idei, principii, strategii, gânduri

Despre a asculta

D

Într-o conversație, cei mai mulți oameni ascultă pentru a oferi un răspuns. Nu ascultă activ, din pură curiozitate și căutând să se transpună în pielea celui care vorbește, ci ascultă gândindu-se la ce cuvinte să spună mai departe. E un proces care distruge esența unui dialog puternic, de calitate. În ideea asta am făcut câteva experimente aparent simple de-a lungul timpului, prin momente în care tăceam intenționat și lăsam persoana din fața mea să umple golurile din conversație. E fascinant când faci asta, pentru că atunci cuvintele celuilalt se transformă.

Unde vreau să ajung?

În mod normal ne plimbăm prin viață cu „măști”, cu un fel de persona care trebuie să fie agreabilă în societate. Rareori ne deschidem mintea într-o conversație, în special pentru că nu suntem ascultați activ și cu interes. Avem adesea răspunsuri automate, facem „chit-chat” și mergem mai departe.

Abia zgâriem suprafața ideilor, emoțiilor și poveștilor.

Mie mi s-a spus în nenumărate rânduri că sunt un ascultător bun. De obicei zâmbesc și verbalizez un scurt „mulțumesc”. Abilitatea asta m-a ajutat să creez conexiuni puternice cu apropiații sau chiar cu oamenii cu care nu interacționez atât de mult, uneori persoane străine.

De ce?

  • Pentru că fiecare om își dorește să vorbească despre el. Nu există om care să nu poată ajunge în punctul în care își deschide mintea și sufletul vorbind despre viziunea sa despre viață, despre problemele sale cotidiene sau despre visurile sale mărețe, acțiunea asta simplă având un puternic efect terapeutic.
  • Suntem ființe sociale. Am construit o planetă modernă și am supraviețuit zeci de mii de ani în condiții potrivnice pentru că am vorbit, am colaborat și am construit poduri între noi. Iar acum avem o capacitate incredibilă de a conștientiza și de a îmbunătăți acest fenomen extrem de subestimat – dialogul.

Cu alte cuvinte, ascultarea profundă a omului din fața noastră e un act de predare, tocmai pentru că riscăm să fim transformați de ceea ce auzim.

Eu când vreau cu adevărat să aud povestea altei persoane, încerc să-mi las preconcepțiile la ușă și să mă apropii cât pot de mult de firul narativ. Ascult întotdeauna parțial gândurile din propria mea minte atunci când alții vorbesc, așa că îmi liniștesc conștient gândurile și încep să ascult cu simțurile. Mă imersez în experiența de moment, încerc să trăiesc în capul meu ceea ce aud.

Empatia e cognitivă și emoțională, iar a intra cu adevărat în viziunea despre lume a altei persoane înseamnă să simți lumea prin simțurile persoanei respective. Înseamnă să fii acolo, în pantofii ei și să vezi realitatea înconjurătoare din perspectiva aceea, chiar dacă uneori e dureros. În cazul meu, se întâmplă uneori să nu simt și să nu pot să empatizez, în special dacă sunt obosit. Însă îmi păstrez curiozitatea și ascult în continuare.

E un antrenament perfectibil continuu.

Apoi cea mai critică parte a ascultării este momentul în care omul din fața noastră vorbește despre ceea ce e important pentru el. Eu încerc să înțeleg ce contează pentru omul acela, nu ceea ce cred eu că contează.

E o diferență fină, dar care face o diferență masivă, pentru că cei mai mulți dintre noi avem tendința de a judeca prin propriile noastre filtre ceea ce auzim.

Uneori se întâmplă să mă pierd într-o poveste. De îndată ce gust experiența unei alte viziuni despre viață, mă trag înapoi în mintea mea, ca un fel de întoarcere acasă. Totul e precum o călătorie atunci când ascult cu adevărat. Iar când povestea se termină, mă întorc în pielea mea, la propria mea viziune asupra lumii și observ cum m-a impactat „vizita”. Uneori mă transformă fundamental, uneori mă ajută să mai pun o cărămidă la experiența mea de viață, iar alteori îmi iau lecții de „așa nu” pentru viitor.

Fiecare dintre noi tragem propriile concluzii, iar asta e perfect ok pentru că totul se rezumă la simplul act de „a asculta”.

Ascunde în spatele său o putere fenomenală, disponibilă oricui.



Adaugă un comentariu

idei, principii, strategii, gânduri