fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

Locusul de control

L

La vârsta de 8 ani tata m-a dus la cursuri de înot. Eram o mână de om. Am primit o plută, iar în primul exercițiu tot ce trebuia să facem, eu și colegii mei, era să folosim pluta respectivă și să dăm ture dus-întors într-un bazin care avea 3 metri adâncime în capătul opus de unde începeam. Mi-a fost teribil de frică înainte să intru în apă.

Mi-a fost frică pentru că trebuia să țin pluta cu mâinile întinse, să privesc înainte și să dau din picioare. Era un antrenament aparent simplu, însă un copil de 8 ani obosește repede. Acela a fost primul moment pe care mi-l amintesc în care mușchii mi-au „ars” la propriu. Era o durere insuportabilă.

Am făcut patru antrenamente din cele zece pe care le plătise tata. La scurt timp, bazinul respectiv de înot urma să se închidă pentru următorii 20 de ani. Nu învățasem să înot cum trebuie, dar învățasem un lucru extrem de important.

Nu poți trișa în apă.

Să înveți să înoți e 100% în controlul tău și nimeni nu poate face asta pentru tine.

Am învățat să înot în anii care au urmat și ajunsesem să înot chiar și doi kilometri fără oprire la 15-16 ani. Bunicii mei locuiau vara într-un sat aflat foarte aproape de Dunăre, dar și de un lac foarte mare, așadar am putut exersa ani la rând sportul care băgase spaima în mine în școala primară.

Cucerisem înotul.

Am jucat apoi, ani la rând, fotbal, baschet, handbal, toate ca hobby, însă eram extrem de competitiv. Până să ajung la liceu, eram mereu afară, mereu practicând un sport. Uitându-mă în urmă, știam că e în controlul meu să devin mai bun.

Privind și mai în spate, totul a început cu acel moment, la 8 ani, când teama de a nu muri înecat într-un bazin de înot m-a făcut să înțeleg că singura soluție e să cuceresc abilitatea respectivă.

Uite un concept interesant în direcția asta. Uite de unde vine ideea de control.

Ce este locusul de control?

Locusul de control, descris prima dată de Julian B. Rotter în 19661 se referă la predispoziția generală a unui individ de a percepe controlul, sau lipsa acestuia, într-o varietate de situații.

Măsura în care un om atribuie rezultatele din viața sa circumstanțelor interne sau externe reflectă dimensiunea locusului de control.

  • Indivizii cu un locus de control intern cred în puterea propriilor decizii și comportamente de a avea impact asupra evenimentelor din viață și de a-și determina propriul viitor.
  • Persoanele cu un locus de control extern, pe de altă parte, consideră evenimentele vieții ca fiind dictate de factori de mediu în afara controlului lor, cum ar fi norocul, soarta sau alți oameni cu poziții mai puternice în societate.

În 1975, același Julian B. Rotter a atenționat că internalitatea și externalitatea reprezintă două capete opuse ale unei scale, nu o situație tip „sau”. Cu alte cuvinte, întrebarea potrivită este: „În ce măsură are o persoană un locus de control intern sau extern?”.

Descrierea amănunțită a celor două tipuri de locus de control

Persoanele cu un locus de control intern consideră că evenimentele din viață se află sub controlul lor. Consideră că rezultatele acțiunilor lor sunt rezultatele abilităților proprii, iar efortul îi va duce spre finalități pozitive.

Oamenii cu un locus de control extern atribuie rezultatele evenimentelor din viață circumstanțelor exterioare. Consideră că lucrurile care se întâmplă sunt în afara controlului lor și chiar că acțiunile lor proprii sunt rezultatul unor factori din afară, precum destin, noroc sau influența altor oameni cu poziții înalte în societate.

Aceiași oameni consideră că lumea e prea complexă pentru a face planificări sau pentru a căuta să controleze rezultatele, cel puțin într-o anumită măsură. Oamenii cu un locus de control extern tind să arunce vina pe alții în mod constant atunci când rezultatele nu sunt pe măsura așteptărilor lor.

Nu trebuie considerat faptul că internalitatea este asociată exclusiv cu efortul, iar externalitatea cu norocul, așa cum a arătat Bernard Weiner în 19852.

Acest lucru are implicații evidente când vine vorba de diferențele dintre cele două tipuri în raport cu motivația.

Spre exemplu, persoanele cu un locus de control intern par a avea două caracteristici: motivație mare de reușită și orientare destul de redusă spre exterior. Acesta a fost fundamentul lui Rotter în 1966, însă unidimensionalitatea ideii sale a fost atacată de alți psihologi. Bernard Weiner a sugerat că trebuie făcută o diferență între cauzele stabile și instabile3 ale locusului de control.

Această nouă teorie dimensională s-a bazat pe patru fundamente.

  • Abilitatea = cauză internă stabilă
  • Efortul = cauză internă instabilă
  • Dificultatea unei sarcini = cauză externă stabilă
  • Norocul = cauză externă instabilă

Percepția acestor patru factori stătea la baza evaluării locusului de control. Bineînțeles că și această teorie a fost pusă la îndoială în publicații ulterioare de psihologie.

  • Este efortul o cauză internă instabilă, mai ales având în vedere că tehnologia a evoluat enorm și avem mai multă predictibilitate?
  • E abilitatea o cauză internă stabilă, mai ales în situații și circumstanțe unde nu ai ajuns la nivelul de expert?
  • E dificultatea unei sarcini o cauză externă stabilă într-o lume atât de complexă și constant schimbătoare?

Indiferent ce argumente și contraargumente sunt în psihologie, ideea de bază e aceeași și fiecare om o poate interpreta într-un mod în care să îi fie de ajutor.

Despre familie și mediu

Locusul de control poate fi interpretat dintr-o mulțime de unghiuri, însă mediul și modul în care suntem crescuți are un impact semnificativ.

Mulți oameni cu un locus de control intern au crescut în familii care le-au „modelat” convingerea că ei sunt în controlul rezultatelor pe care le obțin. Aceste familii au pus accent pe efort, educație, responsabilitate și gândire autonomă, părinții oferind recompense atunci când copiii obțineau rezultate. În general, vorbim de familii cel puțin din pătura medie a societății, cu un anumit confort financiar.

În contrast, persoanele cu locus de control extern sunt asociate cu un status socioeconomic redus, deși nu e obligatoriu. Pe aceeași notă, societățile care experimentează tulburări sociale cresc șansa ca un mare procent din populație să se simtă fără control, oamenii tinzând să aibă un locus de control extern 4.

Când vine vorba de România, eu am o teorie aparte.

Cei mai mulți dintre cei care am crescut după Revoluție am fost influențați enorm de părinți și bunici care aveau un locus de control extern. Până la urmă, într-o societate comunistă, statul se ocupa de tot pentru tine. Ai nevoie de libertate ca să exerciți un locus de control intern. Internalitatea și nivelul de control al individului au fost suprimate decenii la rând. Acesta e și motivul pentru care mult timp România a avut un spirit antreprenorial scăzut.

Nu intru mai mult în subiect, doar pun informația aici ca temă de gândire.

Iar ca să „pictez” și mai bine ideea, hai să facem o comparație cu SUA, care e o țară extrem de dinamică, cu o înclinație ridicată spre risc.

Dacă România ar avea un locus de control, ar fi extern. Asta se observă și în istoria noastră din ultimele sute de ani. Aflați la confluența unor mari puteri, am fost influențați enorm de exterior și ni s-a amprentat în ADN tendința de a arunca responsabilitatea spre altcineva. De asta ne mișcăm greu, de asta construim încet și de asta ne dezvoltăm lent. Pentru că nu există un simț al răspunderii și al controlului.

Dacă SUA ar avea un locus de control, ar fi intern. E o țară dinamică, e o națiune puternic antreprenorială și o super-putere care consideră că are foarte mult control. Și a ajuns așa pentru că a crezut mereu că e în control, încă din iulie 1776.

SUA poate fi înlocuită și cu alte țări din Europa de Vest, cu precădere cele coloniale.

Gânduri de final

Eu cred cu tărie într-un locus de control orientat spre intern. Am scris asta de foarte multe ori, fiind fan al stoicismului. Face parte din filosofia mea de viață să fac tot ce stă în puterea mea. Îmi asum multă responsabilitate pentru că la finalul vieții vreau să știu că am dat tot ce am putut.

Nu vreau să inventez scuze. Vreau să-mi inventez viitorul.

Te îndemn să faci același lucru. Fă o analiză de sine, observă-te constant și pune la îndoială nu doar tot ce e în exterior, dar inclusiv tot ceea ce crezi tu. Transformă-te continuu, acumulează abilități și cunoștințe, câștigă, greșește și orientează-te mereu după busola interioară, nu după elemente aleatorii din exterior.

Nu poți controla ceea ce se află în afară, dar poți controla tot ceea ce faci și gândești.

Așadar, în ce măsură ai un locus de control intern? Dar extern?



  1. Rotter, J. B. (1966). Generalized expectancies for internal versus external control of reinforcement. Psychological Monographs, 80(1), 1–28.
  2. Weiner, Bernard. (1985). An Attributional Theory of Achievement Motivation and Emotion. Psychological review. 92. 548-73. 10.1037/0033-295X.92.4.548
  3. Weiner, B., ed. (1974). Achievement Motivation and Attribution Theory. NY: General Learning Press
  4. Meyerhoff, Michael K (2004). “Locus of Control”. Pediatrics for Parents. 21 (10): 8. EBSCO17453574

3 comentarii

idei, principii, strategii, gânduri