E 13 ianuarie 2021. Acum mai puțin de o oră alergam pe un bulevard mare, ocolind bălți și simțind zăpada rece cum se topește pe fața mea. Aveam ochii ațintiți în față, atenți spre următorii pași. Vedeam oameni înfofoliți și îngândurați în raza mea vizuală, apoi observam cu coada ochiului luminile magazinelor deschise din stânga și farurile aprinse ale mașinilor din dreapta.
Atmosfera era una tipică de iarnă, cu un parcurs normal al lucrurilor într-un oraș aglomerat și într-o societate din ce în ce mai complexă. Era un tablou genial în simplitatea lui.
Pe moment, mi-am dat seama cât suntem de diferiți noi, oamenii.
Nu scriu aproape niciodată pagini de jurnal, dar e nevoie de o mică demonstrație ca să explic un concept simplu.
Diferit
Ne naștem și pătrundem în lume precum bucățile de plastilină, gata să fie modelate. Mintea noastră învață prin imitație, prin ceea ce observă în jur și prin validarea comportamentelor „corecte” ale oamenilor care ne educă și nutresc.
În copilărie instalăm „programe” de tot felul și ajungem adulți extrem de diferiți unul de celălalt. În copilărie setăm fundațiile pentru ceea ce urmează, dar nu avem nici un control.
Descoperim asta abia când suntem mari.
Avem opinii diferite, cunoștințe diferite, abilități diferite, educație diferită, expertiză diferită, valori diferite, gânduri diferite, visuri diferite, eșecuri diferite.
Totul e diferit.
Fiecare om de pe planetă este „modelat” diferit. Mai mult, nu doar că este modelat diferit, dar „materialul” din care e format e diferit. Timpul dedicat acestui act de modelare e diferit. Implicarea în modelare e diferită. Sunt un infinit de variabile la mijloc, în funcție de cultură, climă, limbă, religie, cutume, anturaj, geografie, istorie și sistemul politic.
Odată ajunși adulți tineri începem să vedem cum funcționează viața, de fapt. Înțelegem ce înseamnă banii, învățăm cât de important este să îți alegi cariera potrivită, învățăm ce înseamnă să faci ceea ce îți place. Ne lovim de primele conflicte și de primele obstacole. Învățăm să pivotăm sau nu. Cedăm sub presiune sau învățăm lecții și devenim mai rezilienți și mai puternici. Împrumutăm ideologii, începem să construim, ne oprim din învățat sau continuăm să învățăm.
Indiferent cum, unde, când și cu cine, presiunea se acumulează.
Apar mai multe variabile și asta doar cimentează diferențele.
ReacțiE
În timp ce alergam la zero grade Celsius pe un bulevard aglomerat, plin de oameni înfofoliți și îngândurați, în mijlocul luminilor de seară dintr-un oraș cu multe, multe mașini, mi-am dat seama brusc că nu eram acolo.
Nu alergam, nu trăiam efectiv momentul, mintea mea era în altă parte, la problemele din prima parte a zilei care necesită rezolvare în zilele sau săptămânile următoare. A fost șocant să realizez că eu nu eram pe stradă, doar corpul meu era.
Și mă bucur că am putut să observ asta.
Apoi mi-am imaginat viața ca un sistem de operare pe care instalezi programe. Mi-am spus instant că eu sunt acolo, pe stradă, cu mintea mea și cu corpul meu. Mi-am spus că „programul” pe care îl rulez eu acum este „alergarea”.
Atât.
M-am uitat la mașini, la oameni, la magazine, la lumini, la zăpadă, la blocuri, la trotuar. Am respirat adânc și am decis să fiu 101% prezent.
Am simțit zăpada cum se topește pe față. Am simțit asfaltul. Am simțit transpirația pe piele. Am simțit vântul tăios care îmi străpungea îmbrăcămintea ușor. Apoi am mai tras încă o dată aer în piept și mi-am încordat mușchii ca să alerg mai tare.
Am închis „fereastra” cu problemele mele pentru a o redeschide mai târziu, atunci când decid să le analizez și să gestionez. Am închis cu succesu „programul” problemelor. Mi-a luat mult timp să învăț să fac asta. Să fiu prezent și să îmi compartimentez mintea. Și franc vorbind, e încă un proces în lucru, nu se va termina niciodată. Întotdeauna se poate mai bine. Întotdeauna urmează o nouă provocare.
Versiune
Modul acesta de a privi realitatea e o alternativă. O versiune a mea.
Iar textul acesta e o frântură din ideile mele, o bucată dintr-un loc virtual unde îmi expun gândurile cu speranța că ceea ce scriu ajută la un moment dat pe cineva.
Nu există un mod perfect de a interpreta realitatea. Nu există om perfect. Nu există versiune perfectă. În acest ocean de „diferit” nu există un „diferit” corect și absolut.
Totul e relativ.
Fiecare dintre noi alegem să urmărim oameni care ne inspiră, oameni pe care îi punem pe un piedestal, oameni care ne fac să ne simțim bine sau oameni de la care învățăm. Sunt un milion de variabile.
Însă esența e următoarea.
Fiecare alege în funcție de „programele” pe care le are instalate. Fiecare alege în funcție de valorile pe care le are, în funcție de gânduri, eșecuri, mentalitate, educație, opinii, abilități, cunoștințe. Fiecare alege în funcție de cum a fost modelat și în funcție de materialul din care e făcut. Fiecare alege în funcție de identitatea sa.
Iar când suficient de multe astfel de elemente sunt pe aceeași lungime de undă, când suficient de multe lucruri sunt în comun, doi oameni se înțeleg.
Cei doi oameni înțeleg modul în care celălalt interpretează realitatea.
De asta mă citești.
