Am văzut serialul Friends la extrem de mult timp după ce a apărut, abia în 2018. Am observat un lucru interesant. Nu prea apar negri. Friends a avut debutul în 1994, într-o eră fără telefoane mobile, cu extrem de puțin acces la internet și într-o lume în care planeta era la un alt nivel, din toate punctele de vedere.
Toți actorii din Friends sunt albi, caucazieni puri. E greu să te gândești la diversitate, pentru că nu există deloc în cei zece ani de serial. Cel mai apropiat moment a fost când Ross, unul dintre personajele principale, a avut o serie de întâlniri cu Julie (care era asiatică), iar mai târziu cu dr. Charlie Wheeler (care era negresă).
Mai departe, există un storyline foarte lung referitor la sexualitatea lui Chandler, un alt personaj principal. În serial ceilalți îl văd ca fiind inferior, actorul fiind ținta unor multiple glume pe tema asta. Joey (alt personaj principal) spune de multe ori „no homo” când se îmbrățișează cu Chandler.
Apoi, într-un alt episod al serialului, Monica (tot protagonistă) se lovește de trecutul ei și trebuie să îl confrunte în fața prietenilor săi. Se ajunge la ceea ce în prezent se numește fat shaming.
Friends, deși e un serial excepțional pentru mine, se concentrează pe partea glossy a vieții, fără să pună în valoare diferențele dintre oameni și frumusețea diversității.
Pentru a celebra stilul de viață boem și urban al protagoniștilor, eliminând complexitatea rasială și bogăția care ne domină realitatea, regizorii au făcut tot ceea ce au considerat mai bun la acel moment. Și poate că reflectă fix viziunea asupra vieții de la începutul anilor ’90 — plină de discriminare și rasism.
Unde vreau să ajung?
Astăzi nu ar mai fi tolerat fat shaming-ul. Nu ar mai fi tolerată lipsa de diversitate la nivel de protagoniști. Nu ar mai fi tolerată discriminarea. Nu ar mai fi tolerat rasismul. Nu ar mai fi tolerat sexismul.
Trăim într-o lume mai „sensibilă”, o lume în care inflația durerii se vede cu ochiul liber. Trăim într-o lume în care trebuie să luăm în considerare mult mai multe variable pentru că globalizarea își spune cuvântul. Transparența și deschiderea oferite de internet oferă mult mai multă putere individului.
Secolului 21 este secolul omului.
Omul e în prim plan, cu toate defectele lui.
Indiferent de trecut, rasă, religie și statut, omul iese în față.
Cum s-a schimbat abordarea
În cele mai multe filme recente observăm o complexitate incredibilă la nivel de personaje. Black Panther, filmul lansat de Disney în 2018, e un exemplu excepțional.
Citeam în cartea lui Robert Iger, CEO-ul companiei de la vremea aceea, că au fost extrem de multe discuții contradictorii pe tema filmului. „Opinia populară” era că filmele cu protagoniști negri nu au încasări mari la nivel internațional. Tot Iger notează în carte că este incredibil de mândru de rezultatul final și îl înțeleg de ce. Black Panther nu ar fi putut fi lansat în 1994, când s-a lansat Friends.
Probabil că nici în 2010.
Mai departe, am văzut la un moment dat un serial numit Sense8. Pentru anul în care a fost creat (2015), are cea mai mare diversitate a personajelor pe care am văzut-o vreodată. Este o capodoperă din punctul acesta de vedere, dar și prin prisma curajului regizorului de a lansa un film atât de „transparent”.
Într-o seară în care aveam poftă de o comedie, am văzut American Pie: Girls’ Rules. Am văzut primele filme ale seriei la ceva timp după ce au apărut (la începutul anilor 2000). Uitându-mă la filmul din 2020 (cu fete, nu băieți în rolurile principale), nu am putut să nu compar abordarea opozantă, ostentativ de diferită.
Primele filme American Pie aveau protagoniști albi, caucazieni. Nu prea există diversitate la nivel de personaje, focusul fiind pe actorii albi. La polul opus, filmul din 2020 are în rolurile principale următoarele — o actriță ce pare a avea părinți indieni, o actriță albă, o actriță coreancă și o actriță mulatră, cu tată de origini africane.
Diversitatea asta se observă din ce în ce mai bine oriunde mergi. Copiii imigranților ajung adulți peste tot pe planetă, nu doar în SUA.
Iar filmele poate că nu fac altceva decât să reflecte realitatea în care trăim.
În final
Trăim într-o lume mult mai deschisă ca cea de la finalul secolului trecut. Acceptăm mai mult diferențele culturale, iar asta se vede în cinematografie. Te îndemn să observi elementele de finețe în filmele pe care le vezi, în reclamele care rulează în fața ta și în modul în care se transmite informația în momentul actual.
Deși încă există sexism, probleme de discriminare rasială și religioasă, dacă dai zoom-out vei vedea că trăim într-o lume mai bună. Trăim în cel mai bun moment al umanității.
În încheiere, nu uita că verbul „a judeca” după criterii precum religie, rasă și sex își va găsi din ce în ce mai puțin locul printre generațiile următoare.
