fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

De ce să fii receptiv la opinii și idei cu care nu ești de acord

D

Recent am studiat compania Amazon și cultura lor internă. Foarte mulți foști angajați afirmă același lucru: atmosfera de lucru este precum o arenă de gladiatori. Se discută puternic în contradictoriu, se țipă, se dă cu pumnul în masă, se concediază pe loc, iar standardele sunt la un nivel incredibil de înalt atunci când vine vorba de satisfacția clientului final.

Mi-a rămas în minte mentalitatea lui Jeff Bezos când vine vorba de proprii angajați. În viziunea lui, ciocnirea ideilor și scânteile aferente, chiar „focurile” devastatoare care apar în urma duelurilor verbale dintre membrii diverselor echipe, toate acestea reprezintă esența progresului. „Scrumul” rămas după un astfel de război al minților este ceea ce filtrează ideile cu adevărat bune.

În viziunea lui Jeff Bezos, dai tot ce ai mai bun atunci când îți aperi cu ferocitate opiniile și le susții cu teorii, dovezi, statistici și alte informații esențiale.

Ți-am spus această scurtă poveste pentru că ea reprezintă fundamentul pe care am construit articolul. Cred cu tărie că secretul progresului e cooperarea, nu războiul.

Despre textele pe care le scriu

  • Ceea ce scriu nu este neapărat adevărat, pentru că nu există adevăr absolut. Înseamnă doar că eu cred că subiectul e interesant și merită cercetat în detaliu.
  • Din când în când, pun link-uri spre studii pe care le citesc înainte să scriu. Acelea sunt dovezile pe care stă fundația unor texte.
  • A greși sau a-ți schimba opinia nu ar trebui să fie un lucru stânjenitor sau rușinos. De fapt, ar trebui să încurajăm asta. Să ții cu dinții de o părere, în special din orgoliu, nu ajută pe nimeni.

Citesc zilnic oameni care au opinii diferite de ale mele. Îmi iau informații din surse variate, uneori care sunt în directă contradicție cu valorile mele. Nu a fost mereu așa. Însă de când am căutat să înțeleg problemele, societatea și circumstanțele și din alte unghiuri, am devenit un om mai bun și cu un nivel mai mare de conștientizare.

Pe aceeași notă, cred că e important să existe oameni care mă citesc și care nu sunt de acord cu ceea ce scriu și cu ceea ce gândesc. Pentru că asta mă face bun. Asta ne face pe toți mai buni, mai deștepți și mai buni observatori ai realității în care trăim. Asta ne face societatea mai funcțională.

Cu alte cuvinte, ar trebui să îmbrățișăm dezacordul, nu să ne încordăm atunci când primim feedback diferit. Ar trebui să explorăm idei noi, să experimentăm și să vedem de ce alții au opinii diferite.

Scopul nu este consensul, ci înțelegerea

În 2020, pandemia COVID-19 a împărțit societatea în două tabere — conspiraționiști și oamenii care aleg să cerceteze știința, să o înțeleagă și să facă alegeri după un minim de efort. Pentru că una dintre valorile mele este transparența și pentru că, în definitiv, m-am format ca om de știință timp de șase ani, eu m-am aflat de la început în a doua tabără. Nu sunt deranjat de cei care cred în diverse teorii fără substract. Pur și simplu, aleg să nu îmi pese.

Dar uneori aleg să îi ascult.

A vorbi despre alegeri politice, religioase sau sanitare, la pachet orice alt tip de decizii relativ importante (pentru individ sau pentru societate) poate da naștere la o serie de conflicte, discuții în contradictoriu și conversații dure. În realitate, interacțiunile de genul acesta au o valoare incredibilă, dacă alegi să le privești cu scopul de a învăța.

Nu trebuie să fii de acord cu cineva pentru a-l asculta. Scopul nu este să câștigi un duel verbal, ci să înveți lucruri. Scopul nu este să mai obții un punct pe tabelul imaginar care ține scorul.

A asculta oamenii cu care nu ești de acord e extrem de valoros pentru că te ajută să îți vezi așa-numitele „blindspots”, unghiurile pe care nu le-ai analizat suficient de bine. Îți permite să înțelegi problema de la persoana I — nu doar ca un observator, de la persoana a III-a.

Pe aceeași notă, e incredibil de important să cauți autori, jurnaliști, oameni politici, lideri, prieteni, cunoștințe cu care nu ești de acord — și să îi asculți. Să îi citești. Să le observi ideile. Să înțelegi de unde pornește paradigma centrală cu care nu ești de acord.

Un exemplu foarte bun e platforma MisMatch.org, care te pune față în față cu un străin și trebuie să dezbați un subiect într-un mod cât se poate de respectuos. Motivul pentru care menționez asta e simplu — conform rapoartelor organizației, 99% din participanți consideră exercițiul ca fiind o experiență valoroasă.

E extrem de toxic să crezi că tu le știi pe toate

În primul rând, asta înseamnă că ucizi motorul curiozității și posibilitatea de a evolua, de a acumula cunoștințe noi și abilități noi. În al doilea rând, a considera că deții adevărul absolut e dăunător pentru relațiile interumane și societate.

De ce? În mentalitatea asta nu există flexibilitate, răspuns la feedback și pivotare dacă există alternative mai bune.

În final, dacă discuția în care te implici și cu care nu ești de acord nu are la bază un contract, uită de stres. E complet inutil să cauți consens dacă nu e necesar, în special pe subiecte sensibile. E o luptă de dinainte pierdută.

Doar fii receptiv, observă și învață ceva din experiența respectivă.

Nu tu trebuie să convingi oamenii, ei trebuie să își găsească propriile convingeri și sunt pe deplin responsabili de ele.



Adaugă un comentariu

idei, principii, strategii, gânduri