Toți bunicii mei au prins al Doilea Război Mondial, iar cel mai în vârstă dintre ei era chiar adolescent spre finalul vremii respective. Crescând în aceeași casă cu bunicii din partea mamei, am putut înțelege cum funcționa societatea înainte de epoca abundenței în care trăim astăzi. Am putut observa mai târziu, ca adult, mentalitatea lor în ceea ce privește bunurile de consum.
M-am născut la cumpăna dintre comunism și democrație, trăind pe pielea mea tranziția între cele două sisteme politice. Familia mea avea obiceiul de a crea provizii de murături, carne, dulceață și vin pentru iarnă, așa cum probabil făceau mulți români în anii ’90. Nu mi-a lipsit nimic în copilărie, tocmai pentru că ne-am putut bucura cu toții de roadele pământului – prin muncă, bineînțeles.
Unde vreau să ajung?
În prezent trăim într-o societate capitalistă în care fiecare mic detaliu al vieții costă bani. Fiecare element care ne face viața confortabilă implică un schimb de valoare. Pentru început, miliarde de oameni la nivel global sunt dependenți de supermarketuri pentru tot ce ține de industria alimentară, adică un element vital pentru supraviețuire. Nu mai există acel nivel de control asupra unei porțiuni de pământ pe care să ți-o gospodărești singur și care să țină costurile sub control.
Peste acel nivel de bază se adaugă produsele și serviciile ale căror vânzare reprezintă combustibilul capitalismului, dar care nu sunt de strictă necesitate. Ele ne oferă confortul unei vieți mai ușoare ca cea a bunicilor noștri. Toate aceste schimburi de valoare înseamnă multă presiune pe contul bancar. Societatea e din ce în ce mai complexă, iar presiunea financiară e enormă pentru incredibil de mulți oameni.
Știu cum e să fii stresat. Știu ce înseamnă îngrijorări și știu că există o lege nescrisă în capitalism: „fiecare pentru el”. Uneori tindem să ne concentrăm aproape exclusiv pe propria persoană și să avansăm într-o lume care îi celebrează pe cei puternici, agili și descurcăreți.
Însă textul acesta este despre opusul acelei legi nescrise care e tatuată pe creierul tuturor. Este despre a face lucruri pentru cei din jur, din când în când, fără a aștepta nimic în schimb. Fie că vorbim despre timp pentru oamenii dintr-un cămin de bătrâni, energie pentru a strânge plastic din natură, expertiză unei persoane care e la început de drum sau bani sub formă de donație, nu toate orele din zi trebuie să însemne $$$.
Indiferent despre ce e vorba, indiferent care e „bunul” pe care îl poți oferi, decide în mod deliberat ca uneori să nu pui preț pe ceea ce faci. Fă-o în primul rând pentru tine. Te va ajuta să rămâi în echilibru.
Ajută fără să ceri ceva în schimb și fără să îți pese de ceea ce spun ceilalți.
Pro bono.
