mai bun nu doar prin produse și servicii, ci și prin exemplul personal. Generațiile viitoare nu se vor uita la cea mai nouă tehnologie pentru direcție, ci la noi.
La oameni.
Mai am de lucru la mine — la abilități, la mindset, la relații, la toate ariile vieții. E un drum care nu se va termina niciodată, dar asta îl face mai palpitant. Trăiesc viața cu o „urgență” incredibilă. Uneori e obositor, dar din multe puncte de vedere nu am regrete.
Am făcut tot ce a fost sub controlul meu până acum.
Ceea ce vei învăța tu răspunzând la întrebări poate că va fi diferit și în același timp poate nu va părea „urgent”. Poate îți vor apărea în minte dorințe, obiective sau experiențe ce par prea îndepărtate sau care nu sunt compatibile cu identitatea ta. E ok. Ține-le minte. Continuă să le analizezi din când în când.
Păstrează-le ca invitații deschise și acceptă-le atunci când ești pregătit.
Și nu uita că ceasul ticăie.
