Unul dintre prietenii mei cei mai buni (să îl numim X) lucrează în perioada asta la crearea unei platforme online pentru oamenii interesați de sport. Când mi-a spus prima dată de ideea lui, atitudinea mea a fost: „Ok. Go do it!”. Sunt foarte mulți oameni care nu încep un business, spre exemplu, tocmai pentru că nu sunt susținuți. Alții le omoară visurile încă de la stadiul de idee — prin ridicol, lipsă de încredere sau dezinteres.
Mi-am dorit să înceapă. Să pornească motorul. Să se lovească de primele incertitudini, probleme, să-și pună primele întrebări.
În același timp, nu cred nimic până nu văd fapte. Acțiune. Mișcare. Continui o conversație despre ceva palpabil doar atunci când are veridicitate și greutate. Când văd că omul din fața mea își face temele și nu doar vorbește.
Pentru că foarte mulți oameni doar vorbesc, dar nu fac.
Iar „a face” e singurul lucru sfânt.
Ulterior am avut o discuție mai serioasă, în ideea în care am vorbit cu atenție despre viziune, audiență, ceea ce ar putea merge rău, efectuarea unui studiu de piață, luarea de feedback prin chestionare. Cuvintele mele nu s-au întipărit prea bine, iar de aici a venit și ideea articolului. A fost nevoie de un alt om din cercul nostru de prieteni (Y), mai acid, care să fie sceptic într-un mod pozitiv și care să-l impulsioneze pe X să înceapă efectuarea unui studiu de piață. Care să îl aducă, practic, cu picioarele pe pământ.
Cumva, energia mea primordială de „go-do-it” a fost mult mai puternică decât cuvintele mele din sfera pragmaticului, iar X a preluat doar energia mea motivantă.
Asta e o lecție foarte importantă și arată cât de mult contează energia cu care intri într-o conversație, și nu cuvintele. Concluzia de aici este că uneori trebuie să insistăm pe cuvinte atunci când cele două sunt la poli opuși. Pentru că, în funcție de situație, una sau cealaltă poate cântări mai mult.
În toată ecuația asta, văd și două tipologii de oameni — eu și Y.
Din postura de observator, ambele sunt extraordinar de utile în orice proiect, în orice incursiune de business sau nu.
Eu sunt cel care preferă să înceapă, în primul rând, și să construiască pe parcurs. Prefer să pornesc motorul, să motivez, să inspir, să dau aripi. E parte din rolul meu de lider și consider că „a începe” e cel mai important. Fiind mai puțin concentrat pe partea „tehnică”, eu sunt tipologia omului mai puțin pragmatic. Mai flexibil. Orientat spre acțiune.
Y este un om mai ancorat pe pământ, mai atent la detalii, mai pragmatic și mai rigid. Preferă un motor încins bine, detaliile să fie puse la punct, iar „fișa postului” să fie scrisă cât mai atent. E mai concentrat pe partea „tehnică” și pe ceea ce este palpabil, nefiind așa atent la energia omului.
Suntem diferiți. Iar asta e perfect ok.
Orice echipă și orice proiect are nevoie de diversitate în ceea ce privește tipurile de personalitate, iar observația asta merită o notiță mintală pentru a îmbunătăți dialogul pe viitor. Pentru a înțelege finețurile minții umane,
Concluzia este că omul din fața ta nu aude întotdeauna ce îi spui. Uneori „filtrează” informația în funcție de cadrul momentului, de intonație, de nivelul de energie. Atunci când vrei să transmiți ceva important, asigură-te că ranforsezi asta în conversație.
Tu ce tipologie de om ești?
E mai important doar să începi, sau doar cum începi?
