Dacă te afli într-un impas sau în paralizie decizională, o metodă simplă de a face o alegere rapidă este să te gândești la ce ar face altcineva în situația ta. Privind doar de la persoana I riști să nu vezi toate unghiurile problemei. Deși tendința implicită este să cântărești decizia doar trecând-o prin filtrul propriu al gândirii, fă următorul experiment. S-ar putea să te ajute.
Înlocuiește „X” cu numele unui om pe care îl admiri. Poate fi un mentor, poate fi un prieten. Poate fi orice persoană care te inspiră și de la care consideri că ai ce să înveți. E foarte important să fie un om pe care îl pui pe un piedestal, cineva demn de respectul tău.
Ia-ți câteva momente și gândește-te cu atenție. E cea mai simplă tactică de a analiza rapid posibilitățile pe care le ai, mai ales atunci când nu știi ce „mutare” să faci mai departe. Și ni se întâmplă tuturor. Progresul nu e ușor.
Începe prin a răspunde la întrebările următoare.
- Care e următorul pas atunci când te pui în pantofii altcuiva?
- Cum vezi lucrurile din unghiul unui om cu mai multă experiență?
- Ce se întâmplă dacă descoperi o posibilă soluție în maniera asta?
Uneori se poate întâmpla să realizezi că următorul pas nu e perfect aliniat cu viziunea ta. Poate nu vei găsi lucrurile la care te așteptai. Un cuvânt bun pentru asta e „far-fetched”, al cărui traducere înseamnă „greu de crezut”. În funcție de persoana pe care o alegi și în funcție de soluția care îți vine în minte, s-ar putea să devii copleșit.
S-ar putea ca soluția să fie prea mult pentru tine și să crezi, cel puțin la primele exerciții de imaginație în direcția asta, că tehnica nu funcționează.
Ai răbdare și analizează de ce se întâmplă asta. Poate că soluția care ți-a venit în minte e prea mult pentru tine, cel de acum. Însă ce implică să devii omul care s-ar putea folosi de soluția respectivă? Cum te-ar impacta dacă ai lua acea decizie pe care ar lua-o „X”?
Ce anume ar trebui să schimbi la tine? Cum ar trebui să te transformi? Ce îți lipsește? Ce abilități ți-ar mai trebui? La ce ar trebui să renunți? Ce mai trebuie adăugat în ecuație? Ce poate fi îmbunătățit? Ce obicei ar fi ideal să adopți? Ți-ar trebui mai mult curaj să faci, ce anume?
Indiferent cât e de inconfortabil, răspunde sincer la întrebarea ta.
Umple golul cu ce găsești că este necesar pentru a acționa ca persoana aceea pe care o admiri și care crezi că s-ar descurca în situația dată.
Felicitări, ai găsit răspunsul mult căutat.
Nu e întotdeauna ce îți dorești să auzi, însă îți arată ce trebuie făcut mai departe.
Iar alegerea e a ta.