În 2016, psihologul american Kari Leibowitz a călătorit în nordul Norvegiei pentru a studia modul în care locuitorii unui mic oraș numit Tromsø gestionează iarna polară. Aflat la peste 300 kilometri în nordul Cercului Polar, orașul nu primește raze solare directe de la jumătatea lui noiembrie până la mijlocul lui ianuarie. Ai putea crede că nivelul depresiei ajunge până la cer.
În foarte multe țări, zilele scurte ale anotimpului de iarnă produc letargie și depresie, așa-numita tulburare afectivă sezonieră. Deși mecanismul nu este complet înțeles, neurotransmițătorii par a juca un rol central în ecuație, iar persoanele cu anumite trăsături de personalitate (neurotice) sunt și mai impactate.
În timpul celor mai întunecate perioade ale nopții polare Tromsø primește raze solare doar câteva ore pe zi, indirect, prin ceea ce ajunge pe cer de sub orizont. Un studiu efectuat de May True Johnsen la Universitatea din Tromsø a demonstrat că nivelul de bunăstare psihologică a cetățenilor orașului s-a schimbat foarte puțin pe parcursul anului. Singurele modificări au fost observate în ceea ce privește somnul, dar nu a fost observat alt tip de stres, depresie sau letargie.
Care e secretul?
Kari Leibowitz îl numește winter mindset.
Locuitorii din Tromsø nu sunt doar iubitori de ski și ciocolată caldă — nu, rezidenții orașului sfidează logica prin nivelul extrem de mic de depresie sezonieră într-un oraș care, analizând la rece, cere depresie.
Kari Leibowitz a fost influențată de dr. Alia Crum, un profesor de la Stanford care o inspirase să ia în considerare mindsetul ca fiind factorul subiacent din spatele „perspectivei însorite unei ierni fără raze solare”. Crum definește mindsetul ca fiind „lentila prin care informația este percepută, organizată și interpretată” — o introducere bună o face într-un TEDx din 2017 intitulat Change Your Mindset, Change The Game.
La rândul său, Cum a fost influențată de scrierile lui Carol Dweck, primul autor care a notat distincția esențială între conceptele de mindset — mindsetul fix și mindsetul de creștere. Cu alte cuvinte, Dweck descrie diferențele enorme între oamenii care consideră că trăsăturile și calitățile sunt fixe și oamenii care consideră că trăsăturile și calitățile pot fi dezvoltate în timp.
Cu alte cuvinte, ceea ce Dweck a detaliat, Crum a reiterat și Leibowitz a exemplificat prin călătoria sa în Tromsø acest concept. Mindsetul e totul — reprezintă „interfața” prin care privim viața, obstacolele, situațiile plăcute și orice altă circumstanță.
Amenințare vs. Provocare
Leibowitz a descoperit că modul în care interpretăm evenimentele și situațiile stresante poate influența enorm modul în care suntem afectați de ele. Oamenii care văd circumstanțele stresante ca „provocări”, cu o oportunitate de a învăța și adapta, tind să se descurce mult mai bine ca cei care se concentrează pe aspectele amenințătoare — precum posibilitatea de eșec, dificultate sau chiar boală.
Bineînțeles că interpretarea unui eveniment drept amenințare sau oportunitate depinde de circumstanță și de resursele disponibile pentru a gestiona „problema”. Însă uneori e posibil să ne schimbăm interpretarea unei situații în mod conștient.
Într-un experiment foarte interesant, Alison Wood Brooks a rugat participanții din studiu să își înfrunte frica de a vorbi în public. Ideea centrală s-a bazat pe a pivota emoția din anxietate spre entuziasm doar prin faptul că i-a rugat pe participanți să își repete fraza „sunt entuziasmat”. I-a încurajat să vadă situația ca o provocare, nu ca o amenințare, iar tehnica a funcționat pentru cei mai mulți participanți la studiu.
O concluzie simplă
În anul petrecut în Tromsø, în nordul Norvegiei, dincolo de Cercul Polar, Leibowitz a observat mindsetul diferit al locuitorilor orașului chiar și în conversații simple. Mai mult, mulți dintre prietenii săi noi din oraș se chinuiau să înțeleagă de ce nu ți-ar plăcea iarna. Cu alte cuvinte, nu este vorba de o adaptare extrem de eficientă la frig (deși nu putem scoate asta din calcul) a locuitorilor din această zonă, ci de a alege să vadă părțile bune ale iernii — posibilitatea de a merge la ski, de a face hiking, de a petrece timp cu familia cu o ciocolată caldă în față și de a se bucura de mersul pe jos, pe întuneric, la lumina lanternei.
Așa cum scriam și în trecut, conceptele de „pozitiv” și „negativ” sunt doar interpretarea noastră, ele nu există în realitate.
Același eveniment static poate fi interpretat în 1000 de moduri de 1000 oameni.
La fel e și cu situațiile generatoare de stres. Putem alege să le vedem ca provocări sau amenințări. Putem schimba modul în care interpretăm „obstacolele”.
Indiferent cum o facem, noi suntem întotdeauna responsabili pentru rezultat.
