fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

Școala și confuzia adultului

Ș

Ca mulți alți copii, încă din primii ani de viață am fost învățat să nu pun la îndoială conceptul de autoritate. Am fost învățat să fiu politicos, să urmez regulile și rigorile școlii, iar asta mi-a conturat o viziune de tip tunel asupra vieții, chiar dacă am avut parte de extrem de multă libertate în pre-adolescență și adolescență. Pe măsură ce crești și te îndrepți spre lumea adulților, drumul e extrem de bătătorit, sunt „indicatoare” peste tot, iar nivelurile sunt prestabilite. Dar abordarea asta nu e decât un cuțit cu două tăiușuri.

Pe de-o parte, educația în masă, prin intermediul instituției numită școală, a transformat radical planeta în ultimele două secole, nu doar societatea românească. De cealaltă față a monedei însă, școala îți lasă falsa impresie că:

  1. Trebuie să faci ce face toată lumea, altfel ești un paria.
  2. Ți se garantează ceva palpabil „la final” dacă joci după reguli.
  3. Întotdeauna va urma ceva predictibil, chiar și după ce termini studiile.

Problema? toate aceste trei afirmații sunt false.

Reprezintă doar o perdea de fum ce acoperă adevărul crud. Școala ne învață să fim toți la fel, ca și când am avea aceleași abilități, talente native, pasiuni și visuri. Rolul școlii, această instituție nereformată de două secole, este să uniformizeze, nu să crească personalități și să aprindă scânteile din ochii copiilor.

Iar abordarea asta îi distruge pe cei care nu vor să urmeze regulile și îi ajută temporar pe cei care urmează rigorile conceptului de autoritate.

De ce nu îi ajută pe cei care nu urmează regulile? Pentru că sunt puși la zid fără a explora individualitatea acestora, sunt catalogați drept paria pentru simplul fapt că nu acceptă să fie forțați să le placă alte domenii sau să își trădeze anumite pasiuni.

De ce îi ajută doar temporar pe cei care urmează regulile? Pentru că autoritatea (reprezentată de părinți, dar în special de profesori în acest stadiu al vieții) poate recompensa individul (copilul, adică) doar pe parcursul studiilor. Cu alte cuvinte, mergi pe un drum extrem de bine asfaltat, extrem de bine semnalizat și iluminat, mergi pe el cu mulți oameni care te ghidează, doar ca la un moment dat să te lovești de un zid care are o singură ușă.

Acolo se termină etapa educației formale, iar ușa respectivă se deschide direct într-o junglă. Ieși dintr-un mediu ordonat, pleci dintr-un loc în care peste un deceniu, aproape două pentru unii, a urmat mereu ceva predictibil după colț. Pătrunzi în sălbăticia vieții de adult, pătrunzi într-o lume în care regulile cu care ai fost învățat nu se aplică.

Noua realitate

Apare un sentiment de confuzie, iar uneori unul de copleșire. Te simți trădat. Apare viața reală, de adult, complet diferită de ceea ce ți-ai imaginat, pe rând, în școala primară, în școala generală, în liceu și la facultate. Fiecare treaptă educațională relaxează, cumva, regulile. Fiecare treaptă a școlii te duce mai aproape de concluzia inevitabilă, dat fiind faptul că rigorile scad, puterea autorității scade și personalitățile oamenilor din jurul tău, foștii copii cu care ai crescut, se transformă încet, unicizându-se.

Dar nu realizezi asta decât după ce deschizi ușa de la capătul drumului bine asfaltat, bine iluminat și extrem de bine semnalizat.

Atunci afli că trebuie să sapi înapoi până la fundația educației tale și să repari paradigmele greșite despre viață pe care le-ai instalat în mintea ta de-a lungul anilor. Atunci afli că trebuie să îți rescrii o parte din principii, o parte din mentalitate și o parte din semnificația istoriei personale. Atunci afli că nu există limite.

Tot atunci afli că e responsabilitatea ta să îți faci drum prin junglă și să cauți ordine în haos.



Adaugă un comentariu

idei, principii, strategii, gânduri