În vara lui 2020, chiar înainte să împlinesc 29 de ani, mi-am setat un challenge de a scrie în fiecare zi timp de un an, adică cel puțin până la vârsta de 30 de ani. În ultimii ani am călătorit foarte mult, am construit un business, am fost atent la cifre, rămânându-mi puțin timp să fac lucruri strict pentru mine.
M-am implicat în foarte multe lucruri, de la sport de anduranță și până la cursuri diverse după terminarea facultății, plus călătorii în aproape 55 țări și multe proiecte în plan profesional.
Toate în paralel.
M-am concentrat enorm pe exterior, pe a fi în mișcare și am realizat la un moment dat că nu mai aveam timp de lucruri mărunte. Inclusiv cărțile, în 90% din timp le-am consumat în ultimii ani în format audio pentru că asta îmi permitea să fac și sport în același timp.
Unde vreau să ajung cu asta?
Uneori funcționam ca un robot — un om care atinge obiectiv după obiectiv, gestionează obstacole, observă cifre, stă cu ochii pe standarde și bifează sarcini în agendă, bucurându-se destul de rar de micile lucruri.
În 2017, când am decis să pun pauză la cariera medicală și să mă concentrez pe business, am plecat cu mentalitatea de „a face”. Aveam un entuziasm incredibil. Nu a durat mult și am înțeles că entuziasmul dispare atunci când misiunea se transformă în „trebuie să fac”. Când totul este doar despre rezultat, tinzi să cazi într-o capcană.
Pe aceeași notă, am menționat provocarea de a scrie în fiecare zi timp de un an pentru că același lucru s-a întâmplat și acolo. De câteva ori, simplul act de „a scrie” s-a transformat în „trebuie să scriu”.
A fost un efort incredibil să conștientizez mica diferență între „a face” și „trebuie să fac”. Viața e o călătorie lungă de descoperire, experimentare și rafinare a uneltelor minții. Granița dintre simplul act de „a face” și presiunea din societate, care vine cu propriul său „trebuie”, e foarte mică.
E o linie fină și uneori nici măcar nu observi când treci peste ea.
Despre a trăi momentul
Acum ceva timp eram la un curs și subiectul era starea de flow. Trainerul a spus la un moment dat un lucru pe care îl știam, dar care mi-a deblocat anumite rotițe în creier. A spus în cuvinte foarte simple: dacă „trebuie” să faci ceva, nu mai intri în starea de flow.
„Trebuie” e asociat adesea cu un deadline, cu o limită de timp, iar asta înseamnă anihilare totală pentru starea de concentrare. Cu alte cuvinte, intri în starea de flow atunci când îl ștergi pe „trebuie” din mintea ta, chiar dacă „trebuie” să faci un lucru.
Dacă „trebuie”, nu mai devii 120% concentrat, nu mai uiți că timpul există, nu mai ești absorbit complet și nu mai ești prezent cu adevărat în ceea ce faci. Atunci când pleci cu mentalitatea că „trebuie” să faci un lucru, te simți forțat. Te miști mai greu, ca și când ceva ar opune rezistență.
Cum faci asta, concret?
Te oprești din ceea ce faci și îți pui întrebarea: „De ce fac ceea ce fac?”
Îți aduci aminte cum ai început, îți aduci aminte de motivul pentru care ai luat decizia de a începe și te conectezi cu ceea ce ai de făcut. Limitele de timp pe care ni le impunem, uneori strict, sunt flexibile.
Nu rămâne decât să faci zoom out, să vezi imaginea de ansamblu și să cauți să observi linia aceea fină, granița dintre „a face” și „trebuie să fac”. Apoi renunță temporar la acel „trebuie”, conștientizând că nu te ajută pe moment.
