Cea mai mare frică a mea e să ajung la finalul vieții și să contemplez asupra omului care aș fi putut să devin. Dacă omul acela va fi un străin, atunci voi ști că nu am făcut tot ce a stat în puterea mea. Dacă mă voi uita în spate la finalul vieții și voi realiza că am inventat scuze pe parcurs, atunci voi realiza că nu am devenit cea mai bună versiune a mea. Voi ști că am trăit viața pe jumătate, sau pe sfert.
Cel mai mare regret al meu ar fi să ajung la finalul vieții cu regrete.
Unul dintre cele mai triste sentimente din lume e să realizezi că puteai face mult mai multe în diverse etape ale vieții. În diverse momente — confortabile sau nu. Însă unul dintre cele mai mișto „feeling-uri” din lume e să te uiți în oglindă și să vezi ochii unui om care funcționează ca un tanc. Un om care progresează constant, un om care caută mereu să devină cea mai bună versiune a lui.
Fără scuze.
Singurul lucru care separă omul care ești față de omul care ai putea deveni e efortul. Toată lumea are visuri. Dar dacă țintești sus și NU depui efortul necesar, atunci nu vei ajunge acolo unde îți dorești.
Și vei vedea în oglindă un străin.
„Străinul” care ai fi putut deveni.
Etica muncii e ceea ce separă oamenii care trăiesc cu viziune și responsabilitate și își ating visurile de oamenii care trăiesc din inerție, mereu inventând scuze și neasumându-și consecințele.
Nu trebuie să fii cel mai deștept, nici cel mai rapid, nici cel mai bogat, nici cel mai puternic și nici cel mai zgomotos. Trebuie doar să faci tot ceea ce e în controlul tău pe drumul către obiectivele spre care țintești. Și trebuie să nu renunți niciodată.
Fă pași mari atunci când te simți excepțional. Fă pași mici atunci când nu te simți formidabil. Dar nu te opri.
Celebrează micile victorii.
Într-o bună zi te vei uita în spate și vei vedea tot ceea ce ai construit.
Vei vedea că ai trecut ca un tanc peste scuze și neasumare.
Iar când te vei uita în oglindă vei vedea omul care a dat totul.
Fără regrete.
