Prima dată când am auzit conceptul de dezvoltare personală nu l-am luat în seamă. Nu știam ce înseamnă. Era anul 2008, eram în clasa a 11-a și mă părăsise iubita, iar eu trebuia să fac ceva în privința asta. Era și perioada în care începusem să ies în oraș mai des. Acela a fost momentul când un prieten mi-a povestit despre „limbajul trupului” și mi-a vorbit succint despre autorii Allan Pease și Neil Strauss.
Am intrat în chestia asta numită „dezvoltare personală” pentru că aveam o „durere”. Nu știam să comunic cu fetele. Nu le înțelegeam. Cu un an înainte mă jucam jocuri de strategie sau shootere, viața mea se învârtea în alte cercuri.
Treptat, informațiile pe care am început să le citesc în cărți precum Body Language și The Game: Penetrating the Secret Society of Pick-up Artists m-au făcut să înțeleg substraturile dinamicii sociale.
Am început să observ și să înțeleg cum funcționează relațiile dintre oameni, am înțeles cum am evoluat în grupuri mici de culegători și vânători și cum influențează situațiile modul în care spui lucrurile.
E ca atunci când joci un joc cu parole vs. când joci un joc fără parole.
Pentru mine, să citesc un „abecedar al dinamicii sociale” a fost un lucru fascinant. Totul făcea sens în mintea mea. Am înțeles ce calități are un bărbat alfa, ce caută femeile la nivel de subconștient și de ce nu trebuia să le mai spun fetelor ce jocuri video mă jucam.
Da, chiar am făcut asta.
Ecuația dezvoltării personale
Recunosc cu franchețe faptul că am citit și am învățat despre femei. Am întâlnit, mulți ani mai târziu, oameni care se uitau ciudat la mine când le spuneam că eu îmi luasem notițe la 17-18 ani și experimentam ceea ce învățam în lumea reală.
În realitate, pentru mine era ceva evident, iar efortul meu de a „înțelege lumea” m-a ajutat enorm ulterior. Pentru că am „copiat” modelul de a învăța despre ceea ce nu știam și în alte domenii.
Adolescent fiind, am înțeles că mai am nevoie de ceva în societate — bani. Apoi am înțeles ce înseamnă să ai viziune, ce înseamnă să stabilești obiective și de ce cel mai atrăgător bărbat e cel care își cunoaște direcția.
La început însă, nu m-am înțeles deloc cu disciplina. Am perseverat însă. Și am eșuat pe alocuri.
Dar am priceput faptul că „seducția” și „arta comunicării” sunt doar două domenii, iar viața era mult mai mare, cu mult mai multe provocări și concepte de înțeles.
Așa am intrat în „dezvoltarea personală” — pentru că la mine a mers ecuația următoare:
nu știi ceva → înveți → aplici → eșuezi → studiezi eșecul + aplici (n ori)→ reușești
De atunci, ori de câte ori m-am lovit de obstacole, am căutat cărți și am citit. Mi-am recunoscut propriile limitări și am explorat dincolo de ele pentru a le mări.
Spre exemplu, când am lansat BIOMAP nu ne-am gândit să angajăm o firmă de media, deși aveam bani și investisem câteva zeci de mii de euro până atunci.
Făcând totul in-house, de la design la marketing și până la development, am decis că putem face și PR in-house. M-am pus pe citit. Și a funcționat. Campania de PR pe care am creat-o ne-a generat 20.000 utilizatori în 10 zile într-o nișă extrem de mică (medici + studenți sunt vreo 90.000) raportat la audiențele în masă, însă cu o cotă de piață imensă în „curtea” noastră.
Când am pornit business-ul, în 2014, habar nu aveam diferența între o factură și o chitanță. Și eu și Dragoș, fratele meu, ne-am pus pe citit ori de câte ori dădeam de obstacole. Absolut tot ceea ce am construit și tot ceea ce am experimentat a fost pentru că nu mi-a fost rușine să spun că nu știu… și m-am apucat să învăț.
Am făcut o introducere foarte lungă despre ceea ce reprezintă conceptul de „dezvoltare personală” în viziunea mea. Uite 4 idei, pe scurt.
- dezvoltarea personală reprezintă mentalitatea de a nu inventa scuze și de a te apuca să înveți ceea ce nu știi — atunci când e necesar și/sau te pasionează
- evoluția constantă, pe domenii cât mai variate, pentru a înțelege la nivel de ansamblu lumea în care trăim
- scopul intermediar e să devii o persoană mai bună, mai independentă, mai rezilientă, mai disciplinată, mai sănătoasă, mai bogată și cu o claritate feroce
- scopul final este să îți „sculptezi” un caracter unic și o identitate proprie prin care să aduci o contribuție în lume și să inspiri alți oameni pe drumul de „evoluție personală”
Așadar, sunt două tipuri de progres la nivel individual: prin imitație și prin creație.
Despre imitație
Care-i cea mai bună metoda de a învăța un lucru? Prin imitație.
Învățăm să vorbim, ca și copii, copiind ceea ce spun părinții și bunicii noștri. Învățăm cuvinte. Învățăm poezii.
Învățăm să scriem copiind liniuțe și bastonașe. Învățăm cum să ne comportăm observându-i pe cei din jurul nostru — iar dacă nu facem ce trebuie, suntem pedepsiți.
Generațiile tinere modelează generațiile mai în vârstă.
Imităm. Copiem. Modelăm.
Asta e natura umană. Asta înseamnă Homo Sapiens.
Inevitabil… și eu am învățat dezvoltare personală prin imitație.
Îmi aduc aminte că prima dată când am început să învăț despre cum să comunic cu o femeie învățam replici. Există structuri și strategii complete despre cum să deschizi o conversație cu un opener și cum să escaladezi discuția până la obiectivul tău. Dacă nu ai studiat domeniu, ai putea spune că glumesc — în realitate, e o întreagă știință în spate.
Când am învățat despre bani, economie și finanțe am copiat modele de gândire de la oamenii pe care îi urmăream. Am copiat, naivul de mine, chiar și obiective la un moment dat.
Când am învățat management, inteligență emoțională, coaching sau marketing, în primă fază am copiat modele de gândire sau chiar structuri.
Prin a copia mă refer strict la a aplica ceva care sună în felul următor: „Cum să… X”.
Nu este nimic rău în asta.
Imitația e primul nivel în dezvoltarea personală și în orice domeniu.
E absolut normal.
Iar anumite lucruri e bine să rămână la stadiul de proceduri și structuri.
Însă schimbările profunde în societate le poți aduce doar mergând mai departe, dincolo de… imitație.
Despre creație
James Altucher o numește reinventare personală. Adam Grant o numește originalitate. Phil Knight o numește amprenta pe care o lași asupra lumii. Steve Jobs o numește crăpătura pe care o faci în univers. Pictorii o numesc pânză albă. Elon Musk o numește Marte.
Să o numim misiune personală.
În procesul de „dezvoltare personală”, în special prin imitație, adaugi piese de puzzle în identitatea ta.
Îmi place să fac paralela cu Machine Learning. Așa cum roboții și inteligența artificială primesc informație pentru a „învăța” prin procesul de feeding, așa suntem și noi oamenii. Imitația e tot o formă de feeding.
Mai departe, metaforic vorbind, adevărata „dezvoltare personală” o faci însă atunci când completezi puzzle-ul și vezi imaginea care tocmai s-a format cu toate acele piese. Când vezi dincolo de fiecare piesă individuală și poți deveni observator.
Adevărata „dezvoltare personală” o faci atunci când îți poți defini identitatea, de ce-ul, când îți cucerești fricile și acționezi conform propriilor valori și propriilor dorințe.
Când procesul prin care ajungi la obiectivele pe care le fixezi este creația ta. Când te duci dincolo de imitație și treci pe tărâm necunoscut, chiar dacă o faci cu riscul de a eșua.
Oricine poate să imite, dar nu oricine poate să inventeze de la zero. Nu oricine poate să creeze. Creația necesită un consum mult mai ridicat de energie, resurse, emoții și vine cu riscuri. Indiferent că e vorba despre crearea și definirea propriei identități pe parcursul unei vieți, crearea de produse și servicii originale, utile și de impact, creația e un proces dificil.
Societatea ne spune că „a schimba lumea” e cool.
E o misiune nobilă, într-adevăr. Însă e un lucru exterior.
În final, doar a te schimba pe tine are potențialul de a schimba lumea.
