În vara lui 2017 mă aflam în Orlando, Florida și urma să zbor spre St. Louis atunci când am auzit o frază interesantă în aeroport. După clasica rutină în care mi-am așezat obiectele personale pe banda rulantă pentru a fi scanate, m-am îndreptat imediat spre poarta de scanare ca să trec și de acest pas. Am auzit imediat glasul unei angajate a TSA care mi-a spus: „Sir, please stay with your property until it goes through the scanner”.
În traducere aproximativă, m-a rugat să stau lângă proprietatea mea (obiectele personale) până când acestea urmau să fie scanate. Cuvântul „property” mi-a rămas în minte mult timp după aceea pentru că în România nu îl folosim cu aceeași conotație. A fost un moment cheie, un moment care a transformat radical modul în care am văzut Statele Unite ulterior.
Pe de-o parte, m-a surprins rugămintea respectivei angajate pentru că nu mai întâlnisem niciodată o reacție similară și văzusem cel puțin 30 de țări până la acel moment. Pe de altă parte, știam că americanii văd altfel conceptul de proprietate, complet diferit de europeni. Istoric vorbind, ei au liber la arme tocmai pentru că sunt una dintre cele mai vechi democrații moderne. Iar libertatea vine cu un preț: trebuie apărată.
Această mentalitate este cea care stă la baza dreptului de a deține și purta arme.
Dreptul de proprietate e atât de înrădăcinat în mintea americanilor tocmai pentru că ei nu au avut alte sisteme de guvernământ, iar cucerirea vestului a însemnat mult sânge și multe gloanțe. Înainte de organizarea unei țări care este aproape cât un continent, oamenii trebuiau să își apere singuri proprietățile.
Mai departe, America a fost „tărâmul oportunităților” atât de multă vreme tocmai datorită stabilității conceptului de libertate, care a reprezentat fundația pentru creativitate, dezvoltare și asumarea riscului antreprenorial. Iar a interzice armele de foc ar însemna, practic, îngrădirea unui drept fundamental în cea mai „liberă” națiune de pe planetă.
Paradoxul proprietății
În filosofie există două justificări majore pentru ceea ce poate fi numit proprietate: efortul și raritatea (deficitul). Un tip pe nume John Locke sugera pe la 1690 că „a-ți amesteca efortul” cu natura (sau un obiect) sau a cultiva un pământ fertil poate să ducă la pretenția de revendicare a unei proprietăți. Un alt tip, pe nume Benjamin Tucker, a venit cu ideea rarității. Cu alte cuvinte, doar elementele care sunt relativ rare (cu deficit) în raport cu dorințele oamenilor devin proprietate.
Spre exemplu, vânătorii și culegătorii dinaintea primelor civilizații de Homo Sapiens nu considerau pământul ca fiind proprietate, pentru că nu era lipsă de pământ. Societățile agrare care au urmat au transformat pământul în proprietate arabilă, care era inițial o raritate. Pentru ca un lucru să fie rar din punct de vedere economic este necesară proprietatea în exclusivitate, adică dreptul de folosință al unei persoane să excludă automat dreptul altora.
Acesta este paradoxul proprietății. Într-o societate democratică, libertatea unui om se oprește acolo unde începe dreptul de exercitare a libertății în exclusivitate al altui om.
Tabloul european al proprietății
Bătrânul continent a văzut transformări constante și semnificative de-a lungul ultimelor două milenii. Fiecare națiune care există astăzi ca stat independent în Europa este rezultatul unui dans lung de migrații, războaie și năvăliri. Este rezultatul unui amestec neomogen de rase, popoare și civilizații.
Conceptul de proprietate este ceva mai lax ca peste ocean tocmai pentru că a fost străpuns de atâtea ori. Prin prisma acestui fapt, oamenii sunt mai relaxați, în special în țările latine ale Europei, acolo unde cultura e diferită. Păstrează fundamentul proprietății undeva în fundalul minții și se bucură mai mult de viață ca omologii lor de peste ocean.
Americanii sunt mai incisivi și mai determinați. Combinația de capitalism feroce, la pachet cu un sistem politic cu foarte puține efervescențe socialiste, a creat fundația pentru un individualism dus la extrem.
În acest tablou global al proprietății, mentalitatea românească e încă tânără. Suntem o democrație în formare, avem sânge latin, dar acest drept fundamental se va acutiza tot mai mult pe măsură ce capitalismul se va maturiza pe plaiurile mioritice.
Unde vreau să ajung cu asta?
Individualismul nu e malefic, dar trebuie echilibrat. Modelul american pe care l-au împrumutat toate națiunile cu aspirații capitaliste este unul imperfect și ne distruge planeta. Dreptul de proprietate este un element necesar, însă marea provocare a acestui secol va fi să găsim o soluție pentru a contrabalansa nevoile omului modern cu nevoie planetei.
Cu alte cuvinte, faptul că „deținem” planeta și o avem în „proprietate”, ne distruge încet.
Ce alternative avem?
