Există un motiv pentru care e dificil să îți ții greutatea sub control. Există un motiv pentru care nu înțelegi matematica. Există un motiv pentru care nu îți place să vorbești în public. Există un motiv pentru care nu ai mai mulți bani. Există un motiv pentru care procrastinezi. Există un motiv pentru care nu poți renunța la alcool sau tutun. Există un motiv pentru care nu faci mai mult sport.
Există un motiv pentru care nu faci ceea ce știi că trebuie făcut. Există un motiv pentru care persoana care ești acum și persoana care vrei să devii sunt separate de un gol cât Marele Canion de mare.
Iar motivul nu e lipsa de voință. Nu e nici faptul că ești leneș. Nu e nici faptul că vremea e proastă, economia e slabă și nici faptul că marile companii de tehnologie investesc continuu în a crea experiențe digitale care produc dependență.
Vrei să știi adevăratul motiv?
Motivul simplu e că nu ai circuitele potrivite la nivelul creierului.
Creierul e cel mai avansat supercomputer de pe planetă și din universul cunoscut
Creierul a fost modelul pentru primul prototip de computer. Are circa 86 de miliarde de neuroni care sunt conectați într-o rețea imensă, având abilitatea de a trimite semnale electrice dintr-o extremă în cealaltă în fracțiuni de secundă.
Creierul are peste 300 de milioane de moduri diferite prin care observă pattern-uri în realitatea înconjurătoare, toate fiind aranjate în ierarhii. Spre exemplu, pentru a recunoaște un cuvânt scris, există mai multe pattern-uri care funcționează în sincron pentru fiecare literă în parte: pe orizontală, diagonală, verticală și rotunjiri.
Creierul, parte din sistemul nervos, are ramificații care se întind pe aproximativ 160.000 de kilometri — în principal axoni, proiecțiile neuronilor care conduc impulsurile electrice. Fiecare dintre noi, cei sănătoși, avem aproximativ aceeași neuroanatomie și aceeași neurofiziologie. Toate cifrele astea ne definesc pe noi.
Mai departe, creierul e foarte adaptabil la schimbare, un termen care poartă numele de neuroplasticitate. Nu e altceva decât capacitatea rețelelor neuronale de a se schimba prin reorganizare. Orice formă de învățare — fie că vorbim de cunoștințe sau abilități — reprezintă neuroplasticitatea în sensul cel mai pur al cuvântului. Creierul dezvoltă noi circuite când învață noi pattern-uri și noi moduri de a face lucruri, de a înțelege realitatea.
De exemplu, recuperarea după accidente traumatice și internalizarea de informație nouă se realizează prin neuroplasticitate. Apare ori de câte ori intrăm în contact cu ceva nou. Creierul nostru reacționează la stimuli și se reconfigurează contant pentru a se adapta, chiar dacă încet.
În cea mai mare parte a timpului, tot procesul acesta are loc în fundal.
Două exemple
Dacă ai permis de conducere și mergi cu mașina frecvent, adu-ți aminte cât de străin îți era actul de a conduce prima dată. Adu-ți aminte cât de dificil era să îți coordonezi picioarele într-o mașină cu cutie de viteze manuală, timp în care trebuia să coordonezi mâna pentru a schimba treptele, timp în care trebuia să fii atent la trafic și la ce îți spunea instructorul.
Cum e acum? Probabil că ești pe pilot automat când conduci.
De ce? Pentru că neocortexul a învățat procesul și a „ranforsat” circuitele potrivite de atât de multe ori încât e ușor să o facă oricând.
Cu alte cuvinte, creierul tău „știe drumul”.
Același concept se aplică la absolut orice.
Diferența dintre un amator și Roger Federer e aceeași ca în actul de a conduce. Roger Federer e unul dintre cei mai buni jucători de tenis din lume pentru că a jucat de atât de multe ori și a rafinat modul de joc, tacticile, mindsetul, comportamentul, alimentația, odihna, antrenamentele mai mult ca aproape oricine de pe planetă.
Roger Federer „știe drumul” în tenis.
E efort brut la mijloc.
De ce învățarea e dificilă?
Ce înseamnă tot ce am spus mai sus pentru tine?
Înseamnă că îți poți sculpta caracterul, modela identitatea și îmbunătăți abilitățile. Trebuie doar să vrei și să nu mai cauți scuze și limite imaginare.
Însă care e cea mai mare barieră?
Conservarea energiei.
Creierul reprezintă cam 2% din greutatea unui om, dar e responsabil pentru consumul a 20% din energia organismului care provine din glucoză — pe scurt, energia e necesară pentru buna funcționare a neuronilor și generarea de neurotransmițători.
Știm că, evolutiv, în 99,99% din istoria umanității, foamea a fost o problemă imensă pentru supraviețuire. Creierul s-a adaptat în consecință și scopul său primordial e să conserve energie.
Nu știe că avem frigiderul la câțiva metri distanță.
Dar crearea de noi căi neuronale e un proces înfiorător și dificil care necesită o tonă de energie. Creierul ar prefera oricând să rămână la vechile circuite și să conserve glucoza pe care o primește.
În societate numim vechile circuite ca fiind „obiceiuri”.
Un alt lucru pe care îl mai face creierul e următorul — întărește acele circuite vechi cu mielină, cu preponderență în copilărie, adolescență și în perioada de tânăr adult. Procesul are o velocitate din ce în ce mai scăzută pe măsură ce îmbătrânim — acesta e și motivul pentru care e mai greu să învățăm lucruri noi pe măsură ce trec anii.
E mai greu să „rescriem circuitele”.
Dar tot acesta e și motivul pentru care multe dintre obiceiurile pe care le deprindem în copilărie și adolescență tind să rămână acolo, pentru că au fost „ranforsate” de creier pe perioade lungi de timp.
Soluția = Efort deliberat
Învățarea e un proces dificil și consumă foarte multă energie. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne oprim din a învăța.
Cum construim circuite noi?
Prin acțiune și efort deliberat. Prin actul simplul de a acționa în acele direcții unde avem slăbiciuni sau unde vrem să devenim mai buni, chiar dacă știm că drumul e lung.
Efortul deliberat („deliberate practice” în engleză) e actul de a te concentra în mod conștient, cu atenție, pe un domeniu sau o abilitate unde vrei să fii mai bun.
Concentrarea e semnalul care îi spune creierului că trebuie să creeze noi căi neuronale.
Însă nu ne oprim aici.
Mai există un factor în ecuație — perseverența.
Secretul e să ne concentrăm pe o acțiune specifică — în cadrul procesului de învățare — și apoi să repetăm acel efort, în mod deliberat, de cât mai multe ori. Astfel, îi spunem creierului cum trebuie să răspundem sau să acționăm în anumite circumstanțe (inserează aici lucrul la care vrei să devii mai bun).
Nu degeaba se spune că „repetiția e mama învățăturii”, dar nu ne spune nimeni că trebuie să ne concentrăm, evitând cu orice preț distragerile.
Toate astea sunt în contrast cu modul în care societatea ne îndeamnă să facem orice activitate — distrași și cu jumătate de măsură.
- Dacă vrei să fii mai bun la concentrare, te așezi și te concentrezi pe un singur subiect de 1000 de ori. Sau meditezi. Nu există altă cale.
- Dacă vrei să fii mai bun la pian, te concentrezi pe asta, fără distrageri. Exersezi cât poți de mult. Nu există altă cale.
- Dacă vrei să fii mai bun în carieră, te concentrezi 100% pe abilitatea cea mai importantă pentru tine în domeniu. Nu există altă cale.
Efortul deliberat nu e ușor
Efortul deliberat nu e deloc amuzantă. Dacă faci asta cum trebuie, se simte ca și când ai avea o greutate imensă pe umerii tăi. E inconfortabil. De ce? Pentru că literalmente schimbi arhitectura creierului de fiecare dată când decizi să îmbunătățești ceva la tine.
Entertainmentul e plăcut pentru că nu ne forțează să devenim mai buni. Folosim vechile circuite și ne simțim bine.
La polul opus, concentrarea e neplăcută pentru că ne forțează, ne duce mereu către limitele capacității noastre mintale — pentru a le extinde.
Personal, am simțit asta de multe ori în ultima perioadă, în cadrul orelor de spaniolă, pentru că iau lecții să învăț o limbă nouă. Aproape că e dureros. Spaniola e complet diferită de engleză, română și germană, celelalte limbi pe care le-am studiat intensiv, și practic mă forțez săptămânal să creez circuite noi. Să creez „noi drumuri” în mintea mea.
Efortul deliberat e secretul multor oameni de succes, de la Bill Gates, Phil Knight sau Elon Musk și până la Oprah Winfrey. Oricine a atins un nivel ridicat de expertiză într-un anumit domeniu știe că nu există altă cale.
Gânduri de final
Creierul e cel mai avansat supercomputer de pe planetă și din universul cunoscut. Scopul lui e să ne asigure supraviețuirea și face asta optimizând procesele de care e responsabil. Economisește energie și preferă oricând calea ușoară — nu are sens să se avânte în necunoscut dacă are tot ce îi trebuie.
Preferă confortul.
De aceea, singura modalitate prin care putem deveni mai buni este să acționăm în mod deliberat. Să „scurtcircuităm” modul clasic prin care funcționează creierul și să îmbrățișăm inconfortul. Să învățăm abilități și cunoștințe noi.
Cum putem face asta? Sunt trei moduri simple.
- studiu (articole, cărți, cărți audio, cursuri fizice, cursuri video, studii)
- reflecție (introspecție, timp de gândire, analiza eșecurilor, notarea lecțiilor)
- experimentare (trial-and-error, călătorii, networking și orice altă experiență din viața reală)
Nu e ușor. Pare imposibil la început.
Dar nimeni nu s-a născut învățat. Nimeni nu s-a născut cu rezultatul în brațe.
Efortul deliberat e soluția pentru orice provocare. E soluția pentru procrastinare și eliminarea alcoolului sau tutunului, e soluția pentru relații mai bune, o sănătate mai bună și o stare financiară mai bună.
E nevoie de timp, da.
E nevoie să investești timp în efort deliberat pentru a ridica ștacheta. E nevoie de timp pentru a te adapta la „noul tău normal”.
Însă efortul deliberat e cel mai bun „hack” pentru viața unui om.
Odată ce guști din capacitatea pe care ți-o oferă devine greu să te întorci la „protocolul standard”.
E greu să te întorci la vechiul „tu”.
