Probabil că cea mai puternică invenție a umanității a fost tiparul, dar acela a fost vârful unei evoluții liniare. Primii fermieri ai planetei au fost nevoiți să țină evidența primelor „depozite” de grâne și primelor datorii, astfel că noțiunea de contabilitate și notarea dreptului de proprietate au reprezentat elementul primordial, cauza pentru care strămoșii noștri au început să scrie. Unde vreau să ajung cu asta? Momentul în care oamenii au început să descarce cunoaștere din creier (chiar dacă redundantă inițial) pentru a o salva într-un alt loc decât creierul uman a fost startul civilizației reale.
Când umanitatea a început să inventeze forme, simboluri, cifre și să le scrijelească pe pereți, pe bucăți de lut și mai târziu pe hârtie, aceea a fost clipa unei transformări radicale. Fundamentul cunoașterii fusese stabilit prin simpla abilitatea de o stoca informații undeva.
Salvarea cunoașterii, inițial într-o formă materială și ulterior într-o formă virtuală, este cea care ne-a permis să evoluăm mai rapid. Tocmai abilitatea de a nota lecții și de a le oferi mai departe generațiilor care au urmat de-a lungul istoriei este cea care ne-a permis să cucerim planeta, să ajungem în spațiu și pe alte planete, spărgând, rând pe rând, bariere considerate a fi imposibile.
În ideea asta, uite câteva idei despre date, informații și tot ceea ce numim cunoaștere, în special aceea care are valoare și puterea de a împinge rasa umană mai departe.
10 gânduri despre cunoaștere
- Cunoașterea nu ar trebui să fie deținută de nimeni mai mult decât o perioadă fixă de ani (pe modelul farmaceutic al inovației). Odată ce inovatorii culeg recompensele, cunoașterea ar trebui pusă rapid la dispoziția publicului pentru binele comun.
- Habitatul natural al cunoașterii se află „în comun”. Se naște la comun, pentru că nimeni nu poate inventa sau descoperi ceva nou fără să se folosească de ceea ce au creat cei dinaintea lui. Cunoașterea, odată găsită și interpretată, ar trebui să se întoarcă la comun, spre binele umanității, chiar dacă se poate afla sub monopol temporar.
- Cunoașterea este o resursă care există numai în relație cu sursele și substraturile sale. Întotdeauna are o rădăcină, iar urmând traseul se pot observa pattern-uri, eventuale surse de cunoaștere nouă.
- Orice terță parte care intră în contact cu sau generează cunoaștere, date și informații are drepturi și responsabilități cu privire la acele date. În special în era internetului.
- Drepturile asupra cunoașterii au întotdeauna responsabilități corespunzătoare.
- Controlul cunoașterii este atât un drept, cât și o responsabilitate.
- Cunoașterea este întotdeauna mai valoroasă când intră în contact cu altă cunoaștere. Cunoașterea solitară nu valorează nimic.
- Cunoașterea este mai valoroasă când se află în mișcare, având potențialul de a genera o nouă descoperire. Stocarea cunoașterii îi anihilează puterea și momentumul în călătoria de a ajuta umanitatea.
- Ambele direcții de mișcare sunt importante – de unde vine cunoașterea, respectiv unde se duce.
- Cunoașterea poate fi costisitoare sau gratuită, determinată de piață. Nu are nicio valoare inerentă.
În final
Cred cu tărie că deși principiul învechit și brut al capitalismului funcționează, acela prin care inovatorii se bucură de recompensele muncii lor, nu reprezintă sistemul ideal. Există un motiv pentru care tehnologia de tip „blockchain” câștigă atât de mult teren la nivel global, tocmai pentru că oferă mai multă putere individului. Se ia forța din mâinile giganților și se pune puterea în tehnologia unui sistem incoruptibil.
De aici vine concluzia mea legată de cunoaștere.
O democratizare a cunoașterii1 ne va face tuturor viețile mai bune, chiar dacă va veni cu costuri financiare. O democratizare a cunoașterii ar accelera enorm evoluția umanității, tocmai pentru că produsele sau serviciile geniale și utile se vor vinde întotdeauna.
Doar așa putem avea abundență și o societate mai bună.
Punând tuturor la dispoziție… cunoaștere.
Pentru că geniul nu se naște, ci se construiește.
