fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

Despre nevoia de control

D

Era anul 2015. Simțeam pieptul cum bubuia în soarele arzător al Tunisiei în timp ce pietricele răzlețe îmi masau tălpile goale. Stânca pe care urcasem era înaltă, cu mici tufe care probabil încercau să respire cumva, oricum în acel cuptor gigantic al naturii africane. În jurul meu erau trei alți studenți cu care venism golf, așteptând și ei să sară în apa cristalină a Mediteranei de la înălțimea unui bloc cu patru etaje. Venise rândul meu, dar probabil că și ei aveau propriile monologuri terifiante în minte. Dialogul meu interior s-a întrerupt când am auzit pe fundal o voce care a strigat „Just run and JUMP, it’s easier”.

Am început brusc să alerg spre marginea stâncii, prin acele mici tufe verzi și printre pietre mari gri, exact ca o mașină de jucărie căreia îi întorci cheița de câteva ori și știi că va merge doar înainte. Drumul probabil că fusese bătătorit de alți doritori de adrenalină, pentru că nu am mai simțit pietricelele răzlețe în tălpi. Nu am mai simțit solul care fierbea.

Ajuns la marginea stâncii cu inerția unui maniac, odată ce piciorul drept s-a desprins de sol, mi-am dat seama că era prea târziu să mă întorc.

Am simțit un fior în tot corpul.

Sărisem în gol.

Eram în aer, la mulți metri deasupra apei. Nu a mai existat echilibru, nu a mai existat nimic în mintea mea, doar dorința de a atinge apa.

Dorința de a avea din nou o senzație de control.

Nu știu ce s-a întâmplat atunci în fundalul minții mele. Probabil că am simțit o doză de panică în timp ce adrenalina îmi pulsa prin artere. Probabil că am înțeles de ce alții se înhamă la experiențe mult, mult mai periculoase pentru a genera aceeași reacție biochimică în organism. Probabil că, fără să îmi dau seama, mi-am întreptat picioarele ca să pot sparge apa corect. Probabil că am lipit mâinile de corp. Probabil că niște pitici, într-un colț al minții mele, se întrebau: „DE CE ai făcut asta?”

Probabil.

Urmă să dureze o secundă cu totul, dar eu mă tot întrebam de ce nu se terminase încă. Mă tot întrebam de ce eram încă în aer. Mă întrebam cum se va simți impactul.

Apa m-a îmbrățișat instant, închizând tot acel maraton de filme din mintea mea, prinzându-mă în brațele sale infinite. Nu știam dacă visasem sau nu. Simțurile îmi fuseseră resetate, așa că practic mă trezisem la realitate.

Creierul meu și-a dat seama că încă nu se afla pe sol. Nu i-a plăcut, așa că mi-a forțat un mecanism de apărare și am început să înot. Cumva, printr-un automatism înnăscut, știam că asta trebuia să fac. Urechile începuseră să capteze un sunet vag, voci neclare, iar ochii, deși închiși, puteau desluși o lumină difuză într-un întuneric.

Am scos capul la suprafață, iar oxigenul mi-a pătruns în alveole cu o putere fenomenală.

Aveam din nou control.

O dorință înrădăcinată

În ziua aceea de august, într-o țară din Africa de Nord, am descoperit pe pielea mea că cea mai mare necesitate pe care o avem ca oameni este nevoia de control. Nu înțelesesem cu adevărat acest lucru pentru că nu experimentasem încă o lipsă de control mai acută decât o săritură în gol de la înălțime.

Cu alte cuvinte, când ne simțim fără control, experimentăm o tensiune puternică și incomodă între nevoia de control și dovezile evidente ale lipsei sale. Ce e de reținut aici este faptul că este nevoie de „o senzație de control”, nu doar de „control”. Asta înseamnă oricare din următoarele.

  • Un sentiment de certitudine.
  • Finalizarea lucrurilor restante, pentru că nu trebuie să ne facem griji pentru ele.
  • Înțelegerea modului în care funcționează lucrurile.
  • Capacitatea de a avea predictibilitate (atât în viață, cât și în business).
  • Validare constantă.

Unii oameni fac micromanagement, alții își controlează detaliat partenerul de viață, alții trebuie să fie neapărat proprietarii locuinței, iar unii devin antreprenori pentru a avea mai mult control asupra timpului și deciziilor lor.

Din punct de vedere evolutiv, dacă avem control asupra mediului înconjurător și asupra corpului nostru, atunci avem șanse mult mai mari de supraviețuire. Mintea noastră subconștientă ne oferă un cocktail biochimic puternic atunci când ne confruntăm cu orice fel de pericol (cum ar fi reacția de luptă sau fugă).

Unde vreau să ajung cu toate astea?

Nu avem nevoie de control tot timpul.

Ceea ce căutăm cu adevărat chiar este doar senzația de control.

Când părinții (în copilărie) sau șefii (în viața de adult) ne controlează, avem încredere în ei pentru a ne oferi controlul pe care îl căutăm. De fapt, mulți oameni caută în mod activ figuri părintești pe tot parcursul vieții lor, figuri care să asigure cumva această iluzie de control. La fel, când solicităm sfatul experților și ascultăm de cei cu autoritate, depindem de ei pentru sentimentul nostru de control.

De ce se întâmplă asta?

Pentru că senzația de control vine din putere (pentru unii este statutul în societate, pentru alții cariera, dar vine la pachet cu capacitatea și libertatea de a lua decizii) sau încredere (pentru cei care au încredere în deciziile altora, păstrând iluzia de control).  

În realitate, nevoia de control e absolut firească. Dar dorința de a avea o senzație permanentă de control poate fi paralizantă. E un paradox care ne poate sabota formidabil de bine.

De la un anumit nivel, senzația de control trebuie suprimată pentru a putea accede pe toate planurile vieții.

Gândește-te la piramida lui Maslow, de exemplu.

Nevoia senzației de control e extrem de acută la bază, acolo unde vorbim de nevoi fiziologice (hrană, apă, căldură, odihnă) și nevoi de siguranță (securitate). Însă pe măsură ce urcăm și ajungem la nevoia de a aparține (relații de prietenie, relații intime), la nevoia de stimă (prestigiu) sau la nevoia de auto-actualizare (împlinire, maximizarea potențialului), nu mai e nevoie de control.

Devine contraproductiv.

  • Nu poți avea o relație autentică de iubire dacă păstrezi o dorință puternică de a-l controla pe celălalt.
  • Nu poți să fii împlinit dacă ai tendința de a controla constant modul în care te percep ceilalți.
  • Nu poți să fii creativ cu adevărat dacă tinzi să rămâi în control și nu poți intra în starea de flux.

Viața nu este doar despre control.

Este și despre lipsa lui.

Iar uneori, acolo se întâmplă magia.



Adaugă un comentariu

idei, principii, strategii, gânduri